Crucea lui Isus, "izvor de viaţă şi şcoală de dreptate şi de pace": Benedict al XVI-lea la terminarea ritului "Via Crucis" în seara Vinerii Sfinte la "Colossaeum" din Roma

(RV - 22 martie 2008) O invitaţie la a îndrepta privirea „deseori distrată de interese pămnteşti, dispersive şi efemere, spre Cristos" şi la a ne opri pentru a contempla Crucea sa", izvor de viaţă nemuritoare, şcoală de dreptate şi de pace, patrimoniu universal de iertare li de milostivire, dovadă permamentă a unie iubiri oblative şi infinite care l-a făcut pe Dumnezeu să devină om vulnerabil la fel ca noi până la a muri răstiginit" - a fost adresată de papa Benedict al XVI-lea în seara Vinerii Sfinte la terminarea ritului Căii Crucii desfăşurat la Colossaeum din Roma. Miilor de credincioşi, romani şi mai ales pelerini care, în ciuda frigului şi a ploii neîntrerupte, s-au reunit la vechiul amfiteatru roman Flaviu, Papa le-a amintit că Isus Cristos este adevărul care ne face liberi să iubim. Meditaţiile pentru cele 14 staţiunii sau popasuri ale drumului „Via dolorosa” parcurs de Isus din pretoriul lui Pilat până pe Calvar, au fost redactate anul acesta de arhiepiscopul de Hong Kong, cardinalul Zen Ki-Kiun, care a purtat la Roma experienţa creştină de credinţă şi speranţă a Bisericii din Asia şi mai Ales din China.

Aici, discursul Papei în traducerea noastră de lucru, oricum, total afidabilă.

"Dragi fraţi şi surori,
Şi anul acesta am parcurs din nou drumul crucii, Via Crucis, reevocând cu credinţă etapele Patimilor lui Cristos. Ochii noştri au revăzut suferinţa şi angoasa pe care Răscumpărătorul nostru a trebuit să le suporte în ceasul marii dureri, care a marcat culmea misiunii sale pe pământ. Isus moare pe cruce şi zace în mormânt. Ziua Vinerii Sfinte, atât de impregnată de umană tristeţe şi religioasă tăcere, se încheie în tăcerea meditaţiei şi a rugăciunii. Întorcându-ne acasă, şi noi asemenea acelora care au asistat la sacrificiul lui Isus, „ne batem pieptul”, gândindu-ne la tot ce s-a petrecut (cfr Lc 23, 48). Se poate oare rămâne indiferenţi în faţa morţii unui Dumnezeu? Pentru noi, pentru mântuirea noastră s-a făcut om şi a murit pe cruce.

Fraţi şi surori, privirile noastre distrate de dispersive şi efemere interese pământeşti, vrem să le îndreptăm astăzi spre Cristos; să ne oprim pentru a contempla Crucea sa. Crucea este izvor de viaţă nemuritoare, este şcoală de dreptate şi de pace; este patrimoniu universal de iertare şi de milostivire; este dovadă permanentă a unei iubiri dăruitoare şi fără margini care l-a făcut pe Dumnezeu să devină om vulnerabil asemenea nouă până la a muri răstignit. Braţele sale pironite se deschid pentru fiecare fiinţă umană şi ne invită să ne apropiem de El cu siguranţa că ne primeşte şi ne strânge într-o îmbrăţişare de infinită duioşie: „Când voi fi înălţat de la pământ, - spusese - îi voi atrage pe toţi la mine”(In 12,32).

Prin drumul dureros al crucii oamenii din orice epocă, reonciliaţi şi răscumpăraţi de sângele lui Cristos, au devenit prieteni ai lui Dumnezeu, fii ai Tatălui ceresc. „Prietene!”, astfel Isus îl numeşte pe Iuda şi îi adresează ultimul dramatic apel la convertire; prieten numeşte pe fiecare dintre noi deoarece este prieten adevărat al tuturor. Din păcate nu întotdeauna oamenii reuşesc să perceapă profunzimea acestei iubiri fără margini pe care Dumnezeu o nutreşte pentru creaturile sale. Pentru El nu există deosebire de rasă şi cultură. Isus Cristos a murit pentru a elibera întreaga omenirea de ignoranţa lui Dumnezeu, de cercul de ură şi răzbunare, de sclavia păcatului. Crucea ne face fraţi.

Ne întrebăm: dar ce am făcut din acest dar? Ce am făcut di revelarea chipului lui Dumnezeu în Cristos, de revelarea iubirii lui Dumnezeu care învinge ura? Atâţia, şi în epoca noastră, nu-l cunosc pe Dumnezeu şi nu pot să-l găsească în Cristos răstignit; atâţia sunt în căutarea unei iubiri şi a unei libertăţi care să-l excludă pe Dumnezeu; atâţia cred că nu au nevoie de Dumnezeu. Dragi prieteni, după ce am trăit împreună patimile lui Isus, să lăsăm seara aceasta ca jertfa sa de pe Cruce să ne interpeleze; să-i permitem Lui să pună în criză siguranţele noastre omeneşti; să-i deschidem inima: Isus este Adevărul care ne face liberă să iubiri. Să nu ne temem! Murind, Domnul a salvat păcătoşii, adică pe noi toţi. Scrie apostolul Petru: Isus „a purtat păcatele noastre pe lemn în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi” (1Pt 2,24). Acesta este adevărul Vinerii Sfinte: pe cruce Răscumpărătorul ne-a restituit demnitatea ce ne aparţine, ne-a făcut fii adoptivi ai lui Dumnezeu care ne-a creat după chipul şi asemănarea sa. Să rămânem deci în adoraţie în faţa Crucii. O, Cristoase, Rege răstignit, dă-ne adevărata cunoaştere despre Tine, bucuria spre care năzuim, iubirea care să ne copleşească inima însetată de infinit. Astfel Te rugăm seara aceasta, Isus, Fiul lui Dumnezeu, mort pentru noi pe Cruce şi înviat a treia zi. Amin!