Fondatorul Comunităţii Sfântul Egidiu salută Pontiful la începutul celebrării în memoria martirilor timpurilor recente

(RV - 7 aprilie 2008) La începutul celebrării liturgice, profesorul Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sfântul Egidiu a adresat papei Benedict al XVI-lea un cuvânt de salut în care a exprimat bucuria Comunităţii de a-l primi pe succesorul lui Petru în al 40-lea aniversar de la înfiinţare, subliniind rolul bazilicii Sfântul Bartolomeu, devenită „Memorial al Mărturisitorilor Credinţei din Secolele 20 şi 21”, şi evocând istoria Comunităţii, născut la Roma iar astăzi răspândită în circa 70 de ţări ale lumii cu o carismă proprie.
 
„Prea Fericite Părinte, cu mare bucurie vă primim în bazilica apostolului Bartolomeu, astăzi loc memorial al „Noilor Martiri” ai secolului 20. Aşa l-a voit slujitorul lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea care încredinţase bazilica aceasta Comunităţii în cea de-a 25 aniversare cu acea încredere plină de afecţiune care ne-a făcut să creştem.
Vă primim, Sfinte Părinte, ca pe Succesorul lui Petru. Sfântul Ambroziu afirmă: Isus ni l-a lăsat pe Petru ca „vicar al iubirii sale”. Petru şi succesorii săi ne reunesc cu iubire şi pe calea iubirii. E adevărat! Din prima enciclică ne-aţi învăţat că iubirea adevărată eliberează de filautie, de iubirea de sine. Astăzi Sanctitatea Voastră cinsteşte memoria martirilor, ale căror existenţe vorbesc despre o iubire tare ca moartea. Bărbaţi şi femei care nu au trăit pentru sine: sminteală pentru lumea secolului 20, care şi-a făcut suprema sa lege „salvează-te pe tine însuţi”, strigat către Isus sub cruce. Astfel este încă lumea secolului nostru. Şi din păcate atâţia creştini sunt încă ucişi în diferite părţi ale lumii!

Suntem impresionaţi de faptul că vizita Sanctităţii Voastre are loc în al 40-lea an al Sfântului Egidiu, ca un dar preţios. Născuţi la Roma simţim o afecţiune filială pentru Sanctitatea Voastră, episcop al Romei şi, unde este Sfântul Egidiu în lume, este mereu un pic din Roma.
În urmă cu 40 de ani, după 1968, acea mare răscolire occidentală, am făcut primii paşi. Un elan vitalist însufleţea tinerele generaţii pentru a face o lume mai bună: s-a reîntors într-o grea repliere, aşa cum aţi scris. Rutilius Namatianus cu spirit roman a învăţat: „Ordo renascendi este crescere posse malis ( De esenţa reînnoirii ţine capacitatea de a creşte prin intermediul relelor)”.
În acea vijelie, am simţit să nu ne lăsăm ghidaţi de noi înşine. Pentru ca lumea să fie mai bună, trebuia să ne schimbăm noi înşine. Ne călăuzit iubirea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, sufletul rugăciunii fiecăruia, primit în rugăciunile noastre de fiecare seară în toate Comunităţile, de la Roma la Africa, la Asia, la America Latină…Cuvântul lui Dumnezeu creşte în noi, cum spune Marele Grigorie. Ne-a călăuzit iubirea pentru liturgie şi Triduumul Pascal, trăit ca inima Comunităţii noastre.
Căutam o lume nouă, am înţeles că trebuie să ne reînnoim personal şi continuu. Să fim tot mai mult fi recunoscători ai acestei Mame antice, Sfânta Biserică Catolică, împreună cu apostolii, sfinţii, martirii. Să fim mulţumiţi să fim fii ai aceste Mame!

Am fost feriţi de frigul ideologiilor acelor ani, de căldura arzătoare a trăirii pentru sine. Am fost călăuziţi pe calea iubirii. Faţă de alţii. Mai ales cei mai săraci, din Roma, apoi din lume, cu durerile lor, bolile lor - SIDA - , războaiele lor. Săracii ne-au dat atât de mult. Ştiţi, Sfinte Părinte, că între atâtea ţinuturi pe care le iubim ( suntem în circa 70 de ţări ale lumii), Africa este în inima noastră cu marile ei resurse umane: dar este şi un pământ unde materialismul umileşte omul prin violenţă, sărăcie, cultul banului, desfigurând chipul lui Dumnezeu. De la Africa la lumea întreagă, în micul nostru, vedem la lucru forţa umanizatoare, eliberatoare şi pacificatoare a gratuităţii vieţii creştine.

Am descoperit darul de bucurie şi responsabilitate al unei carisme. Este aceea că suntem fericiţi să spunem Sanctităţii Voastre: suntem mulţumiţi de a fi creştini şi fii ai Bisericii! O spunem cu un strigăt de bucurie mai tare decât strigătele de durere pe care totuşi le auzim în lume. Da, mulţumiţi de a fi creştini!
Astfel, umila noastră viaţă se reculege recunoscătoare seara aceasta în jurul Sanctităţii Voastre, Sfinte Părinte, în jurul mărturiei „Noilor Martiri”, în acest timp al Paştelui. Acum Învierea lui Isus ne luminează din interior şi ne proiectează, de la Roma spre întreaga lume, într-un sens reînnoit al misiunii ucenicilor lui Isus, trimişi să comunice Evanghelia şi să vindece bolile,
Prezenţa Sanctităţii Voastre în mijlocul nostru ne emoţionează şi ne mişcă. Fie ca Domnul să Vă susţină întotdeauna cu tot darul şi să Vă ocrotească, în timp ce Vă îndreptaţi spre al patrulea an al Pontificatului. Mulţumesc!"