Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru solemnitatea Paştelui 2008 (text)
(RV - 23 martie 2008) Iată, textul mesajului papei Benedict al
XVI-lea pentru solemnitatea Paştelui 2008, în traducerea noastră
de lucru, afidabilă totuşi, precedată de câteva adăugiri,
făcute de Pontif la început şi pe parcurs, referitoare la vremea
nefavorabilă, care prin inclemenţa sa - ploaie, vânt şi frig - a pus
la mare încercare tăria credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru.
Mulţi au plecat, dar cea mai mare parte a rezistat. După
jumătate de oră, de la încheierea ceremoniei, ploaia a încetat.
„Să
ne rugăm ca bucuria să fie prezentă în mijlocul nostru în ciuda acestor circumstanţe”,
a spus Benedict al XVI, vorbind liber şi arătând cerul în cursul rostirii mesajului
pascal, vrând parcă să slăbească ropotele ploii ce cădea peste mulţimea credincioşilor
prezenţi în Piaţa Sfântul Petru. Din cauza vremii nefavorabile, Papa nu a citit
mesajul din balconul central al bazilicii, ci de la altarul amenajat pe esplanada
din faţă ei, unde prezidase Liturghia duminicii Paştelui.„Chiar
şi aceste tenebre - a adăugat, indicând norii grei de ploaie - astăzi
sunt lumină.” Aici,
în română, mesajul Sfântului Părinte:
„Resurrexi
et adhuc tecum sum. Alleluia!” - Am înviat şi sunt mereu cu tine. Aleluia!” Dragi
fraţi şi surori, Isus răstignit şi înviat ne repetă astăzi acest anunţ de bucurie:
anunţul pascal. Să-l primim cu profundă uimire şi gratitudine! „Resurrexi et
adhuc tecum sum - Am înviat şi sunt încă şi întotdeauna cu tine”. Aceste cuvinte,
luate dintr-o versiune veche a Psalmului 138 (v.18b), răsună la începutul acestei
Sfinte Liturghii. În ele, în zorii Paştelui, Biserica recunoaşte însăşi vocea lui
Isus care, înviind din morţi, se adresează Tatălui copleşit de fericire şi de iubire
şi exclamă: Tată, iată-mă! Am înviat, sunt cu tine încă şi voi fi întotdeauna: Duhul
tău nu m-a abandonat. Putem înţelege astfel de o nouă manieră şi celelalte expresii
ale Psalmului: „Dacă m-aş urca la cer, tu eşti acolo; dacă m-aş coborî în împărăţia
morţilor tu eşti de faţă…dar nici întunericul nu-i întuneric pentru tine iar noaptea
este luminoasă ca ziua şi întunericul este ca lumina” (Ps 138,8.12). E adevărat:
în privegherea solemnă de Paşti întunericul devine lumină, noaptea cedează locul zilei
care nu cunoaşte apus. Moartea şi învierea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat este un
eveniment de iubire de nedepăşit, este victoria Iubirii care ne-a eliberat de sclavia
păcatului şi a morţii. A schimbat cursul istoriei, dând vieţii omului un indelebil
şi reînnoit sens şi întreaga ei valoare.
„Am înviat şi sunt încă şi întotdeauna
cu tine”. Aceste cuvinte ne invită să-l contemplăm pe Cristos înviat, făcând să răsune
în inima noastră glasul său. Prin jertfa sa răscumpărătoare Isus din Nazaret ne-a
făcut fii adoptivi ai lui Dumnezeu, încât acum putem să ne inserăm şi noi în dialogul
misterios dintre El şi Tatăl. Revine în minte ceea ce El le-a spus într-o zi apostolilor:
„Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici
pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-l reveleze”(Mt 11,27). În această perspectivă, ne dăm seama că afirmaţia adresată
astăzi de Isus înviat Tatălui, - „Sunt încă şi mereu cu tine” - ne privesc, în consecinţă,
şi pe noi, „fii ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu
el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi” (cfr Rom 8,17). Datorită morţii
şi învierii lui Cristos, şi noi înviem astăzi la o viaţă nouă şi, unind glasul nostru
cu al său proclamăm că vrem să rămânem pentru totdeauna cu Dumnezeu, Tatăl nostru
infinit de bun şi de milostiv.
Intrăm astfel în profunzimea misterului pascal.
Evenimentul surprinzător al învierii lui Isus este esenţial un eveniment de iubire:
iubirea Tatălui care îl dă pe Fiul pentru mântuirea lumii; iubirea Fiului care se
abandonează voinţei Tatălui pentru noi toţi; iubirea Duhului care îl învie pe Isus
din morţi în trupul său transfigurat. Şi încă: iubirea Tatălui care „îmbrăţişează
din nou” Fiul învăluindu-l în slava sa; iubirea Fiului care cu puterea Duhului se
întoarce la Tatăl îmbrăcat cu natura noastră transfigurată. Din solemnitatea de azi,
care ne face să retrăim experienţa absolută şi singulară a învierii lui Isus, ne vine
deci un apel de a ne converti la Iubire; ne vine o invitaţie de a trăi refuzând ura
şi egoismul şi de a păşi cu supunere pe urmele Mielului jertfit pentru mântuirea noastră,
de a-l imita pe Răscumpărătorul cel „blând şi smerit cu inima”, care a „înviat pentru
sufletele noastre” (cfr Mt 11,29).
Fraţi şi surori creştini din orice
parte a pământului, bărbaţi şi femei cu suflet cu adevărat deschis adevărului! Nimeni
să nu-şi închidă inima atotputerniciei acestei iubiri care răscumpără” Isus Cristos
a murit şi a înviat pentru toţi: El este speranţa noastră! Speranţă adevărată pentru
orice fiinţă umană. Astăzi, aşa cum a făcut cu ucenicii săi în Galileea înainte de
a se întoarce la Tatăl, Isus înviat ne trimite şi pe noi pretutindeni ca martori ai
speranţei sale şi ne asigură: Eu sunt cu voi întotdeauna, în toate zilele, până la
sfârşitul lumii (cfr Mt 28,20). Fixând privirea sufletului pe rănile glorioase
ale trupului său transfigurat, putem înţelege sensul şi valoarea suferinţei, putem
unge multele răni care continuă să însângereze umanitatea şi în zilele noastre. În
rănile sale glorioase recunoaştem semnele indelebile ale milostivirii infinite a lui
Dumnezeu despre care vorbeşte profetul: El este acela care însănătoşeşte rănile inimilor
zdrobite, care apără pe cei slabi şi proclamă eliberarea sclavilor, care mângâie pe
toţi cei întristaţi şi dă untdelemnul bucuriei în locul hainei de doliu, un cântec
de laudă în locul unei inimi mâhnite (cfr Is 61,1.2.3). Dacă ne apropiem de
El cu umilă încredere, întâlnim în privirea sa răspunsul la năzuinţa cea mai profundă
a inimii noastre: a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a stabili cu el o relaţie vitală, care
să umple din belşug cu însăşi iubirea sa existenţa noastră şi relaţiile noastre interpersonale
şi sociale. De aceea, umanitatea are nevoie de Cristos: în El, speranţa noastră, „am
fost mântuiţi” (cfr Rom 8,24).
De câte ori relaţiile dintre persoană
şi persoană, dintre grup şi grup, dintre popor şi popor, sunt marcate, în loc de iubire,
de egoism, de injustiţie, de ură, de violenţă! Sunt rănile umanităţii, deschise şi
dureroase în orice colţ al planetei, chiar dacă adesea ignorate şi uneori, ascunse
în mod voit; răni care sfâşie suflete şi trupuri a nenumăraţi fraţi şi surori. Ele
aşteaptă să fie alinate şi tămăduite de rănile glorioase ale Domnului înviat (cfr
1Pt 2,24-25) şi de solidaritatea tuturor celor care, pe urmele sale şi în numele
său, săvârşesc gesturi de iubire, se angajează efectiv pentru dreptate şi răspândesc
în jurul lor semne luminoase de speranţă în locurile însângerate de conflicte şi pretutindeni
unde demnitatea persoanei umane continuă să fie înjosită şi călcată în picioare.
Auspiciile sunt ca tocmai acolo să se înmulţească mărturiile de bunătate şi de iertare!
Dragi
fraţi şi surori, să ne lăsăm iluminaţi de lumina strălucitoare a acestei Zile solemne;
să ne deschidem cu încredere sinceră lui Cristos înviat, ca puterea înnoitoare a Misterului
pascal să se manifeste în fiecare dintre noi, în familiile noastre, în oraşele noastre
şi în naţiunile noastre. Să se manifeste în orice parte a lumii. Cum să nu ne gândim
în acest moment, în special, la unele regiuni african, precum Darfur şi Somalia,
la martirizatul Orient Mijlociu, şi mai ales la Ţara Sfântă, la Irak, la Liban, şi
în fine la Tibet, regiuni pentru care încurajez căutarea de soluţii care să salvgardeze
binele şi pacea! Invocă darurile pascale, prin mijlocirea Mariei, care, după ce a
fost părtaşă la suferinţele patimi şi răstignirii Fiului său nevinovat, a trăit şi
bucuria inefabilă a învierii lui. Asociată la slava lui Cristos, fie ca Ea să ne ocrotească
şi să ne călăuzească pe calea solidarităţii fraterne şi a păcii. Acestea sunt urările
mele de pascale, pe care le adresez vouă prezenţi aici şi bărbaţilor şi femeilor din
orice naţiune şi continent uniţi cu noi prin radio şi televiziune.Paşte
Fericit!