„Nu există alt izvor de speranţă pentru om decât milostivirea lui Dumnezeu”: convingerea lui Ioan Paul al II-lea preluată de papa Benedict al XVI-lea în omilia Liturghiei de pomenire în al treilea aniversar al morţii predecesorului său (text)

(RV - 2 aprilie 2008) În al treilea aniversar al morţii slujitorului lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea, miercuri dimineaţă începând de la ora 10.30, papa Benedict al XVI-lea a prezidat Sfântă Liturghie de pomenire la altarul amenajat în faţa bazilicii vaticane. Au concelebrat cardinalii prezenţi cu participarea a numeroşi arhiepiscopi, episcopi, preoţi şi zeci de mii de credincioşi din diferite părţi ale lumii.

Aici, predica papei Benedict al XVI-lea în traducerea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori!
Data de 2 aprilie a rămas imprimată în memoria Bisericii ca ziua plecării din această lume a slujitorului lui Dumnezeu papa Ioan Paul al II-lea. Retrăim cu emoţie ceasurile din acea sâmbătă seară, când ştirea morţii a fost primită de o mare mulţime în rugăciune care umplea până la refuz Piaţa Sfântul Petru. Timp de mai multe zile Bazilica Vaticană şi această Piaţă au fus într-adevăr inima lumii. Un fluviu neîntrerupt de pelerini adus omagiu trupului neînsufleţit al veneratului Pontif iar funeraliile sale au marcat o ulterioară mărturie a stimei şi afecţiunii pe care el o câştigase în sufletele a foarte mulţi credincioşi şi persoane din orice parte a pământului. La fel ca în urmă cu trei ani, şi astăzi nu a trecut mult timp de la Paşti. Inima Bisericii este încă profund cufundată în misterul Învierii Domnului. Într-adevăr, putem citi toată viaţa iubitului meu Predecesor, în special a ministerului său petrin sub semnul lui Cristos cel Înviat. El nutrea o cfedinţă extraordinară în El, şi cu El întreţinea o conversaţie intimă, singulară şi neîntreruptă. Între multele calităţi umane şi supranaturale, o avea de fapt şi pe aceea a unei excepţionale sensibilităţi spirituale şi mistice. Era de ajuns să-l observi când se ruga: se cufunda pur şi simplu în Dumnezeu şi părea că tot restul în acele momente îi era străin. Celebrările liturgice îl vedeau atent la misterul-în-act, cu o capacitate excepţională de a surprinde puterea grăitoare a Cuvântului lui Dumnezeu în devenirea istorie, la nivelul profund al planului lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie, aşa cum a repetat deseori, era pentru el centrul fiecărei zile şi al întregii existenţe. Realitatea „vie şi sfântă” a Euharistiei îi dădea energia spirituală pentru a conduce Poporul lui Dumnezeu pe drumul istoriei.

Ioan Paul al II-lea s-a stins în ajunul Duminicii a doua a Paştelui; la împlinirea „zilei pe care a făcut-o Domnul”. Agonia sa s-a petrecut toată în această „zi”, în acest spaţiu-timp nou care este „ziua a opta”, voită de Preasfânta Treime prin opera Cuvântului întrupat, mort şi înviat. În această dimensiune spirituală papa Ioan Paul al II-lea de mai multe ori a dat dovadă că se găsea oarecum cufundat deja mai înainte, în timpul vieţii sale, şi mai ales în îndeplinirea misiunii de Suprem Pontif. Pontificatul său, în ansamblul lui şi în atâtea momente specifice, ne apare de fapt ca un semn şi o mărturie a Învierii lui Cristos. Dinamismul pascal care a făcut existenţa lui Ioan Paul al II-lea un răspuns total la chemarea Domnului, nu putea să se exprime fără o participare la suferinţele şi moartea divinului Învăţător şi Răscumpărător. „Vrednic de crezare este cuvântul - afirmă apostolul Paul - dacă am murit împreună cu el vom şi trăi împreună cu el; dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el”(2Tim 2,11-12). Încă de copil, Karol Wojtyła experimentase adevărul acestor cuvinte, întâlnind în drumul său crucea, în familia sa şi în poporul său. El a decis foarte devreme să o poarte împreună cu Isus, păşind pe urmele sale. A voit să fie servitor al său credincios până la a primi chemarea la preoţie ca dar şi angajare a întregii vieţii. Cu El a trăit şi cu El a voit şi să moară. Şi toate acestea prin mijlocirea deosebită a Preasfintei Maria, Mama Bisericii, Mama Răscumpărătorului asociată intim şi efectiv la misterul său de moarte şi de înviere aducător de mântuire.

Ne călăuzesc în această reflecţie de reevocare Lecturile biblice abia proclamate: „Voi, nu vă temeţi!”(Mt 28,5). Cuvintele îngerului învierii, adresate femeilor lângă mormântul gol, pe care le-am ascultat acum, au devenit un fel de moto pe buzele papei Ioan Paul al II-lea, încă de la începutul solemn al ministerului său petrin. Le-a repetat de mai multe ori Bisericii şi omenirii în drum spre anul 2000, şi apoi prin acea istorică ultimă etapă şi mai departe, dincolo de ea, până în zorii celui de-al treilea mileniu. Le-a pronunţat mereu cu inflexibilă fermitate, mai întâi agitând toiagul pastoral culminând în Cruce şi apoi, când energiile fizice începeau să scadă, aproape agăţându-se de el, până în acea ultimă Sfântă Vineri, în care a participat la Via Crucis - Calea Crucii - din capela privată strângând între braţe Crucea. Nu putem uita acea ultimă şi silenţioasă mărturie a sa de iubire faţă de Isus. Şi acea elocventă scenă de suferinţă umană şi de credinţă, în acea Vineri Sfântă, indica credincioşilor şi lumii secretul întregii vieţi creştine. Acel „Nu vă fie teamă” al său nu era bazat pe forţele omeneşti, nici pe succesele obţinute, ci numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Crucea şi Învierea lui Cristos. Pe măsură ce era despuiat de tot, în cele din urmă chiar şi de cuvânt, această încredinţare lui Cristos a apărut cu crescândă evidenţă. Aşa cum s-a întâmplat lui Isus, şi pentru Ioan Paul al II-lea la sfârşit cuvintele au lăsat locul jertfei supreme, dăruirii de sine. Şi moartea a fost sigiliul unei existenţe dăruită în întregime lui Cristos, conformată Lui chiar fizic în trăsăturile suferinţei şi abandonării încrezătoare în braţele Tatălui ceresc: „Lăsaţi ca să merg la Tatăl”, acestea - mărturiseşte cine i-a fost aproape - au fost ultimele sale cuvinte, la încheierea unei vieţi îndreptate total să cunoască şi să contemple faţa Domnului.

Veneraţi şi iubiţi fraţi, vă mulţumesc tuturor pentru că ‚v-aţi unit cu mine în această Sfântă Liturghie de pomenire pentru iubitul Ioan Paul al II-lea. Un gând deosebit adresez participanţilor la primul Congres mondial al Divinei Milostiviri, care începe chiar astăzi, şi care înţelege să aprofundeze magisteriul său bogat asupra acestei teme. Milostivirea lui Dumnezeu - a spus-o el însuşi - este o cheie de lectură deosebită a pontificatului său. El voia ca mesajul iubirii milostive a lui Dumnezeu să ajungă la toţi oamenii şi îndemna credincioşii să fie martori ai acesteia (cf Omilia la Cracovia-Łagiewniki, 18.08.2002). De aceea a voit să o înalţe la cinstea altarelor pe sora Faustina Kowalska, umila Soră devenită printr-un misterios plan divin mesageră a Divinei Milostiviri. Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea cunoscuse şi trăise personal uriaşele tragedii ale secolului al XX-lea, şi multă vreme s-a întrebat ce ar putea stăvili mareea răului. Răspunsul nu putea să se găsească decât în iubirea lui Dumnezeu. Numai Divina Milostivire este de fapt în măsură să pună o limită răului; numai iubirea atotputernică a lui Dumnezeu poate înfrânge prepotenţa celor răi şi puterea distrugătoare a egoismului şi urii. De aceea, în timpul ultimei vizite în Polonia, întorcându-se în pământul său natal a spus: „Nu există alt izvor de speranţă pentru om decât milostivirea lui Dumnezeu” (ibid.).

Să aducem mulţumiri Domnului pentru că a dat Bisericii acest fidel şi curajos servitor al său. Să lăudăm şi să binecuvântăm Fericita Fecioara Maria pentru că a vegheat neîncetat asupra persoanei sale şi a ministerului său, în beneficiul Poporului creştin şi al întregii umanităţi. Şi în timp ce oferim pentru sufletul său ales Jertfa răscumpărătoare, îl rugăm să continue să mijlocească din Cer pentru fiecare dintre noi, în mod special pentru mine, pe care Providenţa m-a chemat să preiau inestimabila sa ereditate spirituală. Fie ca Biserica, urmându-i învăţămintele şi exemplele, să poată continua cu fidelitate şi fără compromisuri misiunea sa evanghelizatoare, răspândind neobosit iubirea milostivă a lui Cristos, izvor de adevărată pace pentru lumea întreagă. Amin

La sfârşitul Liturghiei papa Benedict al adresat saluturi speciale în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană, toate cu referire la slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea şi la mesajul său despre milostivirea lui Dumnezeu.