2008-05-03 18:02:16

4 mai: Ziua Mondială a Comunicărilor Sociale; Mass-media să-şi redescopere propria finalitate: interviu cu arhiepiscopul Claudio Maria Celli


(RV – 3 mai 2008) „Mijloacele de comunicare socială la răspântie între protagonism şi slujire; a căuta adevărul pentru a-l împărtăşi”: este tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 42-a Zi Mondială a Comunicărilor Sociale care se celebrează duminică, 4 mai. Dar care este nucleul mesajului papei pentru acest an? Iată reflecţia preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, arhiepiscopul Claudio Maria Celli:

• „Papa pune în evidenţă faptul că mijloacele de comunicare socială – care sunt în ele însele o realitate foarte pozitivă – se află la un moment fundamental, de răspântie, cum spune pontiful. Ce rol trebuie să îndeplinească un mijloc de comunicare în masă? Un rol de slujire, astfel încât omul să devină tot mai om şi asta pentru că cea mai mare demnitate a sa este aceea de a căuta adevărul. Mijloacele de comunicare socială ar trebui să favorizeze căutarea – de către om – a adevărului care, cum spune Papa, şi care, odată ce a fost găsit, trebuie împărtăşit. Benedict al XVI-lea subliniază că rolul asumat de instrumentele de comunicare socială trebuie considerat parte integrantă a chestiunii antropologice care se evidenţiază ca o provocare crucială a celui de-al treilea mileniu căci – alături de ceea ce se petrece pe frontul vieţii umane, a căsătoriei, familiei, în ambientul marilor chestiuni contemporane privitoare la pace, dreptate şi conservarea creaţiei şi în sectorul comunicaţiilor sociale sunt în joc dimensiunile constitutive ale omului şi adevărului său”.

Am putea insista asupra răspântiei dintre protagonism şi slujire?
• „Papa subliniază – chiar în prima parte a mesajului – că umanitatea se află în faţa unei răspântii, iar în ceea ce priveşte mass-media este valabil ceea ce Benedict al XVI-lea a scris în enciclica dedicată speranţei – Spe Salvi – referitor la ambiguitatea progresului, care oferă posibilităţi inedite pentru bine, dar care deschide în acelaşi timp posibilităţi abisale răului, care nu existau înainte. Şi mass-media, mijloacele de comunicare în masă întră în acest mare joc. Ştiţi foarte bine că astăzi mijloacele de comunicare socială au capacitatea de a influenţa parcursul omului, alegerile sale, stilul său de viaţă. Iată de ce mijloacele de comunicare socială trebuie să redescopere vocaţia, finalitatea lor”.

Sfântul Părinte avertizează asupra riscului ca mass-media să se transforme în sisteme destinate să supună omul la logici dictate de interese dominante, de moment, impunând modele distorsionate de viaţă socială, familială sau socială
• „Mijloacele de comunicare socială au această mare capacitate, reducând lumea la un sat global. Azi ştim, simultan, ce se întâmplă în America Latină, în Africa, în Asia şi tot ceea ce se petrece în diferite părţi ale lumii devine parte din propria noastră viaţă, din conştiinţa noastră, din parcursul nostru şi din sensibilitatea noastră de oameni atenţi faţă om şi de parcursul existenţei sale.
Gândiţi-vă, de exemplu, cum pot influenţa negativ anumite emisiuni viaţa familială, cum pot oferi modele de viaţă de familie care nu răspund mesajului Evangheliei şi anumitor conţinuturi umane. De multe ori, ne dăm seama că ceea ce pierdem nu este doar credinţa şi conţinuturile legate de mesajul evangelic, dar se pierd de asemenea mari valori umane, care reprezintă patrimoniul nostru existenţial ce caracterizează însăşi identitatea noastră culturală.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.