2008-06-09 19:22:02

Luni: sumarul emisiunii


RV 09 iun 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii:
- În audienţă la Papa comunitatea Academiei Pontificale Ecleziastice: înainte decât prin cuvinte mărturisiţi pe Dumnezeu prin modul vostru de a trăi inclusiv în ambientele situate mai departe de credinţă, a fost îndemnul papei Benedict al XVI-lea către viitorii preoţi în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun.

- În audienţe succesive luni la Sfântul Părinte, episcopii primului grup de prelaţi din Bangladesh în vizită „ad Limina Apostolorum”.

- A mărturisi în familie, la şcoală, între cei mai slabi şi neajutoraţi precum şi în diversele domenii ale societăţii, frumuseţea Evangheliei şi Adevărul ei, ca forţă autentică de libertate: este mesajul încredinţat de Benedict al XVI-lea dicezei de Roma la reuniunile ecleziale de studiu din anii precedenţi; luni seară, Episcopul Romei a deschis în catedrala sa, Sfântul Ioan în Lateran, actuala reuniune eclezială, care se va încheia joi, 12 iunie, având ca temă "Isus a înviat. A educa la speranţă în rugăciune, în acţiune, în suferinţă".

- Publicat, luni, de Sala vaticană de presă programul oficial al călătoriei pastorale a Sfântului Părinte la Santa Maria di Leuca şi Brindisi, în regiunea italiană Apulia; sosirea, sâmbătă după amiază, 14 iunie, urmată de Sf. Liturghie la sanctuarul "Sancta Maria de finibus terrae"; duminică, 15 iunie, la Brindisi, Celebrarea Euharistică solemnă şi rugăciunea Angelus; după amiază, întâlnirea cu preoţii în catedrală şi întoarcerea în Vatican.

- Creşte aşteptarea pentru al 49-lea Congres euharistic internaţional, la Québec, în Canada, începând de duminică 15 pînă duminica următoare, 22 iunie; interviu cu arhiep. Piero Marini, preşedintele Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale.

- Va avea „un caracter particular” întâlnirea preşedintelui George W.Bush cu papa Benedict al XVI-lea pe 13 iunie în Vatican: a explicat într-o notă orală părintele Federico Lombardi, directorul Sălii vaticane de presă.

- În urmă cu zece ani se stingea din viaţa pământească în Vatican cardinalul Agostino Casaroli artizanul iniţiativei „Ostpolitik”, a deschiderii spre ţările Europei de Est şi nu numai. Figură proeminentă în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în perioada 1963-1998.

- În limita spaţiului, intervenţia mons. Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii care a încheiat duminică Simpzionul european al profesorilor universitari.

- Jocurile Olimpice de la Bejing: episcopul coadiutor de Hong Kong mons. John Tong Hon invitat de autorităţile chineze la ceremonia de inaugurare, nu numai că a acceptat dar s-a declarat onorat de invitaţie şi a amintit auspiciile exprimate de papa Benedict „pentru a desfăşurare senină” a manifestărilor.

- Biblia zi şi noapte: o săptămână de lectură non stop, fără întrerupere, în luna octombrie în Bazilica Sfânta Cruce de Ierusalim din Roma, cu ocazia Adunării sinodului episcopilor pe tema Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii. 24 din 24 de ore se vor putea asculta pasaje alese din Sfânta Scriptură, de la cartea Facerii sau a Genezei până la cartea Apocalipsei sau Apocalipsului.

- La Lvov în Ucraina s-a deschis luni prima Săptămână socială ecumenică a ţării pe tema „Susţine-l pe aproapele tău”.

- Din actualitatea internaţională. Liban: noi ciocniri armate între facţiunile sunite şi cele şiite în estul ţării. Statele Unite: începe marţi la Lubiana, în Slovenia, călătoria în Uniunea Europeană la sfârşit de mandat a preşedintelui Bush.

- Marţi 10 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Timotei, martir, anul 362 şi Sfinţii Alexandru şi Antonin, martiri, anul 313; în calendarul roman sau latin Fericitul Ioan Dominici, călugăr dominican, Florenţa, anii 1355-1418.









All the contents on this site are copyrighted ©.