Benedict al XVI-lea şi Bartolomeu I - îmbrăţişarea şi cuvântul: pasiune pentru unitatea creştinilor sub semnul Sfântului Paul

(RV - 30 iunie 2008) Imaginea celor doi apostoli, Petru şi Pavel, care se îmbrăţişează este însăşi imaginea Bisericii unite într-o îmbrăţişate fraternă. Iar celebrările de sâmbătă seară, primele Vespere celebrate în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, şi apoi duminică în bazilica Sfântul Petru, cu conferirea paliului unui număr de 41 arhiepiscopi mitropoliţi, au devenit ocazie pentru Benedict al XVI-lea de a reafirma acea tendinţă spre unitatea Bisericilor care constituie un angajament urgent.

Astfel rugăciunea făcută împreună, Benedict al XVI-lea şi patriarhul Bartolomeu I, în faţa mormântului lui Paul şi apoi la cel al lui Petru din bazilica vaticană, sunt noi ocazii pentru a sublinia nevoia de unitate: martiriul lui Petru şi Paul - spune Papa - “mai în profunzime, este realizarea unei îmbrăţişări fraterne. Ei mor pentru unicul Cristos şi, în mărturia pentru care îşi dau viaţa, sunt una”. Sângele martirilor “nu invocă răzbunare, ci reconciliază . Nu se prezintă ca acuzaţie, dar ca “lumină de aur” potrivit cuvintelor imnului de le primele Vespere: se prezintă ca forţă a iubirii care depăşeşte ura şi violenţa, întemeind astfel un nou oraş, o nouă comunitate”.

"Omul de azi are nevoie de o “unitate interioară” întrucât cea “bazată pe lucruri materiale” face să izbucnească şi noi contraste”: a spus Papa adresându-se miilor de credincioşi reuniţi duminică în bazilica Sfântul Petru pentru solemna celebrare a Patronilor Romei. “Graţie tehnicii pretutindeni egală, graţie reţelei mondiale de informaţii, precum şi graţie legăturii de interese comune există astăzi în lume modalităţi noi de unitate, care însă fac să izbucnească şi noi contraste ce dau nou impuls celor vechi.

În mijlocul acestei unităţi externe, bazată pe lucruri materiale, avem cu atât mai mult nevoie de unitatea interioară, ce provine de la pacea lui Dumnezeu, unitatea tuturor acelora care prin Isus Cristos au devenit fraţi şi surori. Aceasta este misiunea permanentă a lui Petru precum şi sarcina deosebită încredinţată Bisericii din Roma”. Misiune care se explicitează în a face astfel ca Biserica „să nu se identifice niciodată cu o singură naţiune, cu o singură cultură, cu un singur Stat; ca să fie întotdeauna Biserica tuturor; ca să reunească umanitatea dincolo de orice frontieră şi, în mijlocul divizărilor acestei lumi, să facă prezentă pacea lui Dumnezeu, forţa conciliatoare a iubirii sale”.

Unitate, deci, pe care Papa o subliniază şi prin gesturi. Pe lângă cele menţionate, de mare valoare este faptul de a fi cedat cuvântul, în bazilica vaticană, patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, care în lumea ortodoxă are un primat de onoare. Benedict al XVI-lea i-a cerut să ţină omilia „pentru marea sărbătoare a Sfinţilor Petru şi Paul”, patronii acestei Biserici din Roma şi puşi ca fundament, împreună cu ceilalţi Apostoli, al Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică”.
Şi apoi recitarea, împreună, a profesiunii de credinţă, a Crezului, după Simbolul Niceno-Constantinopolitan în limba originală greacă, după uzanţa Bisericilor de rit bizantin.
”Dincolo de dificultăţile considerabile care persistă asupra cunoscutelor problematici, dorim cu adevărat şi ne rugăm foarte mult pentru aceasta, ca - a afirmat patriarhul Bartolomeu în omilie - aceste dificultăţi să fie depăşite şi care problemele să înceteze, cât mai rapid cu putinţă, pentru a atinge obiectivul dorinţei finale spre slava lui Dumnezeu”. Patriarhul Bartolomeu a amintit că cele două Biserici îi onorează şi venerează atât pe Petru, „care da dat o mărturisire mântuitoare Divinităţii lui Cristos”, cât şi pe Paul „care a proclamat această mărturisire şi credinţă până la marginile universului, în mijlocul dificultăţilor şi primejdiilor celor mai de neimaginat.

Frumoasă apoi imaginea pe care Patriarhul ortodox a folosit-o pentru a-i aminti pe cei doi Apostoli: Răsăritul, a spus, „îi cinsteşte în mod obişnuit şi printr-o icoană comună, în care sau ţin în sfintele lor mâini o mică barcă cu pânze, care simbolizează Biserica, sau se îmbrăţişează unul pe altul şi îşi dau sărutul în Cristos. Tocmai acest sărut - a încheiat patriarhul ecumenic, adresându-se Papii - am venit să-l schimbăm cu Dumneavoastră”. În fine binecuvântarea specială dată unul după altul, Papa în limba Bisericii Romei, latina, Patriarhul ortodox în limba greacă a Bisericii Răsăritului.

Revin astfel în minte zilele călătoriei în Turcia şi întâlnirea la sediul din Fanar, la Istanbul, în noiembrie 2006, cu acea binecuvântare dată împreună din balconul sediului patriarhatului ecumenic; momentul când se ţineau de mână, cvasi începutul unui nou drum, care duminică 29 iunie 2008, a cunoscut un alt moment intens. Este încă mult drum de făcut, şi sunt goluri de umplut, puncte de vedere ce au nevoie de aprofundări, dar gesturi precum cele pe care le-am povestit, vor să spună mult şi sunt motive de speranţă pentru procesul de unitate al Bisericii.
 
Aici serviciul audio: