În drumul său spre Emaus, creştinul trebuie să-şi întărească zilnic credinţa la dubla masă a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Euharistiei: Benedict al XVI-lea, duminică la întâlnirea pentru antifonul marian pascal

(RV - 6 aprilie 2008) Redescoperiţi în Isus „tovarăşul de călătorie” al propriei existenţe, singurul care ştie să reaprindă în inimi „căldura credinţei şi speranţei”, stinsă uneori de „experienţele negative ale vieţii”. Este îndemnul şi învăţătura pe care Benedict al XVI-lea a tras-o din evanghelia celor doi ucenici de la Emaus, proclamată la Liturghia duminicii a treia a Paştelui. Papa a vorbit despre ea înainte de recitarea antifonului marian pascal „Regina coeli, laetare - Bucurăte, Regină a cerului” împreună cu credincioşii, romani şi pelerini - aproximativ 40 de mii - reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Pontiful a salutat cu această ocazie participanţii la primul Congres apostolic mondial dedicat Divinei Milostiviri, a amintit celebrarea în Italia a Zilei Universităţii catolice a Sfintei Inimi şi a menţionat prezenţa a numeroşi membri ai Mişcării Focolarelor din diferite ţări ale lumii, angajaţi în serviciul catehetic parohial.
Evenimentele, momentele dure ale vieţii pot pune la grea încercare chiar credinţa cea mai solidă, ce poate intra în criză făcând-ul pe cel ce trece prin această stare de lucruri un sens de trădare din partea lui Dumnezeu. Se poate întâmpla creştinilor de azi după două mii de ani de la Învierea lui Cristos la fel ca după câteva ore de la acel eveniment celor doi discipoli care, total dezamăgiţi, se întorceau la ţară, în satul Emaus, după ce asistaseră la moartea lui Isus şi aflaseră ştirea Învierii care pentru ei se mărginea la faptul „mormântului gol”.
Dar să-l ascultăm cuvintele Pontifului:
• „Dragi fraţi şi surori, Evanghelia acestei duminici - a treia a Paştelui - este celebra povestire numită a ucenicilor de la Emaus (cf Lc 24,13-35). Se povesteşte despre doi discipoli ai lui Cristos care, în ziua de după sâmbătă, adică a treia de la moartea sa, trişti şi abătuţi au lăsat Ierusalimul îndreptându-se spre un sat situat la mică distanţă, numit, întocmai, Emaus. De-a lungul drumului li s-a alăturat Isus înviat, dar ei nu l-au recunoscut. Văzându-i descurajaţi, el le-a explicat, pe baza Scripturilor, că Mesia trebuia să sufere şi să moară pentru a intra în slava sa. Intrat apoi cu ei în casă, s-a aşezat la masă, a binecuvântat pâinea şi a frânt-o, şi în acel moment ei l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor, lăsându-i plini de uimire în faţa acele pâini frânte, nou semn al prezenţei sale. Şi îndată cei doi s-au întors la Ierusalim şi au povestit cele întâmplate celorlalţi ucenici”.

Papa a observat că localitatea Emaus nu a fost încă identificată cu certitudine. Există diferite ipoteze, iar acest fapt nu e lipsit de o sugestie a sa, deoarece lasă să ne gândim că Emaus reprezintă în realitate orice loc:
• „Strada care conduce acolo este drumul fiecărui creştin, mai mult, al fiecărui om. Pe străzile noastre Isus înviat se face tovarăş de călătorie, pentru a reaprinde în inimile noastre căldura credinţei şi speranţei şi pentru a frânge pâinea vieţii veşnice”.
În convorbirea ucenicilor cu călătorul necunoscut - a subliniat Sfântul Părinte - impresionează expresia pe care evanghelistul Luca o pune pe buzele unuia dintre ei: ’Noi speram…’(24,21). Iar acest verb la trecut- a comentat Papa - spune tot: am crezut, am urmat, am sperat…, dar de-acum totul s-a sfârşit. Chiar şi Isus din Nazaret, care se dovedise profet puternic prin faptele şi cuvintele sale, a dat faliment, iar noi am rămas dezamăgiţi.
• „Cine nu a trăit în viaţa sa un moment ca acesta? Uneori credinţa însăşi intră în criză din cauza unor experienţe negative care fac să ne simţim părăsiţi şi trădaţi chiar de către Domnul. Strada spre Emaus devine atunci calea unei purificări şi maturizări a credinţei noastre în Dumnezeu: întâlnirea cu Cristos Înviat ne dă o credinţă mai profundă şi autentică, călită, pentru a spune astfel, prin focul evenimentului pascal; o credinţă robustă întrucât se nutreşte nu din idei omeneşti, ci din Cuvântul lui Dumnezeu şu din Euharistie”.

Pontiful a explicat că acest minunat text evanghelic conţine deja structura Sfintei Liturghii: în prima parte ascultarea Cuvântului prin Sfintele Scripturi; în cea de-a doua, liturgia euharistică şi împărtăşania cu Cristos prezent în Sacramentul Trupului şi Sângelui său. Hrănindu-se la această dublă masă, Biserica se edifică fără încetare şi se reînnoieşte zi de zi în credinţă, în speranţă şi în iubire.
Ca de obicei, Benedict al XVI-lea a încheiat alocuţiunea cu o invocaţie către Maica Domnului. „Prin mijlocirea Preasfintei Maria, să ne rugăm ca fiecare creştin şi fiecare comunitate, retrăind experienţa ucenicilor de la Emaus, să redescopere harul întâlnirii transformatoare cu Cristos înviat”.

După recitarea antifonului marian pascal şi înainte de saluturile în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea a amintit două evenimente: încheierea, prin Liturghia celebrată în bazilica vaticană, a primului Congres mondial dedicat Milostivirii divine şi celebrarea în Italia a Zilei anuale a Universităţii Catolice a Sfintei Inimi.
• „Mulţumesc organizatorilor, în special Vicariatului de Roma, şi tuturor participanţilor le adresez salutul meu cordial, care devine acum un consemn: mergeţi şi fiţi martori ai milostivirii lui Dumnezeu, izvor de speranţă pentru fiecare om şi pentru lumea întreagă. Domnul înviat să fie pururi cu voi!”

Papa a salutat apoi, grupurile prezente în Piaţa San Pietro cu ocazia Zilei Universităţii Catolice a Sfintei Inimi, în amintirea slujitoarei lui Dumnezeu Armida Barelli, co-fondatoare a Ateneului împreună cu părintele Gemelli şi mare animatoare a tineretului feminin din Acţiunea Catolică în prima jumătate a secolului trecut. Urarea Papei a fost ca respectiva celebrare anuală să contribuie la a reînnoi angajarea acestei importante instituţii pentru o cultură populară catolică. A menţionat de asemenea prezenţa a numeroşi membri ai Mişcării Focolarelor din multe ţări ale lumii, activi în învăţământul catehetic parohial.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la terminarea recitării rugăciunii pascale Regina coeli, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio: