2008-07-16 12:30:45

Marţi: sumarul emsiunii


(RV - 15 iulie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Deschisă marţi la Sydney în Australia printr-o Liturghie euharistică a 23-a Zi Mondială a Tineretului. La Liturghie au participat circa 140 de mii de tineri din 168 de ţări ale lumi. Din ţara noastră sunt prezenţi 50 de tineri, între care şi câţiva preoţi, însoţiţi de PS Virgil Bercea, episcop al epaehiei greco-catolice de Oradea, responsabil pentru pastorala tineretului în cadrul Conferinţei episcopilor catolici din România. Joi, întâlnirea tinerilor cu Papa pentru „Sărbătoarea de primire”, pe aceeaşi platformă a molului Barangaroo a golfului Sydney.

- Valorizarea dimensiunii spirituale şi nu numai economice a apei. E nevoie de un uz rezonabil şi solidar al apei, drept fundamental pentru viaţa fiecărui om: este apelul lui Benedict al XVI-lea în mesajul către Expo din Saragosa, Spania. Papa cere politici bazate pe solidaritate.

- Pe 25 iulie Benedict al XVI-lea va primi în audienţă premierul irakian Nouri Al Maliki în Palatul Apostolic din Castel Gandolfo. A anunţat marţi Sala de presă a Sfântului Scaun precizând că la întâlnire va fi prezent şi cardinalul secretar de Stat vatican, Tarcisio Bertone.

- În Ecuador, Benedict al XVI-lea a ridicat prefectura apostolică de Galàpagos la rangul de vicariat apostolic, cu aceeaşi denumire şi configuraţie teritorială, numind totodată primul vicar apostolic de Galàpagos, mons. Manuel Valarezo Luzuriaga, din Ordinul Fraţilor Minori, episcop titular de Questoriana şi actual prefect apostolic al aceleiaşi circumscripţii ecletiastice.

- Episcopii anglicani din toată lumea se reunesc începând de miercuri 16 iulie în Anglia, pentru Conferinţa de la Lambeth. Evenimentul decenal se desfăşoară la puţine zile după primul „da” al Comuniunii anglicane admiterii femeilor la episcopat. Întâlnirea are ca temă: „A ajuta episcopii să îndeplinească ministerul lor pastoral în misiunea lui Dumnezeu. De la 28 iulie la 3 august, va urmări lucrările Conferinţei şi cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor.

- Tot miercuri începe la Madrid Conferinţa interreligioasă promovată de regele Arabiei Saudite, Abdallah, cu participarea unor autorităţi religioase musulmane, ebraice şi creştine. Iniţativa umează întâlnirii convocate în iunie la Mecca de Liga islamică mondială. La Conferinţă, va interveni cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios.

- Sudanul respinge în mod categoric cererea de arestare pentru crime de război comise în regiunea Darfur, formulată luni de procurorul Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, împotriva preşedintelui Omar al Bashir, aflat de 19 ani la conducerea ţării africane.

- Visul tinerilor irakieni de a participa la Ziua Mondială a Tineretului, devine realitate: ambasada australiană din Amman în Iordani a acordat 27 de vize pentru a putea participa la eveniment.

- Cu Isus, misiune şi viaţă din belşug: este tema Zilei naţionale a tineretului în program în Uruguay în zilele de 6 şi 7 septembrie.

- Ierusalim: s-a celebrat marţi 15 iulie Solemnitatea Dedicării Bazilicii Sfântului Mormânt, inima creştinătăţii, ce se înalţă pe colina Golgotha şi deasupra mormântului Domnului. La Liturghia în limba latină celebrată de Custodele Ţării Sfinte, părintele franciscan Pierbattista Pizzaballa au luat parte mai ales călugări şi creştini din oraşul vechi dar şi pelerini de diferite naţionalităţi. Încă o dată, vestea învierii s-a înălţat la cer din Capela Îngerului din faţa mormântului gol al Domnului.

- O operă dificilă pentru misionari: evanghelizarea în zonele podişurilor centrale din Vietnam cuprinzând cinci dieceze cu populaţie montagnard este foarte anevoioasă din cauza discriminărilor din partea autorităilor guvernamentale, numărului insuficient de preoţi, dificultăţilor de deplasare legate de lipsa mijloacelor de transport.

- În Somalia, multe Organizaţii non guvernamentale părăsesc teritoriul din cauza unor probleme de siguranţă iar în zona centrală a ţării izbucneşte epidemia de pojar. De la începutul anului trei operatori au fost ucişi iar patru sechestraţi.

- Din panorama internaţională: Bruxelles, criză de guvern în Blegia. Regele Albert al II-lea a declarat marţi dimineaţă într-un comunicat că îşi rezervă dreptul de a decide în privinţa demisiei date luni seară de primul ministru Yves Leterme, după eşuarea încercării premierului de a ajunge la un acord asupra unei reforme a instituţiilor privind populaţia flamandă şi francofonă. Irak, s-a ridicat la 28 şi peste 60 de răniţi bilanţul dublului atentat sinucigaş de marţi dimineaţă la un centru de recrutare al armatei irakiene în apropiere de Baquba, oraş de reşedinţă al provinciei nordice majoritar sunnită, Diyala.

- Miercuri 16 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Atinogen, episcop de Sebaste în Armenia şi cei 10 învăţăcei ai săi, martir, anul 311 prezenţi şi în calendarul roman sau latin unde se comemorează Sfânta Fecioara Maria de pe Muntele Carmel.








All the contents on this site are copyrighted ©.