Un nou episcop greco-catolic rezident la Bucureşti după 60 de ani: duminică 4 mai, Liturghie oficiată de Preafericitul Lucian pentru instalarea PS Mihai Frăţilă la biserica vicarială "Sfântul Vasile cel Mare" din capitală

(RV - 3 mai 2008) Moment istoric pentru comunitatea greco-catolică din Bucureşti constituit de instalarea PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş, primul episcop greco–catolic rezident în capitala ţării după 60 de ani. Slujba înscăunării este oficiată duminică, duminică 4 mai, Duminica Tomii, după calendarul bizantin român, de către Preafericitul Lucina, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Liturghia începe la ora 10, fiind precedată de o procesiune care, pornind la ora 9.15 din faţa capelei”Înălţarea Domnului” de pe strada Christian Tell, nr. 18b, urmând traseul stabilit, ajunge în Strada Polonă la Biserica vicarială „Sfântul Vasile cel Mare" .
 
Reproducem mai jos serviciul primit la redacţie prin poşta electronică şi intitulat “Un nou Episcop greco-catolic la Bucuresti” - Istorie şi semnificaţie, publicat de Secretariatul Vicariatului greco-catolic - Bucureşti. 
Istorie
Alegerea la 20 iunie 2007, de catre Sinodul Episcopilor Bisericii Greco- Catolice întrunit la Blaj, a Părintelui Mihai Frăţilă în calitate de Episcop auxiliar de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul la Bucureşti este un act important, în directă continuitate cu istoria şi tradiţia de peste 200 de ani a comunităţilor greco-catolice din afara arcului carpatic.
Greco-catolicii stabiliţi la Bucureşti şi în Vechiul Regat au avut, de-a lungul timpului, o pleiadă de păstori, începând cu primii preoţi misionari Grigore Maior (1818) şi Beniamin Todor (1825-1828), trimişi de episcopul Ioan Bob de la Blaj, până la Demetriu Radu (1886-1897), viitor episcop, asasinat în Senatul României în anul 1920, Ioan Bălan (1909-1918), viitor episcop martir, Vasile Aftenie, protopop de Bucureşti din 1934 iar din 1940 episcop vicar al Arhiepiscopiei de Făgăraş şi Alba Iulia la Bucureşti pentru Vechiul Regat, martir si el.
Menţionăm că, la începutul anilor ’40, în Vechiul Regat erau peste 40.000 de credincioşi şi funcţionau 17 parohii greco-catolice: 4 parohii în Bucureşti, apoi la Brăila, Brezoi, Câmpina, Constanţa, Craiova, Ferdinand (jud. Constanţa), Galaţi, Iaşi, Moreni, Ploieşti, Târgovişte, Tg. Jiu şi Turnu-Severin.
Nu putem să nu amintim aici pe episcopii latini de la Bucureşti, care s-au îngrijit de credincioşii noştri stabiliţi aici până la înfiinţarea unor structuri canonice proprii (dupa 1918), începând cu Fortunato Ercolani si Giuseppe Maria Molajoni, în prima parte a secolului XIX, şi până la Raymund Netzhammer, care a ridicat pentru greco-catolicii din Bucureşti frumoasa biserică Sfântul Vasile cel Mare din strada Polonă (1910).
Dupa Unirea din 1918, comunităţile greco-catolice din Vechiul Regat au fost reataşate, în mod firesc, Mitropoliei de la Blaj.
Nu putem să nu evocăm activitatea de la biserica Sfântul Vasile cel Mare - Polonă a Monseniorului Vladimir Ghika, preot biritual încardinat în arhidieceza Parisului, care din 1940 şi până la arestarea sa (1952- 1954, închisoarea Jilava) a rămas la Bucureşti, ocupându-se în mod deosebit de tinerii greco-catolici din ASTRU.
Amintim deasemenea pe eroicii conducători ai Vicariatului Bucureştilor şi al Vechiului Regat din perioada de început a persecuţiei: P.S. Vasile Aftenie, episcop martir (+1950 ca urmare a brutalităţii anchetelor la închisoarea Văcăreşti), Tit Liviu Chinezu (+1955, închisoarea de la Sighet), episcop martir, Zenovie Pâclişanu, preot martir (+1958, închisoarea Jilava). Nu putem să nu amintim că în diferitele închisori bucureştene au pătimit, în diferite perioade, numeroşi episcopi, preoţi şi credincioşi greco-catolicii martiri şi mărturisitori din întrega ţară şi că în cimitirele bucureştene sunt îngropaţi trei episcopi şi mai mulţi preoti martiri. În cele peste două secole de prezenţă în sudul şi estul ţării, viaţa comunităţilor greco-catolice s-a împletit cu viaţa întregii naţiuni.


Semnificaţiile actuale
Având în vedere dificultăţile specifice pastoraţiei unor comunităţi reduse numeric, răspândite în sudul şi estul ţării, prezenţa unui episcop la Bucureşti manifestă grija Bisericii Greco - Catolice faţă de credincioşii săi.
Bucureştiul fiind o fereastră deschisă spre Biserica universală, este exprimată dorinţa de a strânge legăturile fireşti cu Biserica Romano – Catolică, ce îşi are sediul mitropolitan la Bucureşti, si cu Sfântul Scaun reprezentat de Nunţiatură. Având în vedere caracterul tranzitoriu al legislaţiei canonice şi disciplinare în vigoare în Bisericile Răsăritene Catolice, în perspectiva restabilirii comuniunii depline:
“toate aceste dispoziţii juridice sunt stabilite pentru condiţiile prezente, până când Biserica Catolică şi Bisericile Orientale despărţite vor ajunge la plinătatea comuniunii”. (Orientalium ecclesiarum 30 – Conciliul Vatican II)
Biserica Română Unită cu Roma îşi manifestă dorinţa de a dezvolta relaţii ecumenice frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Română şi cu Biserica Armeană Apostolică, ce îşi au sediul în Bucureşti, (în perspectiva doritei restabiliri a comuniunii depline dintre Biserica Romei şi toate Bisericile Răsăritene).
Conştientă fiind de datoria manifestării sale la nivelul societăţii româneşti, BRU doreşte să fie o prezenţă vie în lumea intelectuală a Capitalei, să conlucreze îndeaproape cu cele mai prestigioase instituţii culturale şi academice naţionale, precum şi cu instituţiile Statului.
După cum Sfânta Masă a altarului, şi întreaga biserică, este zidită pe moaştele martirilor, tot aşa şi Biserica din Bucureşti are la temelie jertfa martirilor săi. După cum Jertfa liturgică se aduce pe moaştele martirilor din Sfântul Antimis, tot aşa Euharistia care zideşte Biserica din Bucureşti este celebrată pe jertfa episcopilor săi martiri. După cum Biserica Romei este întemeiată pe martiriul şi mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, tot aşa şi Biserica din Bucureşti îşi are temelia pe jertfa succesorilor Apostolilor Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu, Vicari ai Bucureştilor şi Vechiului Regat.

Dacă fiecare eparhie greco-catolică din Romania se poate mândri pe bună dreptate cu câte un episcop martir, Vicariatul de Bucureşti are cinstea de a avea doi episcopi martiri. Nu putem uita că în acelaşi cimitir se mai află mormintele altor doi episcopi greco-catolici martiri, Cardinal Iuliu Hossu şi Ioan Bălan, acesta din urmă fost protopop de Bucureşti, precum şi mormântul preotului martir Zenovie Pâclişanu, vicar de Bucureşti, ceea ce face ca Bucureştiul să posede un adevărat sanctuar al Bisericii noastre, cu acelaşi titlu ca şi cimitirul săracilor de la Sighetul Marmaţiei.
Credem că prezenţa unui episcop greco-catolic la Bucureşti este nu numai un drept al Bisericii Greco-Catolice, ci şi o datorie faţă de memoria episcopilor, preoţilor şi credincioşilor martiri şi mărturisitori ai credinţei. Întemeiaţi fiind pe martiriul Vicarilor de Bucureşti şi Vechiul Regat şi pe mormintele martirilor greco-catolici din Cimitirul catolic.

Considerăm că în felul acesta Biserica noastră Greco-Catolică îşi va împlini mai bine misiunea faţă de întreaga naţiune, şi nu numai faţă de descendenţii familiilor greco-catolice. Ea are datoria să se adreseze tuturor românilor, aducând Evanghelia şi viaţa în Hristos atât credincioşilor, cât şi necredincioşilor, atât celor care Îl caută pe Hristos, cât şi celor care L-au găsit, sau celor care nu Îl caută ; toţi sunt fraţii noştri şi toţi au nevoie de El.

Biserica noastră nu trebuie să rămână închisă în sine din cauza persecuţiilor îndurate. Dimpotrivă, trebuie să găsească în aceste suferinţe o nouă forţă, să-şi reia pe deplin rolul în societatea românească, în ciuda obstacolelor actuale şi problemelor legate de nerestituirea patrimoniului de drept. Trebuie să poată vorbi în capitala ţării, prin vocea unui ierarh înscăunat la Bucureşti.