Casa clădită pe stâncă şi casa clădită pe nisip (cf Mt 7, 21-29)
(RV - 26 iunie 2008) De unde îi vine Domnului acea autoritate ce uimeşte
lumea, fascinează minţile şi inimile oamenilor?Nu ne gândim
imediat la autoritatea care îi provine din calitatea de Fiu al lui Dumnezeu. Aici
este vorba de o altă sursă de autoritate: coerenţa dintre a spune şi a face, dintre
a predica şi a trăi. Lumea este sătulă de persoane care cu vorba se declară paladini
de iubire, de pace, de dreptate şi libertate şi apoi acţionează conform interesului.
Există multă ipocrizie, minciuni, falsitate. Se abuzează de rolul şi de puterea ce
le-a fost dată punându-se nu în serviciul altora ci folosindu-se de ei pentru atingerea
unor scopuri personale, propriile interese. Aceştia, spune Evanghelia, sunt cei care
construiesc pe nisip şi care mai degrabă sau mai târziu se prăbuşesc. În schimb, a-L
urma pe Domnul este sarcină exigentă, a face voi Domnului cere osteneală; a trăi
potrivit învăţăturii lui Isus este anevoios. Totuşi aceasta este ceea ce vrea să spună
a construi propria viaţă pe stâncă, şi a-i da trăinicie, stabilitate! Nu este de ajuns
să asculţi ci trebuie să pui în practică Evanghelia mântuirii!
Inima lui
Isus, stânca inimilor noastre, dă-ne harul să fim martori credibili ai mesajului
tău de iubire!