2008-04-03 19:47:54

Învierea lui Cristos, izvor de speranţă şi de pace în intenţia de rugăciune propusă de Papa pentru luna aprilie


(RV - 3 aprilie 2008) „Pentru ca toţi creştinii, chiar şi în situaţiile dificile şi complexe ale societăţii de astăzi, să proclame neobosit cu viaţa lor că învierea lui Cristos este izvor de speranţă şi de pace”: aceasta este intenţia generală de rugăciune propusă de Papa pentru luna aprilie membrilor asociaţiei „Apostolatul Rugăciunii”. O intenţie centrată deci pe misterul pascal. Să ascultăm câteva reflecţii ale lui Benedict al XVI-lea privind misterul Învierii şi valoarea mărturiei sale:

Învierea lui Cristos este „cheia de boltă a creştinismului”, care a „schimbat cursul istoriei”. La audienţa generală de miercuri 26 martie, prima după sărbătoarea Paştelui, Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii să reafirme acest adevăr fundamental al credinţei noastre. Lâncezirea credinţei în învierea lui Isus - a avertizat - slăbeşte în consecinţă mărturia credincioşilor. De fapt, dacă încetează în Biserică credinţa în Înviere, totul se opreşte, totul se destramă”:
• „Din contra, adeziunea inimii şi a minţii la Cristos mort şi înviat schimbă viaţa şi luminează întreaga existenţă a persoanelor şi popoarelor. Oare nu certitudinea că Cristos a înviat imprimă curaj, îndrăzneală profetică şi perseverenţă martirilor din orice epocă? Oare nu întâlnirea cu Cristos cel viu converteşte şi fascinează atâţia bărbaţi şi femei, care încă de la începuturile creştinismului continuă să lase totul pentru a-l urma şi pentru a pune propria viaţă în serviciul Evangheliei?”

Apoi în octombrie 2006, Papa a dedicat temei fundamentale a Învierii şi mărturiei sale discursul ţinut Reuniunii naţionale a Bisericii italiene de la Verona. Cu învierea lui Cristos, a afirmat cu acea ocazie, „eu-l meu propriu îmi este luat şi introdus într-un nou subiect mai mare, în care eu-l meu există din nou, dar transformat”. Devenim astfel „una în Cristos, un unic subiect nou”.
• „Eu, dar nu mai sunt eu: aceasta este formula existenţei creştine bazate pe Botez, formula învierii în spaţiul timpului, formula noutăţii creştine chemate să transforme lumea. Aici stă bucuria noastră pascală”.

Benedict al XVI-lea ne aminteşte că „vocaţia şi îndatorirea noastră de creştini consistă în a coopera pentru ca să ajungă la împlinirea efectivă, în realitatea zilnică a vieţii noastre, ceea ce Duhul Sfânt a înfăptuit în noi prin Botez”.
• „Suntem chemaţi, de fapt, să devenim femei şi bărbaţi noi pentru a putea fi martori ai Celui Înviat şi în felul acesta purtători ai bucuriei şi speranţei creştine în lume, în concret, în acea comunitate de bărbaţi şi femei în care trăim”.

Învierea lui Isus, explică Papa, a fost ca „o explozie de lumină, o explozie a iubirii care face dezleagă lanţurile păcatului şi ale morţii”. Este un eveniment care „a inaugurat o nouă dimensiune a vieţii şi realităţii, din care provine o lume nouă ce pătrunde continuu în timpul nostru, îl transformă şi îl atrage la sine”.
Papa Benedict ne invită astfel să fim martori ai lui Cristos Înviat şi promotori de pace şi speranţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.