2008-04-17 00:28:14

Importantul discurs al Papei adresat Episcopilor americani, joi, în sanctuarul naţional marian din Washington (text)


RV 16 apr 2008 Discursul papei Benedict al XVI-lea, miercuri după amiază, la celebrarea rugăciunii Vesperelor, în sanctuarul naţional "Neprihănita Zămislire" din Washington. Momentul liturgic a marcat întâlnirea Episcopului Romei cu Episcopii Statelor Unite ale Americii, circa 400, la care s-au adăugat alţi 600 de colaboratori ai "Conferinţei Episcopilor Catolici ai Statelor Unite" (USCCB).

"Veneraţi Fraţi în Episcopat,
Este o mare bucurie să vă salut astăzi, la începutul vizitei mele în această Ţară, şi mulţumesc cardinalului George pentru frumoasele cuvinte adresate în numele vostru. Doresc să mulţumesc fiecăruia dintre voi, mai ales oficialilor Conferinţei Episcopale, pentru munca angajantă pe care aţi depus-o în pregătirea acestei călătorii. Preţuirea mea recunoscătoare se îndreaptă şi spre staff-ul şi voluntarii Sanctuarului Naţional, care ne-au primit aici în această seară. Catolicii din America sunt cunoscuţi pentru devotamentul lor neştirbit faţă de Scaunul lui Petru. Vizita mea pastorală aici este o ocazie de a întări şi mai mult legăturile de comuniune care ne unesc. Am început cu celebrarea Rugăciunii Serale în această Bazilică dedicată Neprihănitei Zămisliri a Fericitei Fecioare Maria, sanctuar de o semnificaţie specială pentru catolicii americani, chiar în inima capitalei voastre. Uniţi în rugăciune cu Maria, Maica lui Isus, încredinţăm cu iubire Tatălui Ceresc poporul lui Dumnezeu din orice parte a Statelor Unite".

Pontiful s-a referit apoi la comunităţile catolice din Boston, New York, Philadelphia şi Louisville, la bicentenarul ridicării acestor Biserici locale la demnitatea de dieceză. O evidenţiere specială a fost acordată "cu admiraţie şi gratitudine" vieţii şi slujirii mons. John Carroll, primul episcop de Baltimore, care prin apostolatul său neobosit "a pus bazele vieţii ecleziale în Ţara voastră şi a permis Bisericii din America să crească spre maturizare". "Astăzi comunitatea catolică pe care o slujiţi este una din cele mai vaste din lume şi una din cele mai influente. Cât de important este, deci, de a face astfel încât lumina voastră să strălucească în faţa concetăţenilor voştri şi ai lumii, pentru ca 'văzând faptele voastre bune să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri'" (Matei 5,16).

"Multe persoane faţă de care John Carroll şi confraţii săi episcopi şi-au exercitat ministerul acum două secole, erau venite din ţări îndepărtate. Diversitatea provenienţei lor este reflectată în bogata varietate a vieţii ecleziale din America de astăzi. Dragi Fraţi Episcopi, doresc să vă încurajez, pe voi şi comunităţile voastre, să continuaţi a primi imigranţii care vin în mijlocul vostru astăzi, să împărţiţi bucuriile şi speranţele lor, să-i sprijiniţi în suferinţele şi încercările lor şi să-i ajutaţi să prospere în noua lor casă. Acest lucru, de altfel, l-au făcut concetăţenii voştri timp de generaţii. Încă de la început, ei au deschis uşa celor asupriţi, celor săraci, "maselor care se îmbulzeau căutând să respire în libertate" (cf Sonet întipărit pe Statuia Libertăţii).

Sfântul Părinte a obervat apoi că "cetăţenii acestei Ţări sunt cunoscuţi pentru marea lor vitalitate şi creativitate. Ei sunt recunoscuţi şi pentru generozitatea lor": au demonstrat acest lucru după atacul la Turnurile Gemene, în septembrie 2001, după uraganul Katrina, în 2005, precum şi la nivel internaţional, după tsunami din 2004. "Permiteţi-mi să exprim o preţuire specială pentru nenumăratele forme de asistenţă umanitară oferită de catolicii americani prin intermediul asociaţiilor Caritas catolice şi alte agenţii. Generozitatea lor a dat roade în atenţia faţă de cei săraci şi nevoiaşi, precum şi în energia manifestată în construirea unei reţele naţionale de parohii catolice, spitale, şcoli şi universităţi. Toate acestea oferă un motiv puternic de aducere de mulţumire".

Dar aici se află şi un bogat patrimoniu spiritual: "America, a afirmat Papa, este şi o Ţară de mare credinţă. Oamenii voştri sunt foarte cunoscuţi pentru fervoarea religioasă şi sunt bucuroşi să aparţină unei comunităţi ce se roagă. Au încredere în Dumnezeu şi nu ezită să introducă în discursurile publice raţiuni morale înrădăcinate în credinţa biblică. Respectul pentru libertatea religiei este adânc înrădăcinat în conştiinţa americană, un dat de fapt care a contribuit ca această Ţară să atragă generaţii de imigranţi în căutarea unei case unde să poată aduce liber cult lui Dumnezeu după propriile convingeri religioase".

Papa a salutat apoi "cu o bucurie specială" pe Episcopii Bisericilor Orientale în comuniune cu Succesorul lui Petru, cerându-le "să asigure comunităţile lor de afecţiunea profundă şi de neîntrerupta sa rugăciune" pentru ei cât şi pentru mulţii fraţi şi multele surori rămaşi în pământul lor de origine. "Prezenţa voastră în această Ţară este memorie a mărturiei curajoase pentru Cristos a atâtor membri ai Comunităţilor voastre, adesea în mijlocul suferinţelor, în respectivele Patrii. Aceasta este şi o mare îmbogăţire pentru viaţa eclezială din America, pentru că oferă o vie expresie a catolicităţii Bisericii şi a varietăţii tradiţiilor ei liturgice şi spirituale".

Benedict al XVI-lea s-a referit apoi la vestirea Evangheliei în societatea americană. Pe acest pământ fertil, nutrit de atât de numeroase izvoare, Episcopii sunt chemaţi să arunce sămânţa Evangheliei. "Acest fapt mă face să mă întreb cum ar putea un Episcop, în secolul XXI, să împlinească cel mai bine chemarea de a 'face noi toate lucrurile în Cristos, speranţa noastră'? Cum poate să conducă poporul său 'la întâlnirea cu Dumnezeul cel viu', izvorul acelei speranţe care transformă viaţa de care vorbeşte Evanghelia? (cf enciclica Spe salvi, nr. 4). Probabil că el trebuie, mai întâi de toate, să abată unele bariere care împiedică această întâlnire. Chiar dacă e adevărat că această Ţară e marcată de un spirit religios genuin, influenţa subtilă a secularismului, cu toate acestea, poate marca modul în care persoanele permit ca credinţa să influenţeze propriile comportamente. Este oare coerent să mărturisim credinţa noastră în biserică duminica iar apoi, în timpul săptămânii, să promovăm practici de afaceri sau proceduri medicale contrare unei atare credinţe? Este oare coerent pentru catolicii practicanţi să ignore sau să exploateze pe cei săraci şi marginalizaţi, să promoveze comportamente sexuale contrare învăţăturii morale catolice sau să adopte poziţii care contrazic dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane de la concepere la moartea naturală? Trebuie să se reziste la orice tendinţă care consideră religia un fapt privat. Numai când credinţa impregnează orice aspect al vieţii, creştinii devin cu adevărat deschişi la puterea transformatoare a Evangheliei.
Pentru o societate bogată, un ulterior obstacol pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel viu constă în subtila influenţa a materialismului, care, din nefericire, poate foarte uşor să atragă atenţia asupra celor "de o sută de ori mai mult", făgăduite de Dumnezeu în această viaţă, în detrimentul vieţii veşnice pe care el o promite pentru timpul care va să vină (Marcu 10,30). Persoanele au nevoie astăzi să fie rechemate la scopul ultim al existenţei. Au nevoie să recunoască faptul că înlăuntrul lor este o adâncă sete de Dumnezeu. Au nevoie să aibă oportunitatea de a-şi potoli setea la izvorul iubirii sale nemărginite. E uşor să te laşi fascinat de posibilităţile aproape nelimitate pe care le oferă ştiinţa şi tehnica; e uşor să faci greşeala de a gândi că putem obţine prin eforturile proprii satisfacerea exigenţelor noastre cele mai profunde. Aceasta este o iluzie. Fără Dumnezeu, care ne dăruieşte ceea ce singuri nu putem atinge (cf Spe Salvi, nr. 31), vieţile noastre sunt, în cele din urmă, goale. Persoanele au nevoie să fie mereu rechemate la a cultiva o relaţie cu El, care a venit pentru ca noi să avem viaţa din belşug (cf Ioan 10,10). Scopul oricărei activităţi pastorale şi catehetice, obiectul predicării noastre, însăşi centrul slujirii noastre sacramentale trebuie să fie acela de a ajuta persoanele să stabilească şi să alimenteze o atare relaţie vitală cu "Cristos Isus, speranţa noastră" (1 Timotei 1,1).

"Într-o societate care acordă mult spaţiu la valoarea libertăţii personale şi la autonomie, este uşor să se piardă din vedere dependenţa noastră faţă de ceilalţi, precum şi responsabilităţile pe care le avem faţă de ei. Această accentuare a individualismului a influenţat chiar şi Biserica (cf Spe Salvi, nr. 13-15), dând origine la o formă de devoţiune care uneori subliniază raportul nostru privat cu Dumnezeu în detrimentul chemării de a fi membrii unei comunităţi răscumpărate. Am fost creaţi ca să fim fiinţe sociale care găsesc împlinire numai în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dacă vrem cu adevărat să ţinem fixă privirea asupra Lui, izvorul bucuriei noastre, trebuie să facem aceasta ca membri ai Poporului lui Dumnezeu (cf Spe Salvi, nr. 14). Dacă acest lucru pare să meargă împotriva culturii actuale, n-ar fi decât o dovadă în plus despre necesitatea urgentă a unei reînnoite evanghelizări a culturii".

"Aici, în America, aţi fost binecuvântaţi cu un laicat catolic de o considerabilă varietate culturală, care pune propriile daruri multiforme în slujirea Bisericii şi a societăţii în general. Acesta priveşte spre voi pentru a primi încurajare, călăuză şi orientare. Într-o epocă saturată de informaţie, importanţa de a oferi o solidă formare a credinţei nu riscă să fie supraevaluată. Catolicii americani au rezervat prin tradiţie o înaltă valoare educaţiei religioase, atât în şcoli cât şi în ansamblul de programe de formare pentru adulţi: e necesar să fie păstrate şi extinse". Aici, Pontiful a insistat pe necesitatea de a sprijini angajarea laicilor printr-o "formare a inimii", graţie întâlnirii cu Dumnezeu în Isus Cristos. "Într-o epocă în care progresele ştiinţelor medicale aduc multora o nouă speranţă, pot fi suscitate provocări etice de neimaginat în trecut. Aceasta face mai importantă ca niciodată o solidă formare în interiorul învăţăturilor morale ale Bisericii a acelor catolici care sunt implicaţi în sfera sănătăţii". Pentru ca în aceste domenii de apostolat să apară roade abundente, este necesar să fie prezentă o călăuzire înţeleaptă: "dacă vor să promoveze cu adevărat binele integral al persoanei, trebuie să fie înnoiţi ei înşişi în Cristos, speranţa noastră".

"Ca vestitori ai Evangheliei şi călăuze ale comunităţii catolice, voi sunteţi chemaţi să participaţi la schimbul de idei în arena publică, pentru a ajuta la modelarea atitudinilor culturale adecvate. Într-un context în care libertatea de expresie este preţuită şi este încurajată o dezbatere robustă şi onestă, vocea voastră este una respectată care are mult de oferit la dezbaterea chestiunilor sociale şi morale de actualitate. Făcând astfel ca Evanghelia să fie auzită în mod clar, voi nu doar că formaţi persoanele comunităţii voastre, dar, în domeniul mai vast al spaţiului de comunicaţie în masă, ajutaţi la răspândirea mesajului speranţei creştine în întreaga lume".

"Influenţa Bisericii în dezbaterea publică, e evident, se efectuează la multe niveluri diverse. În Statele Unite, ca şi în altă parte, sunt în prezent multe legi, în vigoare sau în dezbatere, care suscită preocupări din punct de vedere al moralităţii iar comunitatea catolică, sub călăuzirea voastră, trebuie să aducă o mărturie clară şi unitară în aceste materii. Şi mai important, cu toate acestea, este deschiderea graduală a minţii şi a inimii comunităţii mai ample faţă de adevărul moral: aici, este încă mult de făcut. În acest domeniu este crucial rolul credincioşilor laici de a acţiona ca 'ferment' în societate. Totuşi, nu trebuie să se considere scontat că toţi cetăţenii catolici gândesc după învăţătura Bisericii referitoare la chestiunile etice fundamentale de astăzi. Încă o dată, este datoria voastră să faceţi astfel încât formarea morală oferită la orice nivel al vieţii ecleziale, să reflecte învăţătura autentică a Evangheliei vieţii.
 În acest sens, o temă de profundă preocupare pentru noi toţi este situaţia familiei în cadrul societăţii. E adevărat, cardinalul George a amintit mai înainte modul în care voi aţi pus întărirea căsătoriei şi a vieţii de familie între priorităţile atenţiei voastre din următorii ani. În Mesajul din acest an pentru Ziua mondială a păcii am vorbit despre contribuţia esenţială pe care o viaţă familială sănătoasă o aduce la pacea din interiorul şi între Naţiuni. În casa familiei experimentăm "câteva componente fundamantale ale păcii: dreptatea şi iubirea dintre fraţi şi surori, rolul autorităţii exprimată de părinţi, slujirea iubitoare faţă de membrii mai slabi pentru că sunt mici sau bolnavi sau bătrâni, ajutorul reciproc în necesităţile vieţii, disponibilitatea de a-l primi pe celălalt şi, dacă e necesar, de a-l ierta" (nr. 3). Familia este apoi locul primar al evanghelizării, în transmiterea credinţei, în ajutorarea tinerilor de a preţui importanţa practicii religioase şi a respectării duminicii. Cum să nu fim surprinşi când observăm declinul rapid al familiei ca element de bază al Bisericii şi al societăţii? Divorţul şi infidelitatea sunt în creştere, şi mulţi tineri, bărbaţi şi femei, aleg să amâne căsătoria sau chiar să o ignore complet. Pentru unii tineri catolici e greu să deosebească legătura sacramentală a căsătoriei de legătura civilă, sau e percepută ca un simplu acord de a trăi cu o altă persoană în mod informal şi fără stabilitate. Drept urmare, se vede o alarmantă scădere a numărului de căsătorii catolice în Statele Unite, concomitent cu o creştere de coabitări, în care dăruirea reciprocă a soţilor în Cristos, prin sigiliul unei făgăduinţe publice de a trăi exigenţele unei angajări indisolubile pentru întreaga existenţă, este de a dreptul absentă. În asemenea circumstanţe, este negat copiilor ambientul sigur de care au nevoie ca să crească drept fiinţe umane, dar sunt negate şi societăţii acele coloane stabile care sunt necesare dacă se vrea păstrarea unei coeziuni şi a unui centru moral al comunităţii.

"Cum învăţa predecesorul meu papa Ioan Paul al II-lea, "primul responsabil al pastoralei familiale în dieceză este Episcopul... el trebuie să dedice interes, solicitudine, timp, personal, resurse; mai ales, însă, sprijin personal acordat familiei şi celor care...îl ajută în pastorala familiei" (exhortaţia apostolică Familiaris consortio, nr. 73). Este îndatorirea voastră să proclamaţi cu forţă argumentele de credinţă şi raţiune care vorbesc despre instituţia căsătoriei, înţeleasă ca angajare pe viaţă între un bărbat şi o femeie, deschisă la transmiterea vieţii. Un atare mesaj ar trebui să răsune în faţa persoanelor de astăzi, întru cât este esenţial un "da" necondiţionat şi fără rezerve faţă de viaţă, un "da" spus iubirii şi un "da" aspiraţiilor inimii umanităţii noastre comune, în timp ce ne străduim să ducem la împlinire dorinţa noastră profundă de intimitate cu ceilalţi şi cu Domnul.

Între semnele contrare Evangheliei vieţii care se pot întâlni în America, dar şi în altă parte, este unul care provoacă o profundă ruşine: abuzul sexual în dauna minorilor. Mulţi dintre voi mi-au vorbit de enorma durere pe care comunităţile voastre au îndurat-o când oameni ai Bisericii au trădat obligaţiile lor şi îndatoririle preoţeşti printr-un asemenea comportament imoral grav. În timp ce eliminaţi acest rău oriunde s-ar prezenta, fiţi siguri de sprijinul rugăciunii din partea poporului lui Dumnezeu în întreaga lume. Pe bună dreptate, voi daţi prioritate la manifestările de compasiune şi sprijin faţă de victime: este o responsabilitate care vine de la Dumnezeu, ca Păstori, aceea de a alina rănile cauzate de orice încălcare a încrederii, de a favoriza vindecarea, de a promova reconcilierea şi de a-i apropia cu preocupare plină de iubire pe cei care au suferit daune atât de serioase.
Răspunsul la această situaţie nu a fost uşor şi, cum a indicat preşedintele Conferinţei voastre Episcopale, a fost 'gestionat uneori în mod foarte rău'. Acum că dimensiunea şi gravitatea problemei sunt înţelese mai clar, aţi putut lua măsuri de remediere şi la nivel disciplinar mai adecvate şi să promovaţi un ambient sigur care oferă tinerilor o mai mare ocrotire. În timp ce trebuie amintit că cea mai mare parte a preoţilor şi călugărilor în America desfăşoară o excelentă lucrare în a aduce mesajul eliberator al Evangheliei persoanelor încredinţate grijilor lor pastorale, este de vitală importanţă ca subiecţii vulnerabili să fie întotdeauna ocrotiţi de cei care ar putea provoca răni. În acest sens, eforturile voastre de alinare şi protecţie aduc deja roade nu numai faţă de cei care sunt puşi direct sub îngrijirea voastră pastorală dar şi în întreaga societate.

Dacă vrem să-şi atingă scopul lor deplin, trebuie cu toate acestea ca măsurile şi strategiile adoptate de voi să fie puse într-un context mai amplu. Copiii au dreptul de a creşte cu o înţelegere sănătoasă a sexualităţii şi a rolului care îi revine în relaţiile umane. Copiilor trebuie să le fie cruţate manifestările degradante şi manipularea vulgară a sexualităţii, astăzi atât de răspândită; ei au dreptul de a fi educaţi în spiritul valorilor morale autentice înrădăcinate în demnitatea persoanei umane. Acest lucru ne readuce să considerăm centralitatea familiei şi necesitatea de promova Evanghelia vieţii. Ce înseamnă să vorbeşti despre ocrotirea copiilor când pornografia şi violenţa pot fi privite în atât de multe case prin mass-media de care astăzi se dispune atât de mult? Trebuie să reafirmăm cu urgenţă valorile care susţin o societate, astfel încât să oferim tinerilor şi adulţilor o solidă formare morală. Toţi au un rol de îndeplinit în această îndatorire, nu doar părinţii, călăuzele religioase, învăţătorii şi cateheţii, dar şi informaţia şi industria de divertisment. Da, fiecare mădular al societăţii poate contribui la această reînnoire morală şi să se bucure de beneficiile acesteia. A avea grijă cu adevărat de tinerii şi de viitorul civilizaţiei noastre înseamnă să recunoaştem responsabilitatea de a promova şi de a trăi acele valori morale autentice care numai ele fac capabilă persoana umană să prospere. Este îndatorirea voastră de păstori, care au ca model pe Cristos, Bunul Păstor, de a proclama cu forţă şi claritate acest mesaj şi a înfrunta păcatul de abuz în interiorul unui context mai vast de comportamente sexuale. Apoi, în recunoaşterea problemei şi în înfruntarea ei când se verifică într-un context eclezial, voi puteţi oferi o orientare pentru alţii, dat fiind că această plagă se găseşte nu numai în interiorul diecezelor voastre, dar în orice sector al societăţii. Ea reclamă un răspuns hotărât şi colectiv".

Alături de ceilalţi, a afirmat Sf. Părinte, "şi preoţii au nevoie de călăuzirea voastră şi apropierea voastră în aceste timpuri dificile. Ei au simţit ruşinea pentru ceea ce s-a întâmplat şi mulţi dintre ei percep că au pierdut o parte din acea încredere de care se bucurau cândva. Nu sunt puţini cei care simt o apropiere de Cristos în pătimirea sa, în timp ce se străduiesc să înfrunte consecinţele acestei crize. Episcopul, ca părinte, frate şi prieten al preoţilor săi, îi poate ajuta să culeagă roade spirituale din această uniune cu Cristos, făcându-i conştienţi de prezenţa aducătoare de mângâiere a Domnului în mijlocul suferinţelor lor, şi încurajându-i să păşească împreună cu Domnul pe calea speranţei (cf Spe Salvi, nr. 39). Cum observa papa Ioan Paul al II-lea acum şase ani "trebuie să avem încredere că acest timp de încercare va duce la o purificare a întregii comunităţi catolice", ca va conduce "la o preoţie mai sfântă, la un episcopat mai sfânt şi la o Biserică mai sfântă" (Mesaj către Cardinalii Statelor Unite, 23 aprilie 2002, nr. 4). Sunt multe semne că, în perioada următoare, o atare purificare a avut loc cu adevărat. Prezenţa constantă a lui Cristos în mijlocul suferinţelor noastre transformă încet încet întunericul nostru în lumină: fiecare realitate este făcută nouă cu adevărat în Cristos Isus, speranţa noastră.
În acest moment parte vitală a îndatoririi voastre este întărirea raporturilor cu preoţii voştri, mai ales în acele cazuri în care s-au ivit tensiuni între preoţi şi Episcop ca urmare a crizei. Este important să continuaţi a arăta faţă de ei preocuparea voastră, sprijinul vostru şi călăuza voastră prin exemplul personal. În acest fel îi veţi ajuta cu siguranţă să-l întâlnească pe Dumnezeul cel viu şi îi veţi îndruma spre acea speranţă care transformă existenţa despre care vorbeşte Evanghelia. Dacă voi înşivă veţi trăi într-un mod care se configurează strâns lui Cristos, Bunul Păstor, care şi-a dat viaţa pentru oile sale, îi veţi inspira pe fraţii voştri preoţi să se dedice din nou slujirii turmei cu generozitatea care l-a caracterizat pe Cristos. În realitate, o concentrare mai clară în jurul imitării lui Cristos în sfinţenia vieţii este ceea ce se cere, dacă vrem să mergem înainte. Trebuie să redescoperim bucuria de a trăi o existenţă centrată pe Cristos, cultivând virtuţile şi cufundându-ne în rugăciune. Când credincioşii ştiu că păstorul lor este un om care se roagă şi îşi consacră viaţa în slujirea lor, răspund cu acea căldură şi afecţiune care nutreşte şi sprijină viaţa întregii comunităţi.

Timpul petrecut în rugăciune nu este niciodată risipit, oricât de importante ar fi datoriile care ne presează din toate părţile. Adoraţia lui Cristos Domnul Nostru, în Preasfântul Sacrament, prelungeşte şi intensifică acea uniune cu El care se constituie prin intermediul Celebrării Euharistice (cf exhortaţia apostolică Sacramentum caritatis, nr. 66). Contemplarea misterelor rozariului descătuşează toată forţa lor salvifică conformându-ne, unindu-ne şi consacrându-ne lui Isus Cristos (cf Rosarium Virginis Mariae, nr. 11;15). Fidelitatea faţă de Liturgia Orelor ne dă siguranţa că întreaga noastră zi este sanctificată, amintindu-ne continuu necesitatea de a rămâne concentraţi în a îneplini lucrarea lui Dumnezeu, în ciuda tuturor urgenţelor şi a distragerilor care pot veni cu privire la obligaţiile de împlinit. În această manieră, devoţiunea ne ajută să vorbim şi să acţionăm "in persona Christi", să învăţăm, să conducem şi să sfinţim credincioşii în numele lui Isus, aducând reconciliere sa, împăcarea sa şi iubirea sa la toţi iubiţii săi fraţi şi surori. Această configuraţie radicală la Cristos, Bunul Păstor, este în centrul slujirii noastre pastorale şi dacă ne deschidem noi înşine, prin rugăciune la puterea Duhului Sfânt, El ne va revărsa din belşug darurile de care avem nevoie ca să împlinim îndatorirea noastră formidabilă, pînă într-acolo încât nu vom avea de ce să ne îngrijorăm cu privire la "cum şi ce vom spune" (Matei 10, 19).

La încheierea acestui discurs adresat vouă în această seară, încredinţez în mod cu totul special Biserica din Ţara voastră solicitudinii materne şi mijlocirii Mariei Neprihănite, patroana Statelor Unite. Fie ca ea, care a purtat în sânul ei speranţa tuturor Naţiunilor, să mijlocească pentru poporul acestei Naţiuni, pentru ca toţi să fie făcuţi noi în Cristos Isus, Fiul ei. Dragi Fraţi Episcopi, vă asigur pe fiecare dintre voi, aici prezent, de prietenia mea profundă şi de participarea mea la preocupările voastre pastorale. Vouă tuturor, clerului, persoanelor consacrate şi credincioşilor laici, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică, garanţie de bucurie şi pace în Cristos Înviat".








All the contents on this site are copyrighted ©.