2008-05-13 13:24:32

Benedict al XVI-lea, de la Vest la Est: amplitudinea orizontului Bisericii


(RV - 13 mai 2008) Sunt încă deosebit de vii ecourile călătoriei Papei în America şi ale entuziasmului şi simpatiei dovedite de poporul american ca răspuns la stima cu care Benedict al XVI-lea s-a adresat acelei mari naţiuni, istoriei şi valorilor sale, şi iată că în Aula Paul al VI-lea din Vatican, miercuri 7 mai, s-a trăit un al semnificativ moment de întâlnire, de această dată îndreptat spre Est, printr-o calificată reprezentanţă provenind din China. O întâlnire cu caracter şi natură complet diferite, evident, întrucât una este o călătorie într-o ţară şi alta este a primi omagiul unei mari orchestre, dar care dovedeşte în mod eficient amplitudinea orizontului şi dispoziţiilor pentru dialog ale Bisericii catolice şi dorinţa ei de slujire spirituală fără hotare.

De la Vest la Est, deci, nu numai marile popoare, dar toate popoarele sunt bine venite la întâlnire. Papa a definit marea Sală de Audienţe „o fereastră deschisă spre lume, în care se întâlnesc persoane provenind din orice parte a pământului, fiecare cu istoria personală şi cultura proprie, fiecare primită cu stimă şi afecţiune” şi a afirmat că „primeşte în mod ideal întregul popor chinez”, formulând şi urarea de a se pregăti pentru apropiatele Jocuri Olimpice ca „eveniment de mare valoare pentru întreaga umanitate”. În timp ce ne pregătim la ziua de rugăciune pentru Biserica din China de la 24 mai, declarată de Papa în renumita sa scrisoare redactată anul trecut, să privim deci cu încredere şi spre continuarea lungului drum de dialog dintre Biserică, poporul chinez şi autorităţile sale.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.