Tunica fără cusutură, simbol al unităţii Bisericii. Oamenii pot diviza Biserica în elementul ei uman şi vizibil dar nu în unitatea ei profundă: predicatorul Casei Pontificale în Vinerea Sfântă la celebrarea Patmilor Domnului prezidată de Papa

(RV - 21 martie 2008) Continuând tradiţia şi anul acesta, omilia din Vinerea Sfântă la celebrarea Patimilor Domnului prezidată de Papa în bazilica vaticană, a fost ţinută de predicatorul Casei Pontificale, care de peste zeci de ani este părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa.
• „Tunica era fără cusătură”. Predicatorul a comentat textul din evanghelia după Ioan despre tunica lui Isus „fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos” pe care soldaţii nu au rupt-o ci au tras la sorţi pentru ea, a cui să fie”. Simbol al unităţii Bisericii, al unităţii ucenicilor lui Cristos, scop pentru care, potrivit Sfântului Ioan, Cristos moare: „Isus trebuia să moară...pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu”(In 11,51-52). De altfel Isus la ultima cină spusese: „Nu mă rog numai pentru aceştia, dar şi pentru cei care vor crede în mine la cuvântul lor: pentru ca toţi să fie una…pentru ca lumea să creadă cu tu mai trimis”(In 17,20-21)
Vestea cea bună de proclamat în Vinerea Sfântă este că unitatea , înainte de a fi un obiectiv de atins, este un dar de primit. Faptul că tunica a fost ţesută dintr-o bucată „de sus până jos”, scrie Sfântul Ciprian, înseamnă că „unitatea adusă de Isus provine de sus, de la Tatăl ceresc şi nu poate de aceea fi ruptă de către cine o primeşte, dar trebuie să fie primită întreagă”.
Predicatorul a făcut apoi următoarea observaţie. După răstignire, soldaţii au luat mantia lui Isus şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte din îmbrăcămintea exterioară dar nu din tunica, îmbrăcămintea intimă care venea în contact cu trupul. Un simbol şi acesta. Noi putem împărţi, diviza Biserica în elementul ei uman şi vizibil, dar nu unitatea ei profundă care se identifică cu Duhul Sfânt. Tunica lui Cristos nu a fost şi nu va fi împărţită niciodată. Este tocmai credinţa pe care o mărturisim prin cuvintele: „Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică”.
Dar dacă unitatea trebuie să servească de semn „pentru ca lumea să creadă”, ea trebuie să fie o unitate şi vizibilă, comunitară. Aceasta este unitatea care s-a pierdut şi pe care trebuie să o regăsim. Ea este mult mai mult de cât raporturi de bună vecinătate; este însăşi unitatea mistică interioară, întrucât adunată, trăită şi manifestată, de fapt, de credincioşi. „Un singur, trup, un singur Duh, o singură speranţă, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu Tată al tuturor”( Ef 4,4-6). O unitate care nu este compromisă de forma multiplă, ci din contra se exprimă în ea. A spus părintele Cantalamessa, care a deosebit în lumea de azi două ecumenisme posibile: un ecumenism al credinţei şi un ecumenism al incredulităţii; unul care îi reuneşte pe toţi cei care cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Tată Fiu şi Duh Sfânt şi că Cristos a murit pentru a salva toţi oamenii, şi unul care îi reuneşte pe toţi c ei care, acceptând simbolul din Niceea, continuă să proclame aceste formule dar golindu-le de conţinutul lor adevărat. Un ecumenism în care, în fond, toţi cred aceleaşi lucruri, pentru că nimeni nu mai crede deloc, în sensul pe care cuvântul „a crede” îl are în Noul Testament. „Cine învinge lumea”, se întreabă Ioan în Prima Scrisoare, „dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1In 5,5). În baza acestui criteriu, distincţia fundamentală dintre creştini nu este între catolici, ortodocşi şi protestanţi, dar între cei care cred că Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi cei care nu cred aceasta. Această constatare nu trebuie să descurajeze eforturile ecumenice, văzând că se seamănă mult şi se culege puţin: a îndemnat părintele Cantalamessa amintind că Dumnezeu ne spune şi nouă ca odinioară profetul Aggeu lui Zorobabel la construirea templului de la Ierusalim:
• „Curaj, vouă tuturor care aveţi la inimă cauza unităţii creştinilor, şi, toţi la muncă, pentru că eu sunt cu voi, spune Domnul!” (cfr Ag 2,4).

Aici serviciul audio: