2008-03-22 20:25:31

Privegherea pascală 2008 prezidată de Papa în bazilica Sfântul Petru: Benedict al XVI-lea conferă sacramentele iniţierii creştine, Botezul, Mirul şi Euharistia unui număr de şapte catehumeni din diferite ţări


(RV - 22 martie 2008) Liturgia privegherii pascale prezidate de Papa începe în atriumul bazilicii vaticane. Sfântul Părinte adresează adunării invitaţia:”Fraţilor preiubiţi, în această noapte preasfântă în care Domnul nostru Isus Cristos a trecut de la moarte la viaţă, Biserica, răspândită pe întregul pământ, îşi cheamă fiii să privegheze în rugăciune. Vom retrăi Paştele Domnului în ascultarea Cuvântului şi participarea la Sacramente; Cristos înviat va confirma în noi speranţa de a fi părtaşi la biruinţa lui asupra morţii şi de a trăi împreună cu el în Dumnezeu Tatăl”. Urmează ceremonia binecuvântării focului nou de la care se aprinde lumânarea pascală, simbol al luminii lui Cristos. În bazilică, luminile sunt stinse iar credincioşii stând la locurile lor întâmpină procesiunea deschisă de diacon. Acesta, purtând lumânarea pascală binecuvântată de Pontif înaintează până la altar în timp ce credincioşii rând pe rând, după fiecare din cele trei aclamaţii ale diaconului: ”Lumen Christi - Lumina lui Cristos” iau lumina pascală.
Vorbind în 2005 la slujba din Noaptea de Paşti, pe atunci cardinalul Ratzinger, actualul Pontif, s-a referit la procesiunea care urmează lumânarea pascală a explicat că încolonarea creştinilor în urma lumânării aprinse simbolizează „drumul umanităţii care în nopţile istoriei caută lumina, caută paradisul, caută adevărata viaţă, reconcilierea dintre neamuri, între cer şi pământ”.
Sfântul Augustin numeşte noaptea de Paşti „mama tuturor privegherilor”. Nu există pentru un ucenic al lui Cristos altă aşteptare mai importantă decât cea a trăirii realităţilor opuse: a trecerii de la întuneric la lumină, de la păcat la mântuire, de la moarte la viaţă. Este de fapt semnificaţia ebraicului „Pesach - Paşte” care înseamnă trecere, iar pentru creştini celebrarea trecerii cu Cristos la o viaţă nouă.
După vestirea solemnă a învierii prin cântarea imnului „Exsultet iam angelica turba coelorum - Să tresalte de bucurie oştirea cerească”, se proclamă lecturi biblice dine Vechiul şi Noul Testament în care sunt evocate principalele evenimente din istoria mântuirii. La intonarea imnului „Gloria în excelsis” „se dezleagă limba clopotelor care au tăcut în aceste zile iar bătăile lor melodioase de sărbătoare şi bucurie duc mai departe vestea învierii. După lectura Apostolului, diaconul anunţă Pontifului marea bucurie a aclamaţiei „Alleluia” care nu s-a cântat în perioada Postului: „Annutio vobis gaudium magnum quod est Alleluia”, cântarea „Lăudaţi-l pe Domnul”.
INS- cântecul „Aleluia”
O noapte extraordinară în care lumina strălucitoare a lui Cristos înviat învinge în mod definitiv puterea întunericului, a răului şi a morţii, aprinzând în inimile credincioşilor speranţa şi bucuria. Călăuziţi de liturgia romană, intensă şi de mare prestanţă prin sobrietatea ei , Biserica se roagă Domnului Isus pentru ca lumea să recunoască şi să vadă că datorită patimii, morţii şi învierii, ceea ce era distrus se reconstruieşte, ceea era învechit se reînnoieşte şi totul revine, mai frumos decât înainte, la integritatea sa originară.
Liturgia sfinţirii apei de Botez cu reînnoirea de către toţi credincioşii a făgăduinţelor baptismale şi în fine liturgia euharistică. Anul acesta în cadrul privegherii pascale papa Benedict al XVI administrează sacramentele iniţierii creştine, adică Botezul, Mirul şi Împărtăşania unui număr 6 catehumeni pregătiţi de Vicariatul de Roma. Este vorba de persoane adulte, 2 bărbaţi şi 5 femei provenind din Italia, Camerun, China, Statele Unite şi Perù. Neofiţii vor primi Prima Sfântă Împărtăşanie sub ambele specii, ale pâinii şi vinului, Trupul şi Sângele Domnului.

În programul Radio Vatican, transmiterea în direct a Veghii Pascale din bazilica San Pietro începând de la 20.50, însoţită de comentarii în limbile italiană, engleză, germană, franceză, spaniolă şi portugheză.

Duminică, Papa va concelebra Sfânta Liturghie de Paşti la altarul din faţa bazilicii San Pietro începând de la ora 10.30 iar la ora 12, din loja centrală a bazilicii va rosti mesajul de Paşti 2008 şi va da binecuvântarea apostolică „Urbi et Orbi - Oraşului şi Lumii”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.