2008-04-27 13:02:23

Cuvânt pastoral al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea Învierii Domnului 2008


(RV - 27 aprilie 2008) În aceste zile de Sfânta Sărbătoare a Sfintelor Paşti să ne bucurăm de prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Hristos Cel Înviat în sufletele şi în casele noastre. Să-L preamărim mulţumindu-I pentru binecuvântarea şi pacea pe care ni le dăruieşte când Îl căutăm pe El. În acelaşi timp, să transmitem şi noi bucurie şi pace în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei bătrâni, pe cei nevoiaşi, pe cei întristaţi şi necăjiţi, pe cei îndoliaţi sau îndureraţi. Să nu uităm în rugăciunea şi iubirea noastră pe fraţii noştri din străinătate, îndeosebi pe cei ce se află departe de România. Să folosim timpul Sfintelor Paşti pentru a întări comuniunea de iubire între părinţi şi copii, între soţi şi soţii, între prieteni, între vecini, să căutăm „pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).

În lumina marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a rugăciunii Sfinţilor Săi, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, de ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea pascală: „Hristos a înviat!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

(după situl oficial al Patriarhiei Ortodoxe Române)







All the contents on this site are copyrighted ©.