2008-04-01 15:24:54

Ioan Paul al II-lea şi Divina Milostivire: reflecţia cardinalului Paul Poupard


(RV - 1 aprilie 2008) Ioan Paul al II-lea a dedicat cea de-a doua sa Enciclică Dives in Misericordia, milostivirii lui Dumnezeu. O alegere de mare originalitate după cum subliniază cardinalul francez Paul Poupard:
• „Milostivirea este al doilea nume al iubirii. „Fiţi milostivi după cum Tatăl vostru este milostiv” - „Fericiţi de milostivi căci ei vor afla milă”. Îmi amintesc că la primul Congres la care am participat la sanctuarul din Collevalenza, în Italia, pentru primul aniversar al acestei Enciclice, deschisesem enciclopediile teologice, dicţionarele, manualele de teologie, căutând în zadar cuvântul „milostivire”. Şi el l-a reaşezat la centru. Astfel ne-a amintit că în lumea noastră, în care ar trebui să avem o inimă sensibilă în timp ce prea adesea este împietrită, e nevoie să ne întoarcem şi să medităm asemenea lui, citând mii de ori constituţia conciliară Gaudium et spes despre Biserica în lumea contemporană, spunându-ne: „Numai adevărul despre Dumnezeu permite să descoperim adevărul despre om” iar „Misericordia - Milostivirea’ este al doilea nume al lui Dumnezeu”. Noi trăim într-o lume în care atâţia oameni sunt pradă neliniştii, resentimentului, violenţei şi injustiţiei. Este deci de primară importanţă prezentarea misterului lui Dumnezeu în inima sa, tocmai, inima străpunsă pe Cruce. Acesta este marele mesaj care e deopotrivă teologic şi pastoral şi cred că, la distanţa de ani de zile, avem încă şi mai mare nevoie de el: când ascultăm radio, privim la televizor, răsfoim ziarele vedem atâtea, atâtea lucruri dramatice în lume şi îmi vin în minte cuvintele concetăţeanului meu Georges Bernanos care spunea: „Lumii moderne îi tremură dinţii de frig. Milostivirea ne încălzeşte inima.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.