Ţesător de dialog şi de relaţii între popoare, slujitor al Bisericii şi al cauzei păcii: cardinalul Tarcisio Bertone a evocat astfel figura cardinalului Agostino Casaroli, fost secretar de Stat

(RV - 10 iunie 2008) Un diplomat excepţional, angajat în a construi pacea şi în a asigura Bisericii condiţiile necesare pentru a-şi desfăşura propria acţiune în libertate: cardinalul secretar da Stat Tarcisio Bertone, l-a amintit marţi dimineaţă cu emoţie şi admiraţie pe cardinalul Agostino Casaroli, artizan principal al iniţiativei Ostpolitik, adică acţiunea de dialog a Sfântului Scaun cu regimurile comuniste în anii premergători căderii Zidului de la Berlin. Ocazia pentru intervenţia cardinalului Bertone a fost deschiderea unei reuniuni în Aula Sinodului din Vatican pentru a evoca eminenta figură bisericească, secretar de Stat din 1979 până în 1990, la zece ani de la moartea sa. La reuniune au intervenit şi cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interrligios, şi ex miniştrii de Externe al Franţei, profesorul Jean-Bernard Raimond şi al Poloniei prof. Wladislaw Bartoszewski.

Un slujitor al Bisericii şi cauzei păcii, angajat cu răbdare şi curaj în favoarea cooperării dintre naţiuni: cardinalul Bertone a trasat astfel figura predecesorului său în funcţia de secretar de Stat. A amintit că iniţiativa numită „Ostpolitik” a lui Agostino Casaroli s-a dezvoltat în peste 25 de ani, din 1963 până în 1989, în serviciul a cinci Pontifi.

Cardinalul Bertone a pus accentul înainte de toate pe caracteristicile acţiunii lui Casaroli:
• „Acţiunea pastorală şi diplomatică a cardinalului Casaroli, care coincide în mare parte cu aşa-zisa Ostpolitik a Bisericii, se mişcă de fapt între aceşti doi poli: binele Bisericii, ’a fi ambasador al lui Cristos’, şi căutarea dialogului posibil, ’pentru a reconcilia totul’”.
Casaroli, a avut „ca busolă’ pentru acţiunea sa „o profundă iubire pentru cauza păcii”, convins că urmărirea concordiei între naţiunii este un imperativ moral şi, în acelaşi timp, o necesitate „pentru însăşi supravieţuirea umanităţii”:
• „A căuta, a construi pacea şi a asigura Bisericii condiţiile pentru a-şi desfăşura propria activitate în libertate şi pace: aceasta a fost acţiunea sa plină de răbdare şi trudă; pentru aceasta s-a consumat cu deplină încredere, ştiind că pacea înainte şi mai presus de toate este dar al lui Dumnezeu, de implorat cu credinţă şi perseverenţă rugătoare”.

Cardinalul Bertone a reparcurs apoi activitatea diplomatică a cardinalului Casaroli. În prima fază a iniţiativei Ostpolitik vaticane, a amintit, în ţările comuniste situaţia era dezolantă din cauza arestărilor episcopilor şi preoţilor, închiderii seminariilor, confiscării bunurilor religioase şi, apoi, propaganda capilară atee şi discriminarea catolicilor în orice domeniu al societăţii. În afară de aceasta, a adăugat, ”drastica ruptură a relaţiilor dintre acele guverne şi Sfântul Scaun, făcuse dificile relaţiile bisericeşti” dintre Papa şi comunităţile locale.

Cu Ioan al XXIII-lea, sunt întreprinse primele tentative de dialog cărora le urmează faza dificilă şi istovitoare sub pontificatul lui Paul al VI-lea. În aceşti ani, Papei i-a fost împiedecat un pelerinaj în Polonia, şi Casaroli este angajat în tratative extenuante cu guvernele iugoslav şi cehoslovak. Negocieri în care se dovedesc preţioasele sale calităţi:
• „Agostino Casaroli a fost negociator vatican dotat cu capacităţi de mediere de netăgăduit; om de dialog, abil ţesător de contacte, ascultător plin de răbdare şi neobosit căutător de acorduri posibile”.

Ostpolitik practicată de Casaroli, a subliniat cardinalul Bertone, obţine un mare rezultat prin experienţa Sfântului Scaun la Conferinţa de la Helsinki, între 1973-1975, unde a obţinut recunoaşterea explicită a libertăţii religioase. Un principiu sancţionat în Actul final, care legitimează în mod formal Biserica să conducă negocieri bilaterale cu guvernele. Sub pontificatul papei Ioan Paul al II-lea, Casaroli devine secretar de Stat şi scrie împreună cu el o nouă pagină de istorie ecleziastică. Este alături de Ioan Paul al II-lea în întâlniri istorice precum cea cu Gorbaciov şi asistă la căderea Zidului de la Berlin. Dar, între rezultatele la care s-a ajuns graţie acţiunii lui Casaroli, cardinalul Bertone nu a omis să amintească şi semnarea acordului de revizuire a Concordatului cu Italia în 1984. Agostino Casaroli, însă nu a fost numai un extraordinar diplomat.

Cardinalul Bertone a amintit şi angajarea sa în favoarea tinerilor deţinuţi în închisoarea pentru minori din Roma:
• „Merită să fie subliniată această latură umană a personalităţii sale: el a fost nu numai un excelent diplomat, un ecleziastic ajuns în loc înalt de conducere a Bisericii, un foarte bun ţesător de dialog şi de relaţii, dar şi un prieten al celor săraci şi al unor tineri în dificultate”.

Casaroli, a încheiat actualul secretar de Stat vatican, a fost „capabil să unească împreună cu atenţia acordată marilor chestiuni ecleziastice şi politice ascultarea şi ajutorul pentru cine suferă şi e marginalizat.

La împlinirea unui deceniu de la moartea cardinalului Casaroli, preşedintele Republicii italiene, Giorgio Napolitano, a trimis un mesaj cardinalului Achille Silvestrini, preşedintele Comitetului pentru celebrările decenale ale morţii lui Casaroli. Preşedintele Napolitano îl defineşte pe cardinalul Casaroli „un însemnat ecleziastic şi fin om de Stat”. Şi adaugă: „A fost un protagonist clarvăzător al acelui anotimp de dialog care a contribuit într-o manieră determinantă la a pune bazele pentru paşnica reunificare a unei Europe atunci divizate, marcând şi semnificative progrese în domeniul tutelării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”. Preşedintele Italiei aminteşte apoi că, în calitate de secretar de Stat, cardinalul Casaroli a desfăşurat „un rol de primară importanţă în raporturile dintre Sfântul Scaun şi Statul italian, a cărei reînnoită vitalitate a culminat în acordul de revizuire a Concordatului, semnat la Roma la 18 februarie 1984”.

Aici serviciul audio: