În audienţă la Sfântul Părinte, pentru vizita "ad limina", episcopii din Honduras: interviu cu arhiepiscopul de Tegucigalpa, card. Oscar A. R. Maradiaga; "nu poate fi pace, fără solidaritate şi justiţie socială".

RV 24 iun 2008. În audienţă, marţi, la Sfântul Părinte, cardinalul Oscar Andrés Rodriguez Maradiaga, arhiepiscop de Tegucigalpa, împreună cu alţi episcopi din Honduras, care au început luni vizita "ad limina apostolorum".

Cu un teritoriu cât jumătate din suprafaţa României, Honduras supravieţuieşte graţie ajutoarelor internaţionale şi economiile emigranţilor, cu toate că în 2005 a fost anulată datoria externă de peste 4,2 miliarde de dolari. Din circa 7 milioane de locuitori, cu 50% şomeri şi 20% analfabeţi, aproximativ 70% trăiesc sub pragul sărăciei. Sectorul primar al economiei rămâne agricultura de plantaţie, dominată de companiile multinaţionale nord-americane, în timp ce rămâne secundară industria produselor agricole. Fostă colonie spaniolă, Honduras a devenit independent în 1821 în Federaţia Provinciilor Unite ale Americii Centrale. Stat suveran din 1838, a urmat o istorie politică marcată de continue ingerinţe militare şi lungi perioade de dictatură. În 1982 se revine la o guvernare civilă, cu aliaţi din sfera Statelor Unite ale Americii, dar nu încetează conflictele interne şi externe cu Ţările limitrofe El Salvador şi Nicaragua. În zilele noastre, persistă tensiunea între guvern şi comunităţile indigenilor, pentru exploatarea comercială a teritoriului lor.
Biserica din Honduras, unde catolicii sunt circa 80%, are 12 episcopi şi 8 dieceze. În urmă cu 25 de ani, vizita lui Ioan Paul al II-lea care în faţa injustiţiilor sociale a propus cu vigoare doctrina socială a Bisericii, care încă aşteaptă să fie aplicată.

Care sunt astăzi aşteptările Bisericii din Honduras, în lumina ultimei Conferinţe Generale, de la Aparecida, a Episcopatului Latinoamerican şi Caraibe? Redacţia hispano-americană Radio Vatican l-a intervievat pe card. Oscar A.R. Maradiaga, arhiepiscop de Tegucihgalpa şi preşedinte al Conferinţei Episcopale din Honduras:
• Documentul de la Aparecida ne pune într-o perspectivă pozitivă. S-a renăscut simţul de a fi creştin, simţul iubirii pentru cuvântul lui Dumnezeu şi Evanghelie. Acestea sunt tot atâtea elemente pozitive şi semne de speranţă. În acelaşi timp, nu putem uita problemele şi chestiunile mai spinoase. Între acestea, creşterea numărului de săraci, în raport cu creşterea preţului petrolului şi a alimentelor de primă necesitate. Nici chiar anularea datoriei externe nu a creat premisele unei relansări economice a Ţării, din moment ce banii sunt folosiţi pentru combustibil, indispensabil în producţia energetică. La acestea, se adaugă dificultăţile familiei, care rămân pentru noi o prioritate".

Honduras este una din Ţările cele mai sărace şi trece printr-o gravă criză economică, agravată de situaţia mondială. În ce măsură au reuşit guvernele democratice să rezolve problemele de sărăcie, excludere şi nesiguranţă...
• "A fost subliniat şi la Aparecida: este nevoie de un efort de evanghelizare pentru ca doctrina socială a Bisericii să poată ajunge oriunde, chiar şi în domeniul politico-instituţional. Când se ajunge în posturi de putere, se pare că se lasă uitării binele comun. Iar acolo unde este sărăcie, este şi tentaţia banului câştigat uşor, or aici intră narcotraficul".

Aţi vorbit diferitele consecinţe ale sărăciei, printre care şi proliferarea sectelor. Care sunt cauzele răspândirii şi care, eventualele remedii?
• "În privinţa sectelor, una din cauzele răspândirii lor stă în faptul că în trecut era lipsă de preoţi. Unele comunităţi nu se putea bucura de prezenţa preoţilor, chiar dacă a crescut mişcarea numită 'delegaţii cuvântului lui Dumnezeu', laici şi laice pregătiţi dinante care au contribuit la ocrotirea credinţei. Acum, avem 30.000 şi ajung să intervină chiar şi în satele mai mici. Aici, sectele fac mult zgomot, se bucură de profit, percep bani şi mai ales, nu au structuri de întreţinut".

Cum răspunde Biserica la problema emigraţiei?
• "Soluţia nu constă, desigur, în a ridica ziduri, ci mai degrabă în a ajuta Ţările sărace. Nimeni nu emigrează din plăcere, ci din necesitate. Când tinerii nu-şi găsesc de lucru, trebuie să caute în altă parte dacă nu vor să intre în traficul de droguri. Comunitatea internaţională – aceasta este convingerea noastră – trebuie să recunoască faptul că dezvoltarea nu poate exclude pe nimeni şi că trebuie să prevaleze solidaritatea şi justiţia. Fără solidaritate şi justiţie socială, de fapt, este greu să fie pace".

Aici, serviciul audio: