Ora Mamei: celebrare devoţională în Sâmbăta Sfântă în bazilica romană Santa Maria Maggiore

(RV - 21 martie 2008) În Sâmbăta Sfântă, urmând o tradiţie introdusă cu mulţi ani în urmă, şi anul acesta începând de la ora 10.30, în bazilica papală liberiană Sfânta Maria cea Mare din Roma, Santa Maria Maggiore, va avea loc celebrarea mariană numită „Ora Mamei”, adică ceasul credinţei supreme a Mariei în apropiata înviere a lui Cristos. În mod obişnuit celebrarea este condusă de arhipresbiterul bazilicii care în prezent este cardinalul Bernard Francis Law.
Această celebrare, care explică participarea intimă a Mariei la suferinţa lui Cristos este cea mai potrivită pregătire pentru a trăi marea seară a Învierii. Sâmbătă Sfântă este într-adevăr „Ora Mariei”, căci murind pe cruce Isus i-a încredinţat Mamei sale pe discipolii săi şi pe toţi oamenii pe care i-a răscumpărat prin sângele său: „Din clipa aceea ucenicul a luat-o cu el”. Sâmbăta Sfântă este „Ora Mariei”, aşa cum Vinerea Sfântă este „Ora lui Isus”, care iubindu-i pe ai săi, El i-a iubit până la sfârşit: s-a oferit pe sine însuşi pe altarul Crucii.
Termenul „ceas”, „oră” apare mai ales în Evanghelia lui Ioan. Ne amintim de răspunsul dat de Isus Mamei sale la nunta din Cana: „Femeie, încă nu a sosit ceasul meu”.
„Ora Mamei”, această celebrare devoţională îşi are rădăcinile în liturgia bizantină dar şi în antica tradiţie liturgică latină. Inspirat din tradiţia Bisericii Răsăritene, care veghează toată noaptea Vinerii Mari până în dimineaţa Marii şi Sfintei Sâmbete în faţa imaginii lui Cristos în mormânt expusă la altar, ritul introduce în pietatea liturgiei latine, mai sobră şi austeră, un suflu liric şi totodată de înaltă teologie prin cântarea troparelor liturgiei orientale. Episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi participă în număr mare la această emoţionantă devoţiune în care cântările orientale se referă la „Plânsul Maicii Domnului” şi al femeilor evlavioase. Este şi acesta un moment în care Biserica respiră cu cei doi plămâni ai săi, mai ales în acest an când creştinii celor două tradiţii, apuseană şi răsăriteană, celebrează Paştele la aceeaşi dată.
Sâmbăta Sfântă sau Sâmbăta Mare ne apare astfel în lumina credinţei Mariei ca spaţiu de speranţă. Acea zi de tăcere în care grupul ucenicilor, mica Biserică se regăsea în jurul Mariei, în credinţa ei, este o zi speranţă de aşteptare a luminii Învierii.
Încă din primele secole Bisericile din Orient şi din Occident au celebrat împreună legătura misterioasă care uneşte strâns Vinerea Sfântă cu Duminica Paştelui, trecând prin Sâmbăta mare şi sfântă, trecând prin inima Mariei şi păstrând-o pe Sfânta Fecioară ca expresie a credinţei neîntrerupte şi sigure în învierea lui Cristos. De aici, prezenţa în tradiţia liturgică romano-catolică a unei Liturghii a Sfintei Maria în zi de sâmbătă.