Primiţi de Papa cei trei noi episcopi consacraţi în bazilica vaticană de cardinalul
Bertone în solemnitatea Înălţării Domnului,
(RV - 2 mai 2008) Papa Benedict al XVI-lea, înainte de audienţa în comun, a
primit separat alţi 5 episcopi din Cuba în vizită „ad Limina”. Apoi, după
ora 12, Sfântul Părinte a primit cei trei noi episcopi consacraţi joi de cardinalul
Tarcisio Bertone în bazilica Sfântul Petru. Este vorba de arhiepiscopul Léon Kalenga
Badikebele, nunţiu apostolic în Ghana; episcopul Frans Daneels, secretar al Tribunalului
Suprem al Signaturii Apostolice; episcopul Juan Ignacio Arrieta Ochoa de Chinchetru,
secretar al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. De asemeni, în cursul
după-amiezii, Papa l-a primit pe cardinalul Giovanni Battista Re, Prefect al Congregaţiei
pentru Episcopi. Joi, în timpul omiliei cardinalul Bertone s-a referit la perspectivele
„promiţătoare” ale Bisericii din Africa şi la importanţa serviciului adus de Sfântul
Scaun în administrarea justiţiei.
Cine vă întâlneşte - a spus cardinalul Bertone
candidaţilor la episcopat - să simtă că inima voastră aparţine lui Cristos, care „este
prezent şi lucrează” înainte de toate în Euharistie, în Evanghelie şi în toţi cei
săraci şi nevoiaşi: • „Această iubire să nu scadă niciodată, să nu lâncezească
în faţa dificultăţilor, a lipsurilor vieţii sau obscurităţilor, în faţa dezorientărilor
societăţii”. „Fortes in fide” este motoul ales de mons. Léon Kalenga
Badikebele spre a sublinia oarecum - a adăugat secretarul de Stat - că ministerul
său episcopal va fi dedicat în întregime apărării credinţei catolice şi răspândirii
Evangheliei: • „Tu ştii cât de promiţătoare este evoluţia Bisericii în ţara în
care peste puţin timp te vei duce dar ştii de asemenea şi câte probleme economice
şi sfidări sociale şi religioase planează asupra populaţiilor africane. Să te ajute
Domnul să fie izvor de speranţă şi de iubire între Dumnezeu şi toţi cei pe care îi
vei întâlni în serviciul tău pastoral şi diplomatic de fiecare zi”.
Adresându-se
părintelui Frans Daneels, din Ordinul Premonstratenzilor, care şi-a ales ca moto cuvintele
„Spiritus Tuus deducat me” , cardinalul a spus: • „Duhul lui Cristos să
te susţină în serviciul pe care vei continua să-l aduci Sfântului Scaun într-un sector
delicat şi important precum cel al administrării justiţiei în Biserică”. În domeniul
dreptului va continua să lucreze şi mons. Juan Ignacio Arrieta Ochoa de Chinchetru;
cardinalul Bertone amintind angajarea sa în prelatura “Opus Dei” şi întâlnirea cu
Sfântul Josemaria Escrivà, s-a oprit la motoul său “Sub tuum praesidium”,
ales de noul episcop: • „Cu acel spirit apostolic Sfântul Josemaria pune în lumină,
într-o omilie a sa, tocmai în solemnitatea Înălţării Domnului: ’Iubirea lui Cristos
- spunea - ne sileşte să luăm asupra noastră o parte din sarcina de a răscumpăra sufletele”. Prima
îndatorire a fiecărui episcop, succesor al Apostolilor - a spus în finalul omiliei
cardinalul secretar de Stat - nu poate să fie decât „a-l imita pe Cristos şi a menţine
cu El ’o familiaritate neîntreruptă’”. Aici serviciul
audio: