Într-un timp de mari dezordini, a ştiut să aducă pacea şi să insufle speranţă: Benedict al XVI-lea, la cateheza audienţei generale, dedicată predecesorului său Sfântul Grigore cel Mare; "un om mereu aproape de semenii săi, pentru că era mereu cufundat în Dumnezeu".

RV 28 mai 2008. "Dumnezeu este adevăratul izvor de speranţă şi pace": a afirmat Bendict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri, în Piaţa San Pietro, dedicată predecesorului său Sfântul Grigore cel Mare, papă şi învăţător al Bisericii, anii vieţii 540-604. În prezenţa a mii de credincioşi care în pofida caniculei au venit în Piaţa Sfântul Petru, Papa a ilustrat actualitatea învăţăturii Sfântului Grigore, păstor curajos şi înţelept, făcător de pace şi atent la necesităţile credincioşilor.
"Un om cufundat în Dumnezeu" şi tocmai de aceea, "aproape de semenii săi, la toate necesităţile oamenilor din timpul său". Benedict al XVI-lea a sintetizat astfel trăsăturile extraordinare ale ilustrului său predecesor, episcop al Romei între 590-604. Era un om care vorbea deseori despre dorul după Dumnezeu, o dorinţă mereu vie în sufletul său:
• "El, într-adevăr, într-un timp de mari dezordini, mai mult, disperat, a ştiut să aducă pace şi să insufle speranţă. Acest om al lui Dumnezeu ne arată unde sunt adevăratele izvoare ale păcii, de unde vine adevărata speranţă, drept care este o călăuză şi pentru noi, în timpul de faţă".

Sf. Grigore, a amintit Benedict al XVI-lea, s-a născut la Roma în jurul anului 540, dintr-o familie înstărită a patricienilor din "gens Anicia", familie recunoscută pentru ataşamentul faţă de credinţă şi serviciile aduse Scaunului Apostolic. Sentimentele creştine au fost inspirate tânărului Grigore de către părinţii săi, Gordian şi Silvia, amândoi veneraţi ca Sfinţi. Grigore a început curând cariera administrativă, devenind ulterior prefectul Urbei. S-a dăruit în rezolvarea oricărei probleme administrative, "trăgând învăţăminte pentru obligaţiile viitoare". De aici, a subliniat Papa, au rămas în el "un simţ profund pentru ordine şi disciplină":
• "Devenit papă, sugera episcopilor să ia ca model de gestiune a treburilor bisericeşti străduinţa şi respectarea legilor, caracteristici ale funcţionarilor civili".

Dar această viaţă nu-i dădea satisfacţie. Grigore s-a hotărât să îmbrăţişeze viaţa monahală. Începe o perioadă în care va dobândi o profundă cunoaştere a Sfintei Scripturi, un timp fericit pentru care va păstra mereu o nostalgie perenă: reculegere în Dumnezeu, dăruire pentru rugăciune, cufundare senină în studiu. Dar nici retragerea monahală a lui Grigore n-avea să dureze mult, căci papa Pelagiu l-a numit ambasador la Constantinopol, încredinţându-i două misiuni specifice: să ajute la depăşirea ultimelor contraste din controversa monofizită şi, mai ales, să obţină sprijinul împăratului în efortul de a stăvili presiunea longobardă. După câţiva ani, a fost rechemat la Roma. Erau ani grei pentru Urbe, afectată de foamete şi apoi de ciumă, care seceră multe victime, printre care şi papa Pelagiu al II-lea. Clerul şi poporul roman au fost unanimi în alegerea lui Grigore ca episcop al Romei. El a căutat să se opună, încercând chiar să fugă, dar în cele din urmă a trebuit să cedeze. Era anul 590.
• "Încă de la început a dat dovadă de o viziune foarte lucidă a realităţii cu care trebuia să se confrunte, o capacitate extraordinară de muncă în abordarea afacerilor ecleziastice şi civile, un echilibru constant în deciziile curajoase pe care i le impunea datoria".

Despre guvernarea sa, a reluat Benedict al XVI-lea, rămâne o amplă documentaţie cuprinsă în Registrul Scrisorilor sale, în care se reflectă "confruntarea zilnică cu interogativele complexe care se revărsau pe masa lui". Problema cea mai grea pentru Italia şi Roma era atunci chestiunea longobardă, pe care Grigore o înfruntă cu toată energia posibilă. Grigore cel Mare, a observat Pontiful, a fost "un adevărat făcător de pace":
• "Spre deosebire de împăratul bizantin, care pornea de la premisa că longobarzii erau numai indivizi rudimentari şi prădători ce trebuiau învinşi ori exterminaţi, el vedea acest neam cu ochii bunului păstor, preocupat să vestească cuvântul mântuirii, stabilind faţă de ei raporturi de fraternitate".

Papa Grigore a întreprins negocieri susţinute cu regele longobard Agilulf, ceea ce a dus la un armistiţiu durabil. Rezultatul pozitiv se datorează şi contactelor pe care Grigore cel Mare le avea cu regina Teodolinda, catolică bavareză. Acest episod, a relevat Benedict al XVI-lea, reprezintă un capitol important pentru rolul femeilor în Biserică. Alături de această operă diplomatică, îndreptată spre pacea şi acţiunea evanghelizatoare în rândul longobarzilor, Sfântul Grigore a fost un protagonist activ şi al unei "multiforme activităţi sociale": a sprijinit pe cei nevoiaşi, ajuta călugării săraci, a plătit răscumpărarea cetăţenilor ajunţi în mâinile longobarzilor:
• "Atât la Roma cât şi în celelalte părţi ale Italiei, a desfăşurat o lucrare atentă de reorganizare adminstrativă, dând instrucţiuni precise pentru ca bunurile Bisericii, folositoare subsistenţei şi operei de evanghelizare în lume, să fie gestionate cu absolută corectitudine şi după regulile justiţiei şi ale milostivirii".

Această intensă activitate, a adăugat Sf. Părinte, Grigore a desfăşurat-o în pofida sănătăţii sale şubrede; adesea, din cauza vocii slabe, predicile sale erau pronunţate de un diacon. Apoi, o consideraţie spontană:
• "Mulţumită Domnului, în zilele noastre avem microfonul!"

La salutul adresat pelerinilor, Bendict al XVI-lea a avut un cuvânt special pentru o congregaţie de surori care se ocupă de educaţia copiilor, apoi, referindu-se la apropiata încheiere a lunii mai, a invocat ajutorul Maicii Domnului ca să "parcurgem cu bucurie şi speranţă pelerinajul nostru zilnic spre Patria cerească".
Primiţi acum şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Benedict al XVI-lea miercuri la audienţa generală în Piaţa Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc în sprit de credinţă.

Aici, serviciul audio: