2008-06-29 19:19:27

Duminică: sumarul emisiunii


(RV - 29 iunie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sub semnul ecumenismului, papa Benedict al XVI-lea a adus omagiu, împreună cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului memoriei bimilenare a Apostolului Paul la Liturghia oficiată în bazilica Sfântul Petru pentru sărbătoarea Sfinţilor Patroni ai Romei. Două carisme complemetare, cea misionară simbolizată de Apostolul neamurilor şi cea a unităţii reprezentată de Petru, stânca pe care Isus a zidit Biserica sa. La rugăciunea Angelus, Papa s-a rugat Anul Paulin, evanghelizare, comuniunea în Biserică şi deplina unitate a tuturor creştinilor.

-În timpul Liturghiei din sărbătoarea Sfunţilor Petru şi Paul papa Benedict a conferit sacrul palium unui număr de 41 de arhiepiscopi mitropoliţi, doi urmând să-l primească în sediile lor, toţi numiţi în decursul ultimului an.

- A fost beatificată duminică în Olanda de către cardinalul José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, reprezentându-l pa Sfântul Părinte călugăriţa Josephina Hendrina Stenmanns, cofondatoare a Congregaţiei Slujitoarele Duhului Sfânt împreună cu Arnold Jansen şi Maria Helena Stollenwerk. Celebrarea a fost prezidată de episcopul de Roermond, mons. Franciscus Josef Maria Wiertz.

- Curs de vară internaţional despre cultura vieţii şi avort, promovat de Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum din Roma”.

- Asociaţia Caritas diecezană şi şapte organisme de solidaritate deschid la Roma „Emporiul carităţii”: un supermarket gratuit pentru cei mai săraci.

- La rubrica „Octava Dies”, editorialul părintelui Federico Lombardi este dedicat controversatului tur electoral Zimbabwe. După balotajul cu un singur candidat, duminică jurământul lui Robert Mugabe, din nou preşedinte al ţări. Situaţia este urmărită cu atenţie pe lângă Biserica din statul african şi din partea Sfântului Scaun: inacceptabile intimidările; e necesară respectarea libertăţii.

- Din panorama internaţională: Zimbabwe: lipsesc rezultatele balotajului prezidenţial dar Robert Mugabwe se proclamă preşedinte învingător. Unele ţări africane solicită intervenţia armată.

- Luni 30 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Serbarea celor 12 sfinţi Apostoli; în calendarul roman sau latin, Primi Sfinţi Martiri din Roma în timpul persecuţiei, declanşată în anul 64 de împăratul roman Nero şi prelungită până în anul 67.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.