Semnificaţia teologică şi practică a devoţiunii faţă de Inima Preasfântă a lui Isus:
interviu cu o călugăriţă din congregaţia Fiicele Inimii Preasfinte a lui Isus
RV 05 iun 2008. Fiecare dintre noi are nevoie să simtă nu doar bătăile
propriei inimi dar, mai în adânc, pulsaţiile unei prezenţe demne de încredere, prezenţa
lui Cristos "Inima lumii". Cu această reflecţie, Benedict al XVI-lea a amintit la
rugăciunea "Angelus", duminica trecută, că luna iunie este dedicată prin tradiţie
Inimii lui Isus, simbol al credinţei creştine. Despre această devoţiune, atât de îndrăgită
de popor, de mistici şi teologi, redacţia centrală a contactat pe sora Eugenia Libratore,
din Congregaţia Fiicele Inimii Preasfinte a lui Isus a Sfintei Tereza Verzeri: •
"Nu este vorba doar de o inimă simbolică şi nimic mai mult. Pentru Fiicele Inimii
Preasfinte devine o motivaţie a existenţei, pentru că din acea Inimă primim totul:
primim izvorul vieţii şi mântuirea, pentru că acea Inimă a arătat forma cea mai înaltă
a carităţii, caritatea care l-a mânat pe Isus să ia trup omenesc şi să dăruiască totul
pentru alţii. Pentru noi, aşadar, este o rechemare continuă la imitaţiunea lui Cristos.
În realitate, devoţiunea la Inima Preasfântă nu constă doar în anumite practici: ea
duce la o intimitate cu această Inimă, devine o spiritualitate cristocentrică ce-şi
găseşte în Cristos-Fiul atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de Dumnezeu-Tatăl.
Iar de la Tatăl, noi primim seninătatea vieţii şi bucuria de a trăi, pentru a merge
la fraţii noştri şi să-i slujim în necesităţile lor reale.
Devoţiunea faţă
de Inima Preasfântă a lui Isus, cu adânci rădăcini în ţesutul creştin, se consolidează
graţie Sfintei Maria Margareta Alacoque, la jumătatea secolului al XVII-lea. Cum poate
fi păstrată vie şi roditoare în zilele noastre? • "Dacă în raportul nostru cu fraţii
reuşim să le transmitem conştiinţa unei 'inimi care vede' – după cum se exprima Benedict
al XVI-lea – comunicându-le capacitatea de a se simţi iubiţi de Dumnezeu şi să simtă
că ei valorează ca persoană, chiar dacă se află în condiţii de suferinţă, eu cred
că acesta este modul cel mai actual de a continua devoţiunea la Preasfânta Inimă a
lui Isus. Desigur, avem şi forme precise precum prima vineri a lunii, gesturile de
reparaţie, adoraţia, etc., care contribuie împreună la alimentarea acestei devoţiuni.
Dar mai presus de toate trebuie să recuperăm valoarea acestei Inimi, darul ascuns
în această Inimă, şi anume darul carităţii".