2008-07-12 13:26:31

ONU nu mai include avortul printre cele trei servicii de sănătate reproductivă


(RV – 12 iulie 2008) „În zorii unui aşa-numit „mileniu urban”: astfel a „numit” Organizaţia Naţiunilor Unite începutul secolului al XXI-lea, când jumătate dintre locuitorii planetei trăieşte în oraşe şi metropole.
ONU şi-a concentrat atenţia asupra Zilei Mondiale a Populaţiei, din 11 iulie, şi asupra importanţei fundamentale a planificării familiale pentru realizarea ambiţioaselor obiective de dezvoltare, stabilite în anul 2000 de comunitatea internaţională, în vederea eliberării umanităţii de sărăcia extremă şi de foame, până în 2015. De aceea, secretarul general Ban Ki-moon, în mesajul pentru această zi mondială, invită guvernele să respecte obligaţiile luate la Conferinţa internaţională privind populaţia şi dezvoltarea, din 1994, de la Cairo, în Egipt.

Antonio Golini, profesor de Demografie la Universitatea “La Sapienza”, din Roma, şi preşedinte al Comisiei ONU pentru populaţie, ne explică ce se înţelege prin expresia „planificare familială”, un subiect care a suscitat dezbateri şi polemici în rândul membrilor ONU

• “Da, a iscat o mare dezbatere şi multe polemici. De fapt, prin planificare familială se înţelege posibilitatea de a stabili câţi fii se doresc şi când se doresc. Dar, adevărul este că planificarea familială s-a extins şi la aşa-numitul concept de “sănătate reproductivă”, adică s-a lărgit mult arcul de timp dintre apariţia maturităţii sexuale (în prezent la 12-13 ani) şi vârsta căsătoriei, care ajunge până la 25-28 de ani şi chiar 30 de ani. Şi, în acest arc temporal, se doreşte să se asigure tinerilor aşa-zisele servicii de sănătate reproductivă”.


Care sunt aceste servicii de sănătate reproductivă, indicate de ONU?  

 

• “În acest domeniu s-au dus mari bătălii, dar în prezent sunt reprezentate mai ales de asistenţa ginecologică şi obstetrică în timpul sarcinii şi al naşterii; tratamente obstetrice de urgenţă privind sistemele de planificare şi, în acest sens, punctul cheie este avortul. Şi, de această dată, ONU nu include avortul printre cele trei servicii de sănătate reproductivă, care au fost specificate cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei, din 11 iulie 2008. Aşadar, este cu adevărat important să se sublinieze necesitatea de a nu mai considera avortul în sistemul de planificare familială.


Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.