2008-04-29 15:51:23

Benedict al XVI-lea va efectua o călătorie apostolică în Franţa, între 12-15 septembrie 2008, cu etape la Paris şi Lourdes


RV 29 apr 2008. Benedict al XVI-lea va efectua o călătorie apostolică în Franţa, între 12-15 septembrie, cu ocazia Jubileului de 150 de ani ai apariţiilor Maicii Domnului la Lourdes, în Pirinei: au făcut cunoscut luni printr-un comunicat episcopii francezi.

Benedict al XVI-lea, aşadar, va fi pelerin între pelerini la sanctuarul marian de la Lourdes, în cadrul celei de a zecea călătorii apostolice internaţionale. Papa va sosi la Paris vineri, 12 septembrie şi va vizita Colegiul Bernardinilor, unde va ţine o conferinţă adresată lumii culturale. Succesiv, va merge la catedrala Notre-Dame din Paris pentru a celebra rugăciunea vesperelor împreună cu clerul, după care se va adresa tinerilor reuniţi în faţa catedralei. La 13 septembrie, Benedict al XVI-lea va ajunge la Lourdes pentru a prezida Sfânta Liturghie pe "Esplanada invalizilor" şi seara, după procesiunea mariană cu lumânările aprinse, se va adresa pelerinilor cu un Mesaj special. Duminică, 14 septembrie, Papa va prezida Sf. Liturghie solemnă, după care va întâlni Conferinţa Episcopală Franceză şi va încheia procesiunea euharistică. Ultima zi a vizitei, 15 septembrie, Pontiful va administra sacramentul ungerii bolnavilor în cadrul Sfintei Liturghii iar în cursul după amiezii, întoarcerea la Roma.
În timpul vizitei, informează comunicatul de presă al episcopilor francezi, Benedict al XVI-lea va întâlni şi responsabilii celorlalte Confesiuni creştine şi reprezentanţii Comunităţilor ebraică şi musulmană.

La Lourdes, credincioşii aşteaptă cu înfrigurare vizita Sfântului Părinte, în timp ce amintesc faptul că acum patru ani, tot la sanctuarul marian, regretatul Ioan Paul al II-lea efectua ultima sa călătorie apostolică. Iată mărturia părintelui Mario Biffi, unul din capelanii cunoscutului sanctuar din Pirineii francezi:
• "Din ceea ce am reuşit să descopăr personal, citind numeroase pagini ale papei Benedict, speranţa este cuvântul său fundamental. Este cuvântul pe care îl repetă cel mai des, este cuvântul pe care-l subliniază cel mai mult lumii de astăzi, după cum am văzut recent şi în timpul călătoriei sale apostolice în Statele Unite. Speranţa trebuie să fie tot mai mult cheia de boltă pentru reînnoirea universală a inimii omului".

Cu ce sentimente credincioşii îl aşteaptă la Lourdes pe Benedict al XVI-lea?
• "Un amănunt foarte semnificativ, împărtăşit de episcopul de Lourdes, este faptul că Papa i-a trimis o scrisoare autografă încă din primele luni, în care-şi exprimă speranţa de a participa ca pelerin la manifestările acestui an jubiliar. Acest aspect arată dorinţa sa de a veni ca pelerin cu pelerinii şi între pelerini, de a fi păstor în mijlocul unui popor care crede, al unui popor care suferă, al unui popor de tineri şi de familii".

În această călătorie apostolică, Benedict al XVI-lea va dedica o parte importantă şi capitalei, Paris...
• "Întocmai, este o noutate pentru Papa faptul că face mai întâi de toate o etapă în naţiunea franceză. Vine pentru a se adresa direct poporului francez, invitând Franţa să redescopere rădăcinile ei".








All the contents on this site are copyrighted ©.