2008-07-05 17:00:48

În Coreea de Sud, "Banca bucuriei şi speranţei" pentru ex deţinuţi


(RV - 5 iulie 2008) Arhidieceza de Seul a inaugurat recent „Joy and hope Bank - Banca bucuriei şi speranţei, institut bancar de micro-credit care oferă împrumuturi cu dobânzi reduse deţinuţilor care vor să deschidă ateliere de lucru sau cooperative în Coreea de Sud şi astfel să se integreze în societate. Banca, după cum relatează agenţia UcaNews preluată de cotidianul L’Osservatore Romano, a luat naştere graţie sprijinului acordat de 300 de binefăcători şi are ca obiectiv, cum a spus episcopul auxiliar de Seul, Lucas Kim Woon-hoe la ceremonia deschiderii de a-i face pe ex deţinuţi să devină autonomi. „A rezista ispitei de a se întoarce în lumea delincvenţei este provocarea cea mai dificilă, după ieşirea din închisoare”- explică părintele Thomas Lee Young-woo, capelan la un penitenciar din capitala Coreii de Sud - iar pentru a rezista e nevoie de stabilitatea în familie, în viaţa afectivă, în muncă; e nevoie totodată de a fi primiţi în societate”. Deja 22 deţinuţi au urmat un curs de formare asupra cercetării pieţii de desfacere şi planificarea comercială. Acum pot cere împrumuturi - până la 10 milioane de won, adică 10 mii de dolari cu o dobândă de 2% pentru a începe o nouă activitate şi o nouă viaţă.








All the contents on this site are copyrighted ©.