2008-07-06 17:54:04

Salutul Papei adresat tinerilor "Festivalului Internaţional al Copiilor artişti 2008"


(RV - 6 iulie 2008) "Arta şi cultura pot uni poparele: copii reprezintă viitorul familiei umane şi sunt, de aceea, chemaţi cu titlu deplin să construiască o lume mai frumoasă şi mai umană". Astfel Benedict al XVI s-a adresat duminca aceasta la rugăciunea "Îngerul Domnului" celor 300 de copii provenind din China şi din alte ţări ale lumii pentru a participa la "Festivalul Internaţional al Copiilor artişti 2008". "Iubire, concordie, armonie şi solidaritate - le-a spus Pontiful - sunt valorile pe care voi vreţi să le promovaţi iar prezenţa voastră îmi dă ocazia să trimit o urare de pace şi de bucurie tututor celor de vârsta voastră în Cina şi în lume". Festivalul început în China în 1994, ajunge anul acesta la cea de-a treia sa ediţie internaţională iar în anii precedenţi, găduit de Ungaria şi Australia a înregistrat între 10 mii şi 12 mii de prezenţe. În Italia micii artişti vor evolua la Roma şi la Veneţia oferind spectatorilor o viziune de de alegorii tipice chinezeşti care evidenţiază valorile fundamentale ale armoniei dintre Om şi creaţie, cu speranţa de a contribui la a semăna "un viitor universal de pace şi prosperitate". Promotoarea iniţiativei "Soong Chin Ling Foundation ofi Italiy", coasta italiană a omoniemie asociaţii care în China se ocupă de tutelarea şi educaţia copiilor şi femeilor. Activitatea sa se inspiră din exewmplul doamnei Soong Ching Ling, fiica unui mare om de afaceri şi misionar, întemeietor în 1953 al "China Welfare Institute Children's Palace" şi, tot timpul primei părţi a secolului trecut, adevărat liant între China "imperială şi comunistă" şi Occident.







All the contents on this site are copyrighted ©.