2008-05-22 19:28:39

Comunicarea catolică în era digitală: tema Congresului internaţional în desfăşurare la Roma; interviu cu mons. Claudio Maria Celli


RV 22 mai 2008. S-a deschis joi la Roma, la Universitatea Pontificală Urbaniană, Congresul internaţional al Facultăţilor de comunicaţii sociale din cadrul universităţilor catolice din întreaga lume. Lucrările Congresului, care vor dura pînă sâmbătă, au fost deschise joi prin intervenţia prof. Farrel Corcoran, de la Universitatea din Dublin (Irlanda), care a evidenţiat provocările erei digitale: "în ce fel tehnologia modifică natura comunicaţiilor sociale?" – s-a întrebat profesorul irlandez. Subtitlul Congresului arată perspectiva generală a intervenţiilor: "O privire la viitorul comunicaţiilor împreună cu întreaga Biserică". Despre identitatea şi misiunea Facultăţilor de comunicaţii sociale în actuala societate pluralistă, ne vorbeşte arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, promotorul Congresului internaţional:

• "S-a observat că astăzi se subliniază din ce în ce mai mult aspectul tehnologic al comunicaţiilor sociale. E adevărat, tehnologia ne pune astăzi la îndemână instrumente speciale, unice, excepţionale. În acelaşi timp ne-am dat seama că problema de fond este, în schimb, cea umană. În comunicaţii, omul este cel care comunică şi se comunică. La o privire de ansamblu, s-a văzut astfel că în anumite universităţi, Facultatea de comunicaţii sociale are un program de formare exact ca cea de la o Universitate laică. În schimb, iese în evidenţă încă o dată, şi cu mare forţă, exigenţa ca cei care lucrează în domeniul comunicaţiilor să nu fie numai super-experţi în aspectele tehnologice, dar să fie înzestraţi şi cu adevărate repere morale profunde".

Excelenţă, în ce măsură reuşesc mass-media catolice să aibă o incidenţă asupra societăţii? Pot ţine pasul cu mijloacele laice de comunicare socială?
• "Văzând ceea ce se face în Biserică, trebuie să spun că se fac lucruri demne de tot respectul. E adevărat că în unele sectoare nu avem mari posibilităţi economice sau nu avem persoane suficient de pregătite. Alteori, lumea laică priveşte cu o anumită superioritate la mijloacele noastre de comunicare. Totodată, chiar şi credincioşii noştri preferă să citească ziarele laice în loc să facă referinţă la bunele publicaţii care există în domeniul catolic. Poate că acestea din urmă sunt mai puţin cunoscute, poate că au un aspect mai puţin atrăgător, dar trebuie să recunosc că avem lucruri care merită tot respectul".

Care ar trebui să fie identitatea şi misiunea operatorilor din mass-media catolice?
• "Comunicatorul catolic trebuie să fie un om pregătit în tot ceea înseamnă dinamica actului de comunicare, dar apoi trebuie să aibă o inimă atentă la drumul omului: o inimă atentă la ceea ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu în lume, o inimă atentă care să acorde spaţiu la tot ceea ce se prezintă ca autentic în căutarea adevărului. După cum vă amintiţi, în Mesajul său pentru Ziua comunicaţiilor sociale din acest an, Papa arată că drumul de urmat este cel al serviciului, dar a subliniat că trebuie să căutăm adevărul pentru a-l împărtăşi. Mesajul său indică, aşadar, care ar trebui să fie misiunea noastră: căutarea adevărului pentru a-l împărtăşi. Acesta este rolul care revine mijloacelor de comunicare socială de inspiraţie catolică în mijlocul comunităţii umane: să-i ajute pe fraţi, pe ceilalţi oameni care sunt pe cale, în această căutare a adevărului. De ce? Pentru că de aceasta depinde demnitatea omului, pentru că aici se află bucuria de a trăi".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.