2008-05-01 14:59:15

Tema valorilor şi slujirii, în centrul Congresului naţional al Asociaţiilor Creştine ale Lucrătorilor Italieni - ACLI


(RV - 1 mai 2008) Tutelarea lucrătorilor, stimularea cetăţeniei solidare, înnoirea propriei prezenţe în teritoriu, reprezentarea intereselor cetăţenilor: sunt câteva dintre temele ce vor fi dezbătute la Roma în cursul celui de-al 23.lea Congres al ACLI - Asociaţii Creştine ale Lucrătorilor Italieni care se desfăşoară începând de joi 1 până duminică 4 mai. Miercuri după participarea la audienţa generală a Sfântului Părinte care a salutat asociaţia prin cuvinte de încurajare, a urmat prezentarea lucrărilor Congresului într-o conferinţă de presă.

O sfidare curajoasă, o alegere novatoare pentru ACLI acum la cel de-al 23.lea Congres naţional pe tema: „A migra din 1900, a locui prezentul, a sluji viitorul”. Intenţia programatică este aceea de a intra în al XXI-lea secol în modul cel mai adecvat, consemnând lucrătorilor şi cetăţenilor instrumentele juste pentru a fi ei înşişi protagoniştii societăţii de azi, dar şi acela de a vorbi în sfârşit cu limbajul „faptei” fără a pierde din vedere valorile.

Explică Andrea Olivero, preşedintele actual al ACLI:
• „O trecere care într-o oarecare măsură să ne permită să fim mai activi, mai eficienţi, în a-i reprezenta mai bine pe asociaţii noştri, lucrătorii, de a răspunde şi mai complet cererilor de sens care ne vin de la ei. Vrem să locuim prezentul cu toate contradicţiile sale, dar în perspectiva de a sluji viitorul. A sluji este un termen care nu este foarte novator, dar e un termen foarte creştin, deoarece constituie abordarea corectă din partea celui care priveşte realitatea ştiind că sarcina sa este aceea de a-şi îndeplini până la capăt rolul, ştiind apoi că planul va fi completat de un Altul”.

Multe iniţiative prevăzute la acest congres: mese rotunde, forumuri, apoi o privire asupra familiei, politicii, realităţii precariatului, situaţiei mereu nerezolvate a tinerilor, siguranţei, amintind cele 1260 de victime al unor accidente de muncă în 2007. Protagonişti ai primei zile, care a coincis pentru prima dată cu sărbătoarea creştină a lucrătorilor, instituită de Pius al XII-lea, la cererea prezentată de ACLI, au fost copiii.

Acelaşi preşedinte Olivero:
• „Tocmai ACLI în 1955 au cerut şi obţinut de la Pius al XII-lea ca 1 mai să devină sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul. Astăzi, în program, un mod de a sărbători mai puţin obişnuit. Prezenţa la Galeria Colonna din Roma, unde cei mari se implică într-un joc de copii privind siguranţa la locul de muncă. Este un mod de a aminti atâţia lucrători care, din păcate, şi-au pierdut viaţa anul acesta dar şi de a ne educa împreună pentru ca această situaţie să fie depăşită. Se atrage atenţia şi asupra demnităţii intrinsece a muncii: sau munca este pentru om, sau, în caz contrar, ne găsim într-o spirală perversă”.

La lucrări participă şi invitaţi din alte ţări. Din România, a fost invitat PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi care, neputând participa personal la Congres, l-a delegat Pr. Iosif Dorcu, paroh şi decan de Iaşi.

Sâmbătă, în program, alegerea preşedintelui naţional şi aşteptata intervenţie a şefului Statului, Giorgio Napolitano, apoi, în încheiere, Sfânta Liturghie celebrată de cardinalul Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.