2008-06-14 13:49:37

Aprobare definitivă a statutului mişcării "Drumul Neocatehumenal"


(RV – 14 iunie 2008) Preşedintele Consiliului Pontifical pentru laici, cardinalul Stanislao Rylko a înmânat vineri, 13 iunie a.c., decretul de aprobare definitivă a statului Drumul Neocatehumenal iniţiatorilor acestei mişcări: Kiko Argüello e Carmen Hérnandez care, împreună cu părintele Mario Pezzi, formează echipa responsabilă internaţională.
Decretul poartă data de 11 mai 2008, Solemnitatea Rusaliilor, iar aprobarea definitivă „constituie fără îndoială o importantă etapă în viaţa acestei realităţi ecleziale, apărută în Spania, în 1964”, după cum afirmă un comunicat al departamentului vatican pentru laici.

Drumul Neocatehumenal, o realitate răspândită în 107 ţări, graţie catiheţilor itineranţi – prezbiteri, familii şi laici necăsătoriţi – care au mers în toată lumea pentru a anunţa Evanghelia. O realitate care – în prezent – numără 20 de mii de comunităţi, 70 de seminarii diocezane misionare Redemptoris Mater care au dat Bisericii 1260 de preoţi. Mişcarea Drumul Neocatehumenal este prezentă în 5700 de parohii din 1200 de dieceze, peste 600 de familii fiind plecate în întreaga lume pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu în zonele cu cea mai mare nevoie de evanghelizare.
 
Despre semnificaţia acestei aprobări pentru Biserică şi pentru mişcarea Drumul Neocatehumenal, cardinalul Stanislao Rylko a spus: “Înseamnă confirmarea din partea Bisericii a autenticităţii şi purităţii carismei care stă la baza unei mişcări ecleziale ce face parte din viaţa şi misiunea Bisericii. Şi în acest caz, în mod particular, în privinţa Drumului Neocatehumenal, care are deja o lungă istorie în cadrul Bisericii – mai mult de 40 de ani – şi care aduce vieţii Bisericii atâtea roade: multe vieţi s-au schimbat în mod profund, multe familii s-au reconstruit, iar numeroase sunt vocaţiile la viaţa consacrată – călugări şi călugăriţe – şi la preoţie şi mare este efortul în favoarea noii evanghelizări. Aşadar, este un moment de mare bucurie pentru Biserică, un moment de mare bucurie pentru realitatea eclezială care primeşte această recunoaştere”.







All the contents on this site are copyrighted ©.