Importantul discurs al Papei adresat Episcopilor americani, joi, în sanctuarul naţional
marian din Washington (text)
RV 16 apr 2008 Discursul papei Benedict al XVI-lea, miercuri după
amiază, la celebrarea rugăciunii Vesperelor, în sanctuarul naţional "Neprihănita Zămislire"
din Washington. Momentul liturgic a marcat întâlnirea Episcopului Romei cu
Episcopii Statelor Unite ale Americii, circa 400, la care s-au adăugat alţi
600 de colaboratori ai "Conferinţei Episcopilor Catolici ai Statelor Unite"
(USCCB).
"Veneraţi Fraţi în Episcopat, Este o mare bucurie să vă
salut astăzi, la începutul vizitei mele în această Ţară, şi mulţumesc cardinalului
George pentru frumoasele cuvinte adresate în numele vostru. Doresc să mulţumesc fiecăruia
dintre voi, mai ales oficialilor Conferinţei Episcopale, pentru munca angajantă pe
care aţi depus-o în pregătirea acestei călătorii. Preţuirea mea recunoscătoare se
îndreaptă şi spre staff-ul şi voluntarii Sanctuarului Naţional, care ne-au primit
aici în această seară. Catolicii din America sunt cunoscuţi pentru devotamentul lor
neştirbit faţă de Scaunul lui Petru. Vizita mea pastorală aici este o ocazie de a
întări şi mai mult legăturile de comuniune care ne unesc. Am început cu celebrarea
Rugăciunii Serale în această Bazilică dedicată Neprihănitei Zămisliri a Fericitei
Fecioare Maria, sanctuar de o semnificaţie specială pentru catolicii americani, chiar
în inima capitalei voastre. Uniţi în rugăciune cu Maria, Maica lui Isus, încredinţăm
cu iubire Tatălui Ceresc poporul lui Dumnezeu din orice parte a Statelor Unite".
Pontiful
s-a referit apoi la comunităţile catolice din Boston, New York, Philadelphia şi Louisville,
la bicentenarul ridicării acestor Biserici locale la demnitatea de dieceză. O evidenţiere
specială a fost acordată "cu admiraţie şi gratitudine" vieţii şi slujirii mons. John
Carroll, primul episcop de Baltimore, care prin apostolatul său neobosit "a pus bazele
vieţii ecleziale în Ţara voastră şi a permis Bisericii din America să crească spre
maturizare". "Astăzi comunitatea catolică pe care o slujiţi este una din cele mai
vaste din lume şi una din cele mai influente. Cât de important este, deci, de a face
astfel încât lumina voastră să strălucească în faţa concetăţenilor voştri şi ai lumii,
pentru ca 'văzând faptele voastre bune să-l preamărească pe Tatăl vostru care este
în ceruri'" (Matei 5,16).
"Multe persoane faţă de care John Carroll şi confraţii
săi episcopi şi-au exercitat ministerul acum două secole, erau venite din ţări îndepărtate.
Diversitatea provenienţei lor este reflectată în bogata varietate a vieţii ecleziale
din America de astăzi. Dragi Fraţi Episcopi, doresc să vă încurajez, pe voi şi comunităţile
voastre, să continuaţi a primi imigranţii care vin în mijlocul vostru astăzi, să împărţiţi
bucuriile şi speranţele lor, să-i sprijiniţi în suferinţele şi încercările lor şi
să-i ajutaţi să prospere în noua lor casă. Acest lucru, de altfel, l-au făcut concetăţenii
voştri timp de generaţii. Încă de la început, ei au deschis uşa celor asupriţi, celor
săraci, "maselor care se îmbulzeau căutând să respire în libertate" (cf Sonet întipărit
pe Statuia Libertăţii).
Sfântul Părinte a obervat apoi că "cetăţenii acestei
Ţări sunt cunoscuţi pentru marea lor vitalitate şi creativitate. Ei sunt recunoscuţi
şi pentru generozitatea lor": au demonstrat acest lucru după atacul la Turnurile Gemene,
în septembrie 2001, după uraganul Katrina, în 2005, precum şi la nivel internaţional,
după tsunami din 2004. "Permiteţi-mi să exprim o preţuire specială pentru nenumăratele
forme de asistenţă umanitară oferită de catolicii americani prin intermediul asociaţiilor
Caritas catolice şi alte agenţii. Generozitatea lor a dat roade în atenţia faţă de
cei săraci şi nevoiaşi, precum şi în energia manifestată în construirea unei reţele
naţionale de parohii catolice, spitale, şcoli şi universităţi. Toate acestea oferă
un motiv puternic de aducere de mulţumire".
Dar aici se află şi un bogat patrimoniu
spiritual: "America, a afirmat Papa, este şi o Ţară de mare credinţă. Oamenii voştri
sunt foarte cunoscuţi pentru fervoarea religioasă şi sunt bucuroşi să aparţină unei
comunităţi ce se roagă. Au încredere în Dumnezeu şi nu ezită să introducă în discursurile
publice raţiuni morale înrădăcinate în credinţa biblică. Respectul pentru libertatea
religiei este adânc înrădăcinat în conştiinţa americană, un dat de fapt care a contribuit
ca această Ţară să atragă generaţii de imigranţi în căutarea unei case unde să poată
aduce liber cult lui Dumnezeu după propriile convingeri religioase".
Papa
a salutat apoi "cu o bucurie specială" pe Episcopii Bisericilor Orientale în comuniune
cu Succesorul lui Petru, cerându-le "să asigure comunităţile lor de afecţiunea profundă
şi de neîntrerupta sa rugăciune" pentru ei cât şi pentru mulţii fraţi şi multele surori
rămaşi în pământul lor de origine. "Prezenţa voastră în această Ţară este memorie
a mărturiei curajoase pentru Cristos a atâtor membri ai Comunităţilor voastre, adesea
în mijlocul suferinţelor, în respectivele Patrii. Aceasta este şi o mare îmbogăţire
pentru viaţa eclezială din America, pentru că oferă o vie expresie a catolicităţii
Bisericii şi a varietăţii tradiţiilor ei liturgice şi spirituale".
Benedict
al XVI-lea s-a referit apoi la vestirea Evangheliei în societatea americană. Pe acest
pământ fertil, nutrit de atât de numeroase izvoare, Episcopii sunt chemaţi să arunce
sămânţa Evangheliei. "Acest fapt mă face să mă întreb cum ar putea un Episcop, în
secolul XXI, să împlinească cel mai bine chemarea de a 'face noi toate lucrurile în
Cristos, speranţa noastră'? Cum poate să conducă poporul său 'la întâlnirea cu Dumnezeul
cel viu', izvorul acelei speranţe care transformă viaţa de care vorbeşte Evanghelia?
(cf enciclica Spe salvi, nr. 4). Probabil că el trebuie, mai întâi de toate,
să abată unele bariere care împiedică această întâlnire. Chiar dacă e adevărat că
această Ţară e marcată de un spirit religios genuin, influenţa subtilă a secularismului,
cu toate acestea, poate marca modul în care persoanele permit ca credinţa să influenţeze
propriile comportamente. Este oare coerent să mărturisim credinţa noastră în biserică
duminica iar apoi, în timpul săptămânii, să promovăm practici de afaceri sau proceduri
medicale contrare unei atare credinţe? Este oare coerent pentru catolicii practicanţi
să ignore sau să exploateze pe cei săraci şi marginalizaţi, să promoveze comportamente
sexuale contrare învăţăturii morale catolice sau să adopte poziţii care contrazic
dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane de la concepere la moartea naturală? Trebuie
să se reziste la orice tendinţă care consideră religia un fapt privat. Numai când
credinţa impregnează orice aspect al vieţii, creştinii devin cu adevărat deschişi
la puterea transformatoare a Evangheliei. Pentru o societate bogată, un ulterior
obstacol pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel viu constă în subtila influenţa a materialismului,
care, din nefericire, poate foarte uşor să atragă atenţia asupra celor "de o sută
de ori mai mult", făgăduite de Dumnezeu în această viaţă, în detrimentul vieţii veşnice
pe care el o promite pentru timpul care va să vină (Marcu 10,30). Persoanele au nevoie
astăzi să fie rechemate la scopul ultim al existenţei. Au nevoie să recunoască faptul
că înlăuntrul lor este o adâncă sete de Dumnezeu. Au nevoie să aibă oportunitatea
de a-şi potoli setea la izvorul iubirii sale nemărginite. E uşor să te laşi fascinat
de posibilităţile aproape nelimitate pe care le oferă ştiinţa şi tehnica; e uşor să
faci greşeala de a gândi că putem obţine prin eforturile proprii satisfacerea exigenţelor
noastre cele mai profunde. Aceasta este o iluzie. Fără Dumnezeu, care ne dăruieşte
ceea ce singuri nu putem atinge (cf Spe Salvi, nr. 31), vieţile noastre sunt,
în cele din urmă, goale. Persoanele au nevoie să fie mereu rechemate la a cultiva
o relaţie cu El, care a venit pentru ca noi să avem viaţa din belşug (cf Ioan
10,10). Scopul oricărei activităţi pastorale şi catehetice, obiectul predicării noastre,
însăşi centrul slujirii noastre sacramentale trebuie să fie acela de a ajuta persoanele
să stabilească şi să alimenteze o atare relaţie vitală cu "Cristos Isus, speranţa
noastră" (1 Timotei 1,1).
"Într-o societate care acordă mult spaţiu
la valoarea libertăţii personale şi la autonomie, este uşor să se piardă din vedere
dependenţa noastră faţă de ceilalţi, precum şi responsabilităţile pe care le avem
faţă de ei. Această accentuare a individualismului a influenţat chiar şi Biserica
(cf Spe Salvi, nr. 13-15), dând origine la o formă de devoţiune care uneori
subliniază raportul nostru privat cu Dumnezeu în detrimentul chemării de a fi membrii
unei comunităţi răscumpărate. Am fost creaţi ca să fim fiinţe sociale care găsesc
împlinire numai în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dacă vrem cu adevărat
să ţinem fixă privirea asupra Lui, izvorul bucuriei noastre, trebuie să facem aceasta
ca membri ai Poporului lui Dumnezeu (cf Spe Salvi, nr. 14). Dacă acest lucru
pare să meargă împotriva culturii actuale, n-ar fi decât o dovadă în plus despre necesitatea
urgentă a unei reînnoite evanghelizări a culturii".
"Aici, în America, aţi
fost binecuvântaţi cu un laicat catolic de o considerabilă varietate culturală, care
pune propriile daruri multiforme în slujirea Bisericii şi a societăţii în general.
Acesta priveşte spre voi pentru a primi încurajare, călăuză şi orientare. Într-o epocă
saturată de informaţie, importanţa de a oferi o solidă formare a credinţei nu riscă
să fie supraevaluată. Catolicii americani au rezervat prin tradiţie o înaltă valoare
educaţiei religioase, atât în şcoli cât şi în ansamblul de programe de formare pentru
adulţi: e necesar să fie păstrate şi extinse". Aici, Pontiful a insistat pe necesitatea
de a sprijini angajarea laicilor printr-o "formare a inimii", graţie întâlnirii cu
Dumnezeu în Isus Cristos. "Într-o epocă în care progresele ştiinţelor medicale aduc
multora o nouă speranţă, pot fi suscitate provocări etice de neimaginat în trecut.
Aceasta face mai importantă ca niciodată o solidă formare în interiorul învăţăturilor
morale ale Bisericii a acelor catolici care sunt implicaţi în sfera sănătăţii". Pentru
ca în aceste domenii de apostolat să apară roade abundente, este necesar să fie prezentă
o călăuzire înţeleaptă: "dacă vor să promoveze cu adevărat binele integral al persoanei,
trebuie să fie înnoiţi ei înşişi în Cristos, speranţa noastră".
"Ca vestitori
ai Evangheliei şi călăuze ale comunităţii catolice, voi sunteţi chemaţi să participaţi
la schimbul de idei în arena publică, pentru a ajuta la modelarea atitudinilor culturale
adecvate. Într-un context în care libertatea de expresie este preţuită şi este încurajată
o dezbatere robustă şi onestă, vocea voastră este una respectată care are mult de
oferit la dezbaterea chestiunilor sociale şi morale de actualitate. Făcând astfel
ca Evanghelia să fie auzită în mod clar, voi nu doar că formaţi persoanele comunităţii
voastre, dar, în domeniul mai vast al spaţiului de comunicaţie în masă, ajutaţi la
răspândirea mesajului speranţei creştine în întreaga lume".
"Influenţa Bisericii
în dezbaterea publică, e evident, se efectuează la multe niveluri diverse. În Statele
Unite, ca şi în altă parte, sunt în prezent multe legi, în vigoare sau în dezbatere,
care suscită preocupări din punct de vedere al moralităţii iar comunitatea catolică,
sub călăuzirea voastră, trebuie să aducă o mărturie clară şi unitară în aceste materii.
Şi mai important, cu toate acestea, este deschiderea graduală a minţii şi a inimii
comunităţii mai ample faţă de adevărul moral: aici, este încă mult de făcut. În acest
domeniu este crucial rolul credincioşilor laici de a acţiona ca 'ferment' în societate.
Totuşi, nu trebuie să se considere scontat că toţi cetăţenii catolici gândesc după
învăţătura Bisericii referitoare la chestiunile etice fundamentale de astăzi. Încă
o dată, este datoria voastră să faceţi astfel încât formarea morală oferită la orice
nivel al vieţii ecleziale, să reflecte învăţătura autentică a Evangheliei vieţii.
În acest sens, o temă de profundă preocupare pentru noi toţi este situaţia familiei
în cadrul societăţii. E adevărat, cardinalul George a amintit mai înainte modul în
care voi aţi pus întărirea căsătoriei şi a vieţii de familie între priorităţile atenţiei
voastre din următorii ani. În Mesajul din acest an pentru Ziua mondială a păcii am
vorbit despre contribuţia esenţială pe care o viaţă familială sănătoasă o aduce la
pacea din interiorul şi între Naţiuni. În casa familiei experimentăm "câteva componente
fundamantale ale păcii: dreptatea şi iubirea dintre fraţi şi surori, rolul autorităţii
exprimată de părinţi, slujirea iubitoare faţă de membrii mai slabi pentru că sunt
mici sau bolnavi sau bătrâni, ajutorul reciproc în necesităţile vieţii, disponibilitatea
de a-l primi pe celălalt şi, dacă e necesar, de a-l ierta" (nr. 3). Familia este apoi
locul primar al evanghelizării, în transmiterea credinţei, în ajutorarea tinerilor
de a preţui importanţa practicii religioase şi a respectării duminicii. Cum să nu
fim surprinşi când observăm declinul rapid al familiei ca element de bază al Bisericii
şi al societăţii? Divorţul şi infidelitatea sunt în creştere, şi mulţi tineri, bărbaţi
şi femei, aleg să amâne căsătoria sau chiar să o ignore complet. Pentru unii tineri
catolici e greu să deosebească legătura sacramentală a căsătoriei de legătura civilă,
sau e percepută ca un simplu acord de a trăi cu o altă persoană în mod informal şi
fără stabilitate. Drept urmare, se vede o alarmantă scădere a numărului de căsătorii
catolice în Statele Unite, concomitent cu o creştere de coabitări, în care dăruirea
reciprocă a soţilor în Cristos, prin sigiliul unei făgăduinţe publice de a trăi exigenţele
unei angajări indisolubile pentru întreaga existenţă, este de a dreptul absentă. În
asemenea circumstanţe, este negat copiilor ambientul sigur de care au nevoie ca să
crească drept fiinţe umane, dar sunt negate şi societăţii acele coloane stabile care
sunt necesare dacă se vrea păstrarea unei coeziuni şi a unui centru moral al comunităţii.
"Cum învăţa predecesorul meu papa Ioan Paul al II-lea, "primul responsabil
al pastoralei familiale în dieceză este Episcopul... el trebuie să dedice interes,
solicitudine, timp, personal, resurse; mai ales, însă, sprijin personal acordat familiei
şi celor care...îl ajută în pastorala familiei" (exhortaţia apostolică Familiaris
consortio, nr. 73). Este îndatorirea voastră să proclamaţi cu forţă argumentele
de credinţă şi raţiune care vorbesc despre instituţia căsătoriei, înţeleasă ca angajare
pe viaţă între un bărbat şi o femeie, deschisă la transmiterea vieţii. Un atare mesaj
ar trebui să răsune în faţa persoanelor de astăzi, întru cât este esenţial un "da"
necondiţionat şi fără rezerve faţă de viaţă, un "da" spus iubirii şi un "da" aspiraţiilor
inimii umanităţii noastre comune, în timp ce ne străduim să ducem la împlinire dorinţa
noastră profundă de intimitate cu ceilalţi şi cu Domnul.
Între semnele contrare
Evangheliei vieţii care se pot întâlni în America, dar şi în altă parte, este unul
care provoacă o profundă ruşine: abuzul sexual în dauna minorilor. Mulţi dintre voi
mi-au vorbit de enorma durere pe care comunităţile voastre au îndurat-o când oameni
ai Bisericii au trădat obligaţiile lor şi îndatoririle preoţeşti printr-un asemenea
comportament imoral grav. În timp ce eliminaţi acest rău oriunde s-ar prezenta, fiţi
siguri de sprijinul rugăciunii din partea poporului lui Dumnezeu în întreaga lume.
Pe bună dreptate, voi daţi prioritate la manifestările de compasiune şi sprijin faţă
de victime: este o responsabilitate care vine de la Dumnezeu, ca Păstori, aceea de
a alina rănile cauzate de orice încălcare a încrederii, de a favoriza vindecarea,
de a promova reconcilierea şi de a-i apropia cu preocupare plină de iubire pe cei
care au suferit daune atât de serioase. Răspunsul la această situaţie nu a fost
uşor şi, cum a indicat preşedintele Conferinţei voastre Episcopale, a fost 'gestionat
uneori în mod foarte rău'. Acum că dimensiunea şi gravitatea problemei sunt înţelese
mai clar, aţi putut lua măsuri de remediere şi la nivel disciplinar mai adecvate şi
să promovaţi un ambient sigur care oferă tinerilor o mai mare ocrotire. În timp ce
trebuie amintit că cea mai mare parte a preoţilor şi călugărilor în America desfăşoară
o excelentă lucrare în a aduce mesajul eliberator al Evangheliei persoanelor încredinţate
grijilor lor pastorale, este de vitală importanţă ca subiecţii vulnerabili să fie
întotdeauna ocrotiţi de cei care ar putea provoca răni. În acest sens, eforturile
voastre de alinare şi protecţie aduc deja roade nu numai faţă de cei care sunt puşi
direct sub îngrijirea voastră pastorală dar şi în întreaga societate.
Dacă
vrem să-şi atingă scopul lor deplin, trebuie cu toate acestea ca măsurile şi strategiile
adoptate de voi să fie puse într-un context mai amplu. Copiii au dreptul de a creşte
cu o înţelegere sănătoasă a sexualităţii şi a rolului care îi revine în relaţiile
umane. Copiilor trebuie să le fie cruţate manifestările degradante şi manipularea
vulgară a sexualităţii, astăzi atât de răspândită; ei au dreptul de a fi educaţi în
spiritul valorilor morale autentice înrădăcinate în demnitatea persoanei umane. Acest
lucru ne readuce să considerăm centralitatea familiei şi necesitatea de promova Evanghelia
vieţii. Ce înseamnă să vorbeşti despre ocrotirea copiilor când pornografia şi violenţa
pot fi privite în atât de multe case prin mass-media de care astăzi se dispune atât
de mult? Trebuie să reafirmăm cu urgenţă valorile care susţin o societate, astfel
încât să oferim tinerilor şi adulţilor o solidă formare morală. Toţi au un rol de
îndeplinit în această îndatorire, nu doar părinţii, călăuzele religioase, învăţătorii
şi cateheţii, dar şi informaţia şi industria de divertisment. Da, fiecare mădular
al societăţii poate contribui la această reînnoire morală şi să se bucure de beneficiile
acesteia. A avea grijă cu adevărat de tinerii şi de viitorul civilizaţiei noastre
înseamnă să recunoaştem responsabilitatea de a promova şi de a trăi acele valori morale
autentice care numai ele fac capabilă persoana umană să prospere. Este îndatorirea
voastră de păstori, care au ca model pe Cristos, Bunul Păstor, de a proclama cu forţă
şi claritate acest mesaj şi a înfrunta păcatul de abuz în interiorul unui context
mai vast de comportamente sexuale. Apoi, în recunoaşterea problemei şi în înfruntarea
ei când se verifică într-un context eclezial, voi puteţi oferi o orientare pentru
alţii, dat fiind că această plagă se găseşte nu numai în interiorul diecezelor voastre,
dar în orice sector al societăţii. Ea reclamă un răspuns hotărât şi colectiv".
Alături
de ceilalţi, a afirmat Sf. Părinte, "şi preoţii au nevoie de călăuzirea voastră şi
apropierea voastră în aceste timpuri dificile. Ei au simţit ruşinea pentru ceea ce
s-a întâmplat şi mulţi dintre ei percep că au pierdut o parte din acea încredere de
care se bucurau cândva. Nu sunt puţini cei care simt o apropiere de Cristos în pătimirea
sa, în timp ce se străduiesc să înfrunte consecinţele acestei crize. Episcopul, ca
părinte, frate şi prieten al preoţilor săi, îi poate ajuta să culeagă roade spirituale
din această uniune cu Cristos, făcându-i conştienţi de prezenţa aducătoare de mângâiere
a Domnului în mijlocul suferinţelor lor, şi încurajându-i să păşească împreună cu
Domnul pe calea speranţei (cf Spe Salvi, nr. 39). Cum observa papa Ioan Paul
al II-lea acum şase ani "trebuie să avem încredere că acest timp de încercare va duce
la o purificare a întregii comunităţi catolice", ca va conduce "la o preoţie mai sfântă,
la un episcopat mai sfânt şi la o Biserică mai sfântă" (Mesaj către Cardinalii
Statelor Unite, 23 aprilie 2002, nr. 4). Sunt multe semne că, în perioada următoare,
o atare purificare a avut loc cu adevărat. Prezenţa constantă a lui Cristos în mijlocul
suferinţelor noastre transformă încet încet întunericul nostru în lumină: fiecare
realitate este făcută nouă cu adevărat în Cristos Isus, speranţa noastră. În acest
moment parte vitală a îndatoririi voastre este întărirea raporturilor cu preoţii voştri,
mai ales în acele cazuri în care s-au ivit tensiuni între preoţi şi Episcop ca urmare
a crizei. Este important să continuaţi a arăta faţă de ei preocuparea voastră, sprijinul
vostru şi călăuza voastră prin exemplul personal. În acest fel îi veţi ajuta cu siguranţă
să-l întâlnească pe Dumnezeul cel viu şi îi veţi îndruma spre acea speranţă care transformă
existenţa despre care vorbeşte Evanghelia. Dacă voi înşivă veţi trăi într-un mod care
se configurează strâns lui Cristos, Bunul Păstor, care şi-a dat viaţa pentru oile
sale, îi veţi inspira pe fraţii voştri preoţi să se dedice din nou slujirii turmei
cu generozitatea care l-a caracterizat pe Cristos. În realitate, o concentrare mai
clară în jurul imitării lui Cristos în sfinţenia vieţii este ceea ce se cere, dacă
vrem să mergem înainte. Trebuie să redescoperim bucuria de a trăi o existenţă centrată
pe Cristos, cultivând virtuţile şi cufundându-ne în rugăciune. Când credincioşii ştiu
că păstorul lor este un om care se roagă şi îşi consacră viaţa în slujirea lor, răspund
cu acea căldură şi afecţiune care nutreşte şi sprijină viaţa întregii comunităţi.
Timpul petrecut în rugăciune nu este niciodată risipit, oricât de importante
ar fi datoriile care ne presează din toate părţile. Adoraţia lui Cristos Domnul Nostru,
în Preasfântul Sacrament, prelungeşte şi intensifică acea uniune cu El care se constituie
prin intermediul Celebrării Euharistice (cf exhortaţia apostolică Sacramentum caritatis,
nr. 66). Contemplarea misterelor rozariului descătuşează toată forţa lor salvifică
conformându-ne, unindu-ne şi consacrându-ne lui Isus Cristos (cf Rosarium Virginis
Mariae, nr. 11;15). Fidelitatea faţă de Liturgia Orelor ne dă siguranţa că întreaga
noastră zi este sanctificată, amintindu-ne continuu necesitatea de a rămâne concentraţi
în a îneplini lucrarea lui Dumnezeu, în ciuda tuturor urgenţelor şi a distragerilor
care pot veni cu privire la obligaţiile de împlinit. În această manieră, devoţiunea
ne ajută să vorbim şi să acţionăm "in persona Christi", să învăţăm, să conducem şi
să sfinţim credincioşii în numele lui Isus, aducând reconciliere sa, împăcarea sa
şi iubirea sa la toţi iubiţii săi fraţi şi surori. Această configuraţie radicală la
Cristos, Bunul Păstor, este în centrul slujirii noastre pastorale şi dacă ne deschidem
noi înşine, prin rugăciune la puterea Duhului Sfânt, El ne va revărsa din belşug darurile
de care avem nevoie ca să împlinim îndatorirea noastră formidabilă, pînă într-acolo
încât nu vom avea de ce să ne îngrijorăm cu privire la "cum şi ce vom spune" (Matei
10, 19).
La încheierea acestui discurs adresat vouă în această seară, încredinţez
în mod cu totul special Biserica din Ţara voastră solicitudinii materne şi mijlocirii
Mariei Neprihănite, patroana Statelor Unite. Fie ca ea, care a purtat în sânul ei
speranţa tuturor Naţiunilor, să mijlocească pentru poporul acestei Naţiuni, pentru
ca toţi să fie făcuţi noi în Cristos Isus, Fiul ei. Dragi Fraţi Episcopi, vă asigur
pe fiecare dintre voi, aici prezent, de prietenia mea profundă şi de participarea
mea la preocupările voastre pastorale. Vouă tuturor, clerului, persoanelor consacrate
şi credincioşilor laici, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică, garanţie de bucurie
şi pace în Cristos Înviat".