2008-03-29 18:50:46

Sâmbătă: sumarul emisiunii


RV 29 mar 2008. Principalele ştiri şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea a numit episcop auxiliar pentru dieceza de Odesa-Simferopol a Latinilor, în Ucraina, pe pr. Petro Herkulan Malchuk; născut la Slobozia-Raşcov, în Republica Moldova, noul episcop auxiliar a fost provincial al Fraţilor Minori din Ucraina; alte menţiuni din agenda pontificală la zi.

- Sfântul Părinte l-a numit pe arhiepiscopul de Malines-Bruxelles, cardinalul Godfried Danneels, trimis al său special la celebrările pentru cei 75 de ani ai apariţiilor „Fecioarei Săracilor” care vor avea loc la sanctuarul de la Banneux, Belgia, la 31 mai anul acesta.

- La Florenţa, în minunata catedrală Santa Maria del Fiore, sub cupola arhitectului Brunelleschi, va avea loc duminică 30 martie, începând de la ora 15.30 Sfânta Liturghie cu ritul beatificării călugăriţei Celestina a Maicii Domnului, după numele stării civile Maria Anna Donati, fondatoarea Congregaţiei Fiicele Sărace al Sfântului Iosif Calasanţiu, moartă în anul 1925. Ceremonia va fi prezidată în numele Papei de cardinalul José Saraìva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în prezenţa arhiepiscopului de Florenţa, cardinalul Ennio Antonelli.

- Se celebrează duminică sărbătoarea Divinei Milostiviri: cardinalul secretar de Stat Tariciso Bertone va celebra o Sfântă Liturghie solemnă la biserica "Duhul Sfânt" din Roma, centru de iradiere a spiritualităţii inspirată de Sfânta Faustina Kowalska; "Cu toţii ne dăm seama că milostivirea este necesară dacă vrem să construim o lume în care viaţa să poată fi trăită cu adevărat", afirmă pentru Radio Vatican, pr. Josef Bart, rectorul bisericii "Duhul Sfânt".

- Benedict al XVI-lea, în Mesajul său pascal, ne invita să "fixăm privirea asupra rănilor glorioase ale Celui Înviat, pentru a înţelege sensul şi valoarea suferinţei"; îndemnul Pontifului la solidaritate cu cei în suferinţă, în editorialul pr. Federico Lombardi, directorul nostru general şi al Sălii vaticane de presă, la rubrica "Octava dies".

- Peste 70 de participanţi reprezentând mai mult de 10 ţări, 4 sesiuni de lucru: cu aceste cifre s-a încheiat vineri la Roma Conferinţa Internaţională pe tema: ”Educaţie interculturală şi pluralism religios”. Evenimentul a fost organizat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică împreună cu Asociaţia catolică internaţională a Institutelor de Ştiinţe ale Educaţiei. Între concluzii, importanţa întâlnirii materiale, fizice dintre persoane şi nu doar virtual, ci în sens social, afectiv, intelectual.

- Papa invită credincioşii să se roage pentru ca preoţii să fie formaţi în mod corespunzător sub aspect cultural şi spiritual: intenţia misionară propusă de Pontif pentru luna aprilie.

- Cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop de Köln atrage atenţia deputaţilor germani să respecte demnitatea persoanei umane.

- Sora Viviana Ballarin, generala Surorilor Dominicane ale Sfintei Ecaterina de Siena, este noua preşedintă al Uniunii Superioarelor Majore din Italia - USMI. A fost aleasă de cele 600 de delegate a tot atâtea Congregaţii de călugăriţe prezente în Italia.

- Pe Muntele Fericirilor din Galileea, a fost inaugurată o capelă pentru adoraţia perpetuă, găzduită de centrul Domus Galileae a Mişcării „Drumul Neocatehumenal”.

- “Fericită-i ziua aceasta”: 40 de copii români, din comunitatea catolicilor de rit latin din Roma, primesc duminică Prima Sfântă Împărtăşanie. După pregătirea cuvenită, de către responsabilul Misiunii părintele Isidor Iacovici şi capelanul auxiliar părintele Iulian Faraoanu, mai întâi în comunitatea din Grotte Celoni la liturghia de la orele 12,30 vor primi sacramentul Trupului şi Sângelui Domnului 27 de copii iar la biserica Sfânta Maria in Portico din Piaţa Campitelli, la Liturgia de la 15,30 un alt grup de 13 copii vor trăi acelaşi eveniment spiritual din viaţa lor înconjuraţi de dragostea părinţilor şi a întregii comunităţi.

- Consideraţii omiletice, în încheiere, la Duminica a II-a a Pastelli.

- În urmă cu 3 ani, pe 30 martie 2005, în octava Paştelui, ultima prezentare în public a lui Ioan Paul II: de la „catedra durerii” mărturia iubirii creştine a marelui Pontif, oferită într-o zi de miercuri, miilor de tineri care veniseră pentru audienţa generală. I-a binecuvântat, fără să poată vorbi.

- Din actualitatea internaţională. Irak: cel puţin 133 de morţi şi 650 de răniţi, în urma ofensivei lansată împotriva miliţiilor şiite. Olanda: ambasadorul olandez convocat de Pakistan, a cerut scuze pentru filmul anti-islam difuzat via internet în ţara majoritar musulmană. Siria: summit-ul Ligii Arabe, boicotat de Liban care acuză Damascul de amestec în afacerile interne. Chestiunea tibetană: Dalai Lama cere ajutorul Comunităţii internaţionale pentru soluţionarea crizei din Tibet.

- Duminică 30 martie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a III-a din Post - a Crucii, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Scărarul, cuvios, anul 694; în calendarul roman sau latin, Duminica a II-a a Paştelui şi Duminica Divinei Milostiviri şi totodată Sfântul Ioan Climac sau Scărarul, abate sau stareţ, autorul renumitului tratat despre viaţa ascetică numit „Scara Paradisului”.








All the contents on this site are copyrighted ©.