2008-05-26 12:30:34

Consiliul Pontifical pentru migranţi condamnă violenţele xenofobe în Africa de Sud


(RV - 26 mai 2008) Cardinalul Renato Raffaele Martino şi arhiepiscopul Agostino Marchetto, preşedintele şi respectiv secretarul Consilului Pontifical pentru pastoala migranţilor şi itineranţilor, au trimis o telegramă arhiepiscopului de Johannesburg Buti Joseph Tlhagale, exprimând durerea lor pentru tragicile violenţe xenofobe care în ultimele zile au îndoliat Africa de Sud. Vânătoarea declanşată împotriva imigratului a început la 11 mai în oraşul Johannesburg răspânduindu-se repede în restul ţării. În două săptămâni de violenţe au fost ucişi cel puţin 50 imigraţi, veniţi în Africa de Sud din ţările africane vecine mai sărace, precum Zimbabwe, Zambia şi Mozambic. Imigraţii sunt acuzaţi de creşterea criminalităţii şi că le iau rezidenţilor locurile de muncă. Peste 35 de mii de dispersaţi sunt cei care trăiesc acum fiecare unde poate, pentru a scăpa de agresiuni. Departamentul vatican exprimă speranţa că „prin intervenţiile fraterne ale Bisericii şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă, va găsită o soluţie definitivă pentru aceasta şi pentru alte situaţii similare şi că populaţia din regiune va putea trăi din nou în pace, solidaritate şi cu perspective de dezvoltare integrală”. Arhiepiscopul de Johannesburg la rândul său, a vorbit despre un război între săraci care riscă să creeze în ţară un nou apartheid. Foarte dură şi condamnarea din partea preşedintelui sudafrican Thabo Mbeki: ''niciodată de la naşterea democraţiei noastre ( în 1994) nu se văzuse o asemenea atitudine inumană'', a spus Mbeki, adăugând că „acţiunile ruşinoase a câtorva au mânjit numele” ţării, contrazicând „ tot ceea ce reprezintă eliberarea noastră de apartheid''.








All the contents on this site are copyrighted ©.