2008-06-27 14:13:20

Intrarea solemnă a noului patriarh latin de Ierusalim, monseniorul Fouad Twal, în bazilica Naşterii Domnului de la Betleem


(RV – 27 iunie 2008) Zile de mare intensitate pentru noul patriarh latin de Ierusalim, monseniorul Fouad Twal care a fost numit pe 21 iunie şi înscăunat pe 22 iunie, în bazilica Sfântului Mormânt, unde a şi celebrat prima sa liturghie pontificală, pe 23 iunie. În data de 25 iunie a avut loc intrarea solemnă a noului patriarh latin de Ierusalim în bazilica Naşterii Domnului de la Betleem.
Potrivit unui antic ceremonial, care are de altfel loc în fiecare an pe 24 decembrie, monseniorul Fouad a intrat în Betleem trecând prin poarta din zidul despărţitor, ce este deschisă doar în ocazii speciale şi care, printr-un pasaj strâmt, conduce la mormântul Rahelei. Aici a făcut prima oprire, înainte de a ajunge în piaţa Naşterii Domnului unde a fost primit de preoţii şi călugării franciscani, fiind de asemenea salutat de autorităţile civile şi religioase. Noul patriarhul a fost apoi întâmpinat de custodele Ţării Sfinte, părintele Pierbattista Pizzaballa, şi condus în biserica parohială Sfânta Ecaterina unde, adresându-se autorităţilor civile şi sutelor de credincioşi noul patriarh a spus: „Valorile precum pacea, justiţia şi libertatea par să ne fi abandonat deja de mult timp, chiar dacă le-am căutat fără încetare” şi, a continuat, „aceste valori evanghelice sunt într-atât de rare încât am devenit de-a dreptul străini în ţara noastră, reduşi la condiţia de a cerşi libertatea de a ne deplasa pe străzile noastre şi de a munci în propriile oraşe”.

Monseniorul Twal a amintit apoi de hemoragia emigraţiei, de marele exod al tinerilor, despre care a spus că „sunt nevoiţi să traverseze mări şi continente în speranţa de a găsi în pământ străin ceea ce nu au găsit în propria lor patrie, adică siguranţa, mijloacele de subzistenţă, un trai social demn de un viitor pentru fiii lor”. Noul patriarh de Ierusalim l-a invocat apoi pe Pruncul din Betleem – care a fost de asemenea constrâns să fugă în Egipt din pricina injustiţiei şi a pericolului de a fi ucis, dar care s-a întors apoi acasă în Ţara Sfântă – cerându-i să privească, în nemărginita-i îndurare, spre marea suferinţă din aceste ţinuturi.

Noul patriarh latin de Ierusalim, monseniorul Fouad Twal, se va afla la Roma, pe 29 iunie, pentru a primi sacrul palium de la Sfântul Părinte, monseniorul Fouad numărându-se printre cei 43 de arhiepiscopi mitropoliţi din diferite ţări ale lumii care vor primi de la Benedict al XVI-lea sacrul palium, în sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul.
În luna iulie, pe data de 11, monseniorul Fouad va face intrarea oficială în Iordania, la Madaba, apoi în Ţara Sfântă, la Nazareth, şi în alte regiuni ale diecezei.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.