2008-07-01 20:01:02

Marţi: sumarul emisiunii


(RV - 11 iulie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- „Combaterea sărăciei, construirea păcii”, este tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 42-a Zi Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2009.

- De la 28 iulie la 11 august, Papa va petrece o perioadă de odihnă la Bressanone, oraş din nordul Italiei. Începând de miercuri 2 iulie, Pontiful se transferă la reşedinţa din Castel Gandoflo. Suspendate audienţele generale din luna iulie.

- Greco-catolicii să fie „instrumente de creştere a Bisericii şi de pace”: a îndemnat cardinalul Leonardo Sandri care a prezidat în Ungaria ceremonie înscăunării noului episcop de Hajdùdorog, Fülöp Péter Kocsis.

- Preoţii care activează în Asia numără începând de marţi o nouă victimă şi prima în Nepal. Brutală asasinare a unui călugăr salezian, părintele John Prakash, 62 de ani, ucis în noaptea spre marţi. După primele cercetări, suspectată o grupare teroristă.

- O societate care permite avortul este o societate bolnavă: aceasta este constatarea ce inspiră cel de-al VII-lea curs de vară internaţional de bioetică promovat de Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum”, din Roma, cu tema „Cultura vieţii şi avortul: de la confruntare la recomandări. Iniţiativa intenţionează să ofere familiilor, medicilor şi legislativului instrumentele utile înţelegerii provocărilor etice zilnice legate de întreruperea voluntară a sarcinii. Şi în figura paternă există un sindrom post-avort: susţin experţii celui de-al VII-lea curs internaţional de bioetică din perioada 23 iunie - 4 iulie.

- Un generos elan apostolic pentru a răspunde actualelor provocări: scrie Benedict al XVI-lea membrilor Mişcării Focolarelor care vor alege prima preşedintă după fondatoarea operei Chiara Lubich.

- Anul Paulin: deschidere solemnă şi la Timişoara, în biserica Sfântul Iosif a părinţilor Mizericordieni organizată de AGRU şi ASTRU; celebrări de deschidere şi în toate diecezele din China; vicarul apostolic de Phnom Penh în Cambodgia adresează o scrisoare pastorală tinerilor îndemnându-o să devină martori ai lui Cristos amintind cu Sfântul Paul că predicarea Evangheliei este o îndatorire pentru toţi ucenicii lui Cristos.

- Încheiată luni la Covadonga în Spania reuniunea secretarilor generali ai Conferinţelor episcopale ale Europei: la încheierea lucrărilor participanţii cer intensificarea “reţelei binelui” pentru stabilitatela continentului.

- Delegaţia din Filippine, alcătuită din 700 de tineri se pregăteşte să plece la Sydney pentru Ziua Mondială a Tineretului.

- Din panorama internaţională: Somalia, 5 operatori umanitari somelzi, între care o femeie au fost răpiţi luni 30 iunie în ţara din Cornul Africii; Franţa a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Uniunii Europene pe fondul crizei instituţionale provocate de respingerea Tratatului de la Lisabona de către electoratul din Irlanda. Majoritatea analiştilor sunt de acord că acest refuz compromite dorinţa preşedintelui Nicolas Sarkozy de a aborda de urgenţă subiecte concrete menite să apropie blocul comunitar de cetăţenii săi.

-În încheiere, „Dacă aţi înviat împreună cu Cristos”, imnul Anului Paulin: traducerea textului în limba română şi ilustrare muzicală.

- Miercuri 2 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Punerea în raclă veşmântului Sfintei Fecioare Maria în capela din Vlaherne, anul 458; în calendarul roman sau latin Sfinţii Otto, episcop de Bamberg în Bavaria, anii 1060-1139. Totodată, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, Ştefan cel Mare şi Sfânt, anii 1457 - 2 iulie 1504, „un adevărat atlet al credinţei creştine” cum l-a numit papa Sixt al IV-lea.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.