2008-06-16 14:03:56

Trupul Fericitului Pier Giorgio Frassati, de la Torino la Sydney, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului


(RV – 16 iunie 2008) Trupul Fericitului Pier Giorgio Frassati va fi dus, de la Torino (Italia), la Sidney, în Australia, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, care va avea loc în perioada 15-20 iulie, Pier Giorgio Frassati fiind unul din cei zece patroni ai acestei importante întâlniri. Potrivit agenţiei Sir, oraşul Torino va saluta „plecarea” – pe 18 iunie – a Fericitului cu o Sfântă Liturghie solemnă, celebrată în dom şi prezidată de arhiepiscopul Severino Poletto. La celebrarea euharistică vor lua parte episcopii din regiunea italiană Piemonte, însărcinatul cu afaceri al ambasadei australiene pe lângă Sfântul Scaun şi, din partea episcopatului australian, va participa arhiepiscopul de Canberra şi Goulbourn, Mark Coleridge.
În Australia, racla cu corpul intact al Fericitului piemontez, va fi depusă – într-un prim moment – în biserica Sfântul Benedict, unde pe 4 iulie se va celebra sărbătoarea lui Pier Giorgio Frassati, pentru a fi apoi mutată în catedrala din Sydney unde, pe 14 iulie, va avea loc o veghe de rugăciune.
Serviciul naţional al pastoralei tineretului din cadrul Conferinţei Episcopale din Italia a trimis la Sydney o expoziţie privind viaţa acestui Fericit, ales să fie unul din patronii Zilei Mondiale a Tineretului.
Ideea de a duce trupul Fericitului Frassati în Australia aparţine arhiepiscopului De Sydney, George Pell şi arhiepiscopului responsabil al Zilei Mondiale a Tineretului, monseniorul Anthony Fisher şi constituie un mare eveniment. Este, de altfel, pentru prima dată când sunt duse relicve la Ziua Mondială a Tineretului.

Tradiţie a fiecărei Zile Mondiale a Tineretului, cei 10 patroni au fost aleşi de către organizatori şi aprobaţi de Sfântul Scaun. Patronii vor fi în centrul atenţiei în timpul unor evenimente principale, inclusiv la Veghea de seară pe hipodromul din Randwick.

Un pictor australian, Richard de Stoop a fost însărcinat să reproducă portretele lor. „Decizând cine trebuiau să fie patronii cereşti, ne-am concentrat atenţia asupra acelora care ar putea să inspire tinerii”, a declarat episcopul Anthony Fisher, OP, coordonatorului ZMT08. „Nu am privit numai între sfinţi, dar şi între aceia care aşteaptă să fie proclamaţi sfinţi, fericiţi şi cei care au avut o influenţă deosebită asupra istoriei Australiei şi Oceaniei”. „Cerem tuturor să se familiarizeze cu biografiile lor şi să înţeleagă că prin Duhul lui Cristos oamenii de rând pot face lucruri extraordinare”: a mai spus episcopul Fisher. În mod special, sunt încurajaţi tinerii să cunoască aceşti patroni şi să invoce mijlocirea lor. Patronii vor fi în centrul atenţiei în timpul unor evenimente principale, inclusiv la Veghea de seară pe hipodromul din Randwick. Imaginile sunt disponibile on line în galeria de fotografii al ZMT08.


După cum se ştie cea de la Sydney va fi a 23.a ZMT fiind organizată de Biserica catolică dar deschisă tuturor. Se prevede prezenţa a circa 500.000 de persoane la Liturghia de încheiere prezidată de papa Benedict al XVI-lea. ZMT08 va coincide cu prima vizită în Australia a papei Benedict al XVI-lea.


Cei 10 patroni ai ZMT08 sunt:




1. Maica Domnului a Crucii Sudului, Ajutor al Creştinilor.


Maria, ajutorul Creştinilor, este mamă şi fecioară, exemplu desăvârşit pentru toate femeile şi chiar pentru toţi bărbaţii. A spus „da” lui Dumnezeu când era încă adolescentă. Este patroana Australiei cu titlul „Ajutorul Creştinilor” şi patroana arhidiecezei de Sydney a cărei catedrală este dedicată ei. Titlul care i-a fost dat, „Maica Domnului a Crucii Sudului”, subliniază devoţiunea din partea catolicilor din Australia şi Oceania.




2. Fericitul Pier Girogio Frassatti (1901-1925)


Fericitul Pier Giorgio Frassatti este foarte iubit de tineri pentru personalitatea sa dinamică de zelos activist social, pentru pasiunea sa pentru sport şi angajarea sa caritativă şi sensul umorismului. Născut dintr-o familie puternică şi bogată dar laică - tatăl agnostic a fost ambasador în Germania - în 1918, la vârsta de 17 ani, Pier Giorgio intră în Societatea Sfântul Vincenţiu de Paoli şi dedică mare parte a timpului liber bolnavilor şi celor nevoiaşi. Pier Giorgio face parte din asociaţii studenţeşti, se opune fascismului şi dedică timpul său înfiinţării unui jurnal. Moarea de poliomielită la vârsta de 24 de ani. Mii de persoane au participat la funeraliile sale, între care mulţi săraci şi nevoiaşi de care se ocupase într-un mod deosebit de altruist. Aceste persoane au rămas surprinse că Pier Giorgio provenea dintr-o familie atât de înstărită.




3. Fericita Mary MacKillop (1842-1909)


Mary MacKillop, prima fericită australiană, slujitoare a celor săraci şi analfabeţi, a întemeiat Congregaţia „Surorile Sfântului Iosif”. A fost beatificată de Ioan Paul al II-lea în 1995 la Sydney. Lasă o incredibilă moştenire prin generozitatea ei şi hotărârea de a răspunde nevoilor carităţii lui Cristos în tot marele continent australian.




4. Sfântul Petru Chanel (1803-1841)


Petru Chanel era un preot misionar francez martirizat în insula Wallis şi Futuna. Sosit acolo, îşi dă seama că războaiele dintre triburi şi practicarea canibalismului reduseseră numărul de locuitori la câteva mii şi supravieţuitorii erau monopolizaţi de o religie care celebra cultul terorii şi adora divinităţi maligne. Petru şi-a atras simpatia indigenilor şi tocmai pentru acest motiv moare din pricina unei răni cauzată de o lovitură de secure în cap. Trupul, purtat în Franţa şi la Roma trecând prin Noua Zeelandă şi Australia a fost expus timp de două săptămâni la Vila Miara din Sydney.



5. Fericitul Petru To Rot (1912-1945)


Petru To Rot era un laic căsătorit originar din Papua Noua Guinee. Catihet strălucit şi cu mare capacitate intuitivă, tată a trei copii, a fost torturat şi ucis la doar 33 de ani „din motive de credinţă”, într-un lagăr de concentrare japoneză la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial.




6. Fericita Maică Tereza de Calcutta


Pentru mulţi Maica Tereza de Calcutta este chipul feminin al Bisericii catolice moderne. În serviciul celor marginalizaţi ai societăţii, Maica Tereza, săracă între săraci, a reuşit să pună în acţiune iubirea. În 1950, Maica Tereza a primit de la Sfântul Scaun permisiunea de a înfiinţa o congregaţie diecezană cu misiunea de a ajuta pe cei marginalizaţi de societate care suferă fizic şi spiritual. Iau naştere astfel Misionarele Carităţii.




7. Sfânta Tereza de Lisieux (1873-1897)


La 24 de ani Sfânta Tereza a fost cea mia tânără „învăţătoare” a Bisericii şi patroană a Australiei. Spre vârsta de 15 ai, Tereza cere să fie admisă în mănăstirea călugăriţelor Carmelite dar fără succes. Nu se descurajează şi decide să meargă la Roma pentru a-l întâlni pe Papa şi să-i ceară permisiunea şi un an mai târziu Tereza intră în convent pentru a petrece restul vieţii sale în clauzură. Tereza îl simţea pe Dumnezeu ca pe un Tată duios şi plin de afecţiune, fericit chiar şi pentru cel mai mic gest de iubire. Avea o încredere totală în Dumnezeu, o curajoasă încredere în El.



8. Sfânta Maria Goretti (1890-1938)


Maria Goretti era o tânără italiană care pentru a-şi apăra curăţia de ameninţările unui libidinos prieten de familie a fost ucisă în mod brutal. Pe punctul de moarte l-a iertat pe asasinul ei. Convertit la creştinism graţie mărturiei Mariei, asasinul a stat alături de mama Marie la slujba de beatificare.




9. Sfânta Faustina Kowalska (1905-1938)


Născută şi crescută în Polonia, Faustina simte atracţia vocaţiei de foarte tânără. la 18 ani, părinţii îi refuză permisiunea de a intra în mănăstire, fapt pe care ea îl interpretează ca o încercare de a-i reprima vocaţia. Cu toate acestea, Dumnezeu persistă. Într-o zi, la o sărbătoare, Faustina are o vedenie a Domnului suferind care îi cere: „Cât de mult trebuie să te mai urmăresc şi de câte ori mă vei respinge?” La sfârşit este admisă în Congregaţia Surorilor Fericitei Fecioare Maria a Milostivirii. De la 20 de ani înainte, Faustina munceşte în mănăstire ca bucătăreasă, grădinar şi portar. În pofida unei vieţi mai degrabă obişnuite, Faustina vorbea în intimitate cu Domnul şi cu Sfânta Fecioară şi notează conversaţiile sale în câteva jurnale care vor fi publicate doar după moartea ei. Jurnalul ei, Milostivirea divină în sufletul meu este un clasic al spiritualităţii moderne. A fost prima sfântă canonizată în cel de-a treilea mileniu.




10. Slujitorul lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea (1920-2005)


Slujitor al lui Dumnezeu şi Părinte al Zilelor Mondiale ale Tineretului, Ioan Paul al II-lea a vizitat Australia în 1986 şi în 1995, şi încă şi astăzi este izvor de inspiraţie pentru o generaţie de tineri care cu ocazia ZMT08 vor avea posibilitatea de a-i simţi prezenţa şi căuta mijlocirea sa. Este amintit pentru dăruirea sa pentru tineri, angajarea sa împotriva opresiunii comuniste şi contribuţia lui la transformarea lumii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.