2008-06-10 14:26:55

Va avea „un caracter particular” întâlnirea preşedintelui american George W. Bush cu papa Benedict al XVI-lea vineri, 13 iunie în Vatican: arată într-o notă verbală directorul Sălii vaticane de presă


(RV - 10 iunie 2008) La mai puţin de două luni de la călătoria apostolică în Statele Unite, Benedict al XVI-lea îl va întâlni pe preşedintele american George W. Bush, angajat în acest zile într-o călătorie în Europa, cu ocazia reuniunii la vârf a Uniunii Europene ce are loc în Slovenia. Papa va primi în audienţă, preşedintele Bush împreună cu soţia sa Laura, vineri 13 iunie. La câteva întrebări ale ziariştilor privind vizita preşedintelui american, directorul Sălii de presă, părintele Federico Lombardi, a răspuns că întâlnirea cu Sfântul Părinte „va avea un caracter particular, şi în lumina recentei călătorii pastorale în Statele Unite şi la ONU şi de cordialitatea primirii şi întâlnirii acordate la Casa Albă”.

Pentru a sublinia atare caracter, a explicat părintele Lombardi, audienţa se va desfăşura „într-o formă neobişnuită”. Papa îl va primi, de fapt, pe preşedintele Bush însoţita de Prima Doamnă, la ora 11 la intrarea în Trunul Sfântul Ioan "Torre San Giovanni" în Grădinile Vaticane. Sfântul Părinte şi preşedintele se vor urca în biroul de la etajul superior pentru o întâlnire privată. La terminarea colocviului, a încheiat directorul Sălii vaticane de presă, Benedict al XVI-lea şi George W. Bush vor face o scurtă plimbare în Grădinile Vaticane, până la ediculul Sfintei Fecioare „Madonna della Guardia”, unde preşedintele îşi va lua rămas bun de la Sfântul Părinte.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.