Benedict al XVI-lea – la Adunarea generală a ONU – în favoarea păcii şi prosperităţii, cu ajutorul lui Dumnezeu

(RV – 19 aprilie 2008) Organizaţia Naţiunilor Unite: ca „centru moral în care toate naţiunile lumii se simt la ele acasă, dezvoltând conştiinţa comună de a fi o familie a naţiunilor”. Astfel s-a adresa Benedict al XVI-lea, vineri – 18 aprilie, membrilor adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul al New York Papa a fost primit de secretarul general Ban Ki-moon şi de preşedintele adunării, macedoneanul Kerim Srgjan, împreună cu reprezentanţii celor 192 de naţiuni care aderă la Naţiunile Unite.
În salutul introductiv, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a subliniat unitatea de vederi dintre Sfântul Scaun şi O.N.U. Ba mai mult, chiar dacă în cadrul ONU nu există o religie oficială – a adăugat Ban Ki-moon – noi, care ne desfăşurăm activitatea în această organizaţie – folosim deseori un limbaj al credinţei şi simţim munca noastră ca pe o misiune.
Această reflecţie a fost împărtăşită şi de preşedintele adunării generale, Kerim Srgjan, care a amintit sprijinul acordat – de către Papa – dialogului dintre culturi, naţiuni şi popoare. Şi, mulţumindu-i pentru vizita la ONU, a formulat – în numele tuturor – auspiciile unui fericit aniversar cu ocazia serbării zilei de naştere, amintind – de asemenea – alegerea sa la pontificat, acum trei ani, pe 19 aprilie
Discursul Papei, dedicat celor 60 de ani de la declaraţia universală a drepturilor omului, nu s-a axat pe denunţarea fiecăreia dintre încălcările acestor drepturi, ci a pus în lumină bazele ce trebuie garantate pentru o corectă aplicare a normelor privind drepturilor omului. Trăim o perioadă de criză la nivel mondial, a spus Benedict al XVI-lea, pentru că în locul unui consens multilateral, în căutarea soluţiilor la probleme, predomină decizia celor puţini. Dimpotrivă, chestiuni precum siguranţa, dezvoltarea, reducerea inegalităţilor, protejarea ambientului, a resurselor şi a climei, ar necesita o capacitate de acţiune omogenă şi tempestivă.

Benedict al XVI-lea a apărat, de asemenea, principiul responsabilităţii care trebuie să însufleţească relaţiile internaţionale, recunoscând unicitatea familiei umane. Aceasta înseamnă că, dacă statele nu sunt în măsură să asigure protecţia propriei populaţii faţă de violările grave ale drepturilor omului, atunci comunitatea internaţională trebuie să intervină cu mijloacele juridice prevăzute, acest tip de intervenţie neînsemnând însă limitarea suveranităţii. Dar, în acelaşi timp, Papa a îndemnat la căutarea unor noi căi de prevenirea şi de controlarea conflictelor, capabile să exploreze orice posibilă soluţie diplomatică, acordând atenţie şi încurajând chiar şi cele mai firave semne de dialog sau dorinţă de reconciliere.
Însă, toate acestea ar rămâne o simplă enunţare a legalităţii, dacă drepturile omului ar fi lipsite de orice referire la transcendenţa persoanei umane şi la raţiunea naturală:
• „Astfel de drepturi sunt bazate pe legea naturală înscrisă în inima omului şi prezentă în diferite culturi şi civilizaţii. A scoate drepturile omului din acest context, ar însemna restrângerea ambientului lor şi cedarea în faţa unei concepţii relativiste, potrivit căreia semnificaţia şi interpretarea drepturilor ar putea varia, iar universalitatea lor ar ajunge să fie negată în numele unor contexte culturale, politice, sociale şi chiar religioase, diferite”.

Este însă adevărat că dialogul ar trebui să fie tot mai mult recunoscut ca un mijloc prin intermediul căruia să se exprime propriul punct de vedere şi să se construiască consensul în jurul unui adevăr privind valori şi obiective speciale. Şi, Benedict al XVI-lea a amintit că este tocmai natura religiilor cea care conduce un dialog de gândire şi de viaţă, care conduce indivizii şi comunităţile la mari beneficii. Şi, evident, drepturile omului trebuie să includă dreptul libertăţii religioase:
• „De aceea, este de neconceput ca credincioşii să trebuiască să suprime o parte din ei înşişi – credinţa lor – pentru a fi cetăţeni activi. Nu ar trebui să fie vreodată necesară renegarea lui Dumnezeu pentru a putea beneficia de propriile drepturi”.


Aici serviciul audio: