Mişcările şi noile comunităţi sunt un mare dar pentru Biserică. Noutatea carismelor lor să fie primită cu multă iubire şi fără prejudecăţi: afirmă Benedict al XVI-lea adresându-se episcopilor şi preoţilor

RV- 17 mai 2008) Episcopii din toată lumea au îndatorirea să primească „cu multă iubire” şi fără „prejudecăţi superficiale şi reductive” felurita vitalitate a Mişcărilor bisericeşti şi a noilor comunităţi. Acestea - la rândul lor - trebuie să se supună de bună voie discernământului autorităţii ecleziastice, pentru ca să fie verificată „autenticitatea” carismelor lor şi temeinicia comuniunii lor cu Biserica. Este ideea de sinteză pe care Benedict al XVI-lea a exprimat-o sâmbătă dimineaţă vorbind grupului de episcopi din toate continentele, care în aceste zile au participat la un Seminar de studiu promovat la Roma de Consiliul Pontifical pentru Laici.
Căi de formare creştină „eficiente”, mărturie de fidelitate şi ascultare faţă de Biserică, retrezirea unui „viguros” avânt misionar şi „sensibilitate” faţă de cei săraci, bogăţie de vocaţii. Sunt numeroase darurile cu care Mişcările ecleziale şi noile comunităţi au îmbogăţit Biserica, în special după Conciliul Vatican II până în zilele noastre. Benedict al XVI-lea a pus în mare evidenţă aceasta, întorcându-se cu inima şi gândul la acel „fiţi şcoli de comuniune”, fiţi „companii în mers în care se învaţă a trăi în adevărul şi în iubirea lui Cristos” cu care a binecuvântat mulţimea care umplea până la refuz Piaţa Sfântul Petru în ziua de 3 iunie 2006, populată de adepţii a peste o sută de agregaţii de laici. Reafirmată şi astăzi în mai multe rânduri importanţa rolului lor, Pontiful a revenit vorbind despre felul în care episcopii, preoţii împreună cu ei, trebuie să se raporteze la aceste realităţi de acum difuze la toate latitudinile Bisericii. Cuvântul de ordine - care în zilele trecute a călăuzit reflecţia la Seminarul organizat de departamentul vatican pentru Laici - stă tocmai într-o frază a lui Benedict al XVI-lea, din noiembrie 2006: „Vă cer să întâmpinaţi mişcările cu multă iubire”:
• „A întâmpina cu multă iubire mişcările şi noile comunităţi ne face să cunoaştem în mod adecvat realitatea lor, fără impresii superficiale sau judecăţi reductive. Ne ajută şi să înţelegem că mişcările bisericeşti şi noile comunităţi nu sunt o problemă sau un risc în plus, care se adaugă la sarcinile noastre deja grave. Nu! Sunt un dar al Domnului, o resursă preţioasă pentru a îmbogăţi prin carismele lor toată comunitatea creştină. De aceea nu trebuie să lipsească o primire plină de încredere care să le acorde spaţii şi să valorizeze contribuţiile lor în viaţa Bisericilor locale”.
Deci, a remarcat imediat Benedict al XVI-lea, „dificultăţi şi neînţelegeri asupra unor chestiuni particulare nu autorizează atitudinea de închidere”. Ultimele decenii, a recunoscut, au contribuit deja la a face să se depăşească „nu puţine prejudecăţi, rezistenţe, tensiuni”. Ceea ce rămâne de îndeplinit, a afirmat, este „importanta sarcină de a promova o comuniune mai matură a tuturor componentelor bisericeşti, pentru ca toate carismele, în respectul trăsăturii lor specifice, să poată pe deplin şi liber contribui la edificarea unicului Trup al lui Cristos. Şi cum se poate face acest lucru? Papa a fost clar: cu puţină „prudenţă” şi „răbdare”, intervenind „cu multă iubire” acolo unde trebuie să se procedeze la o „corectare”. Într-un cuvânt, urmând stilul „dialogului” şi al „colaborării” întreprinse în trecut cu aceste noi realităţi bisericeşti de Paul al VI-lea şi mai mult încă de Ioan Paul al II-lea:
• „Deja numeroase mişcări ecleziale şi noi comunităţi au fost recunoscute de către Sfântul Scaun, şi de aceea, fără îndoială, trebuie considerate un dar al lui Dumnezeu pentru toată Biserica. Altele, încă în fază de formare, cer exerciţiul unei însoţiri şi mai delicate şi vigilente din partea Păstorilor Bisericilor particulare. Cine este chemat la o slujire de discernământ şi de călăuză să nu pretindă să domine asupra carismelor, ci mai degrabă să se ferească de pericolul de la le sufoca, rezistând tentaţiei de a uniformiza ceea ce Duhul Sfânt a voit felurit pentru a contribuie la edificarea şi creşterea unicului Trup al lui Cristos pe care însuşi Duhul îl face tare în unitate.
 
Aici serviciul audio: