2008-04-20 19:51:56

Duminică: sumarul emisiunii


RV 20 apr 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii:
- Moment de profundă reculegere a papei Benedict al XVI-lea duminică dimineaţă la punctul Ground Zero din New York, unde pontiful a rostit o rugăciune pentru victimele atentatului din 11 septembrie 2001 purtând tuturor un mesaj de speranţă. Papa a invocat de la Domnul pace pentru lume dar şi mângâiere şi speranţă pentru cei care în diferite moduri suferă încă urmările cutremurătorului eveniment.

- În cursul după amiezii, la 14.30, ora locală, Sfânta Liturghie pe Yankee Stadium prezidată de Pontif în mod ideal pentru toţi credincioşii din Statele Unite, iar apoi la 20.30 ora locală, ora 3.30, luni 21 aprilie în România cu sosirea la aeroportul internaţional Roma-Ciampino prevăzută pentru ora locală 10.45.

- Sămbătă seară, la Seminarul "Sf. Iosif" din New York, întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu circa 20.000 de tineri şi seminarişti americani: "împărtăşiţi lumii motivul speranţei voastre!", i-a îndemnat Pontiful, care în discursul său despre adevărata libertate, a răspuns cu inedite şi preţioase accente autobiografice; în precedenţă, Papa a avut un alt moment mişcător în Capela Seminarului, unde a adresat un călduros salut la 50 de copii cu dizabilităţi şi bolnavi de cancer, însoţiţi de părinţii lor: "credinţa – a afirmat – ne ajută să lărgim orizontul dincolo de noi înşine şi să vedem viaţa aşa cum o vede Dumnezeu".

- La Liturghia celebrată sâmbătă dimineaţă în catedrala Sfântul Patriciu din New York, servindu-se de imaginea catedralei în stil neogotic a explicat cum frumuseţea Bisericii se vede în realitatea ei adevărată doar din interior, trăind în ea feluritele daruri cu care o înzestrează Duhul Sfânt. O unitate armonioasă, dinamică, tinzând mereu spre cer, spre sfinţenia lui Dumnezeu şi comuniunea cu oamenii în spiritul Evangheliei lui Cristos.

- Biserica în doliu pentru moartea cardinalului columbian Alfonso Lòpez Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Famiglie. De mai multă vreme era grav bolnav. A decedat sâmbătă la vârsta de 72 de ani. Cardinalul Trujillo a organizat seminarii pe tema familiei şi în România. Funeraliie vor fi celebrate miercuri în Vatican.

- Cu Marele Şabat, a început sâmbătă, 19 aprilie/14 nisan, Paştele Evreiesc, "Pesah", care durează o săptămână; familiile se reunesc pentru a celebrara memoria ieşirii din Egipt şi trecerea Mării Roşii; aşteptaţi, la Iersusalim, peste un milion de pelerini.

- "Islam, creştinism şi Europa": este titlul care grupează patru seminarii de studii, în desfăşurare pînă în luna septembrie la Bruxelles, promovate în Anul dialogului intercultural.

- 24 aprilie "Ziua momoriei poporului armean", pentru a aminti aşa numitul "Metz Yeghern" (Marele rău): exterminarea a peste un milion şi jumătate de armeni, începând cu 1915; poporul armean a fost primul care în 301 a acceptat creştinismul ca religie a întregii naţiuni.

- Din actualitatea internaţională. Sri Lanka: ucis de către forţele regulare un preot catolic, recunoscut pentru activitatea sa în apărarea victimelor conflictului. China: noi proteste de stradă anti-franceze, ca răspuns la politica filo-tibetană a Parisului.

- Data tradiţională a întemeierii Romei la 21 aprilie, anul 753 înainte de Cristos: anul 1 ab Urbe condita.

 
- Luni 21 aprilie, în calendarul liturgic bizantin rom Lunea Mare, Liturghia Înaintesfinţitelor, Sfântul Ianuariu, episcop martir şi însoţitorii săi, secolul 4 şi Sfântul martir Teodor din Perga Pamfiliei, secolul 4, Denia Mirelui; în calendarul roman sau latin sfântul Anselm, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 1033-1109







All the contents on this site are copyrighted ©.