Preoţii sunt chemaţi să păstreze lumea atentă faţă de Dumnezeu, să nu se predice pe
sine ci să fie slujitorii tuturor în adevăr şi iubire: Benedict al XVI-lea la Liturghia
de sfinţire a crismei, joi dimineaţă în Bazilica Vaticană
RV 20 mar 2008. În cadrul solemn al bazilicii Sfântul Petru, Benedict
al XVI-lea a prezidat joi dimineaţă Liturghia de sfinţire a crismei, cu reînnoirea
făgăduinţelor preoţeşti, slujbă care precedă Triduumul pascal. Preoţii, a afirmat
Benedict al XVI-lea, sunt chemaţi să păstreze lumea deschisă faţă de Dumnezeu, să
nu se predice niciodată pe sine nici să inventeze o Biserică aşa cum ar vrea, ci să
fie slujitorii tuturor în adevăr şi în iubire. La Sfânta Liturghie, circa 1600 de
preoţi din Roma au reînnoit făgăduinţele preoţeşti şi au fost binecuvântate untdelemnurile
pentru celebrarea sacramentelor: uleiul catehumenilor, uleiul ungerii bolnavilor şi
sfântul mir. (ins muzical)
Sfântul Părinte a invitat la o reflecţie
despre ce înseamnă, a fi 'preot al lui Isus Cristos'. Papa a răspuns pornind de la
Rugăciunea Euharistică a II din Liturghierul roman, redactat probabil încă de la sfârşitul
secolului II la Roma, unde esenţa slujirii preoţeşti este redată prin cuvintele 'adstare
coram te et tibi ministrare'. Două sunt aşadar îndatoririle care definesc misiunea
preotului: mai întâi 'să stea înaintea Domnului' şi, în al doilea rând, 'să-i slujească
Domnului'. În acest fel, preotul este chemat să vegheze, să trăiască permanent cu
privirea îndreptată spre Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu uite de Dumnezeu: •
"Preotul trebuie să fie unul care veghează. Trebuie să fie atent în
faţa puterilor ameninţătoare ale răului. Trebuie să ţină trează lumea pentru Dumnezeu.
Trebuie să fie unul care stă în picioare: drept în faţa curentelor timpului. Drept
în adevăr. Drept în angajarea pentru bine. A sta înaintea Domnului trebuie să fie
întotdeauna, în modul cel mai profund, şi a lua asupra sa problemele oamenilor şi
a le prezenta în faţa Domnului, care la rândul său, a luat asupra sa pe noi toţi în
faţa Tatălui. Şi trebuie să-l luăm asupra noastră pe El, pe Cristos, cuvântul său,
adevărul său, iubirea sa".
"Drept trebuie să fie preotul,
a continuat Sfântul Părinte, neînfricat şi dispus să accepte chiar şi batjocura din
iubire pentru Domnul. Apoi este chemat la slujire, după exemplul lui Cristos care
s-a dăruit pînă la sfârşit pentru oameni. Benedict al XVI-lea a îndemnat apoi preoţii
să nu înceteze să înveţe: să înveţe a se ruga mereu din nou şi tot mai profund, să
înveţe a-l cunoaşte pe Domnul în Cuvântul său, pentru ca vestirea lui să fie eficace.
Papa a avertizat apoi în privinţa unui pericol, acela prin care sacrul, întâlnit mereu,
poate deveni o simplă obişnuinţă: • "Se stinge astfel teama reverenţială.
Condiţionaţi de toate obişnuinţele, nu mai percepem faptul mare, nou, surprinzător,
că El este prezent, ne vorbeşte, să dăruieşte nouă. Împotriva acestei obişnuinţe faţă
de realitatea extraordinară, împotriva indiferenţei inimii trebuie să luptăm fără
încetare, recunoscând mereu din nou insuficienţa noastră şi harul care este este în
faptul că El se încredinţează astfel în mâinile noastre".
Din
slujirea preotului face parte mai ales ascultarea. "Slujitorul, afirmă Sfântul Părinte,
stă sub cuvântul 'nu voinţa mea, ci a ta să se facă' (Lc 22,42)". Prin acest cuvânt,
Isus în Grădina Măslinilor a pus capăt bătăliei decisive împotriva păcatului, împotriva
răzvrătirii inimii căzute. • "Păcatul lui Adam constă, întocmai,
în faptul că el voia realizarea voinţei proprii şi nu celei a lui Dumnezeu. Ispita
umanităţii este întotdeauna aceea de a voi să fie total autonomă, de a urma numai
propria voinţă şi de a considera că numai în acest fel noi vom fi liberi; că numai
printr-o asemenea libertate fără limite omul ar fi complet om. Dar chiar în acest
fel ne punem împotriva adevărului. Adevărul e că noi trebuie
să împărtăşim libertatea noastră cu ceilalţi şi putem fi liberi numai în comuniune
cu ei".
Suntem liberi, cu alte cuvinte, numai când intrăm
în voinţa lui Dumnezeu. Această ascultare fundamentală face parte esenţială din fiinţa
noastră umană şi devine mai concretă în persoana preotului chemat să fie vestitorul
lui Cristos: • "Noi nu ne predicăm pe noi înşine, dar pe El
şi Cuvântul său, pe care nu-l puteam închipui singuri. Şi predicăm Cuvântul lui Cristos
în mod just numai în comuniune cu Trupul său. Ascultarea noastră înseamnă să credem
împreună cu Biserica, să gândim şi să vorbim cu Biserica, să slujim împreună cu ea.
Intră în acest aspect şi ceea ce Isus a prezis lui Petru: 'vei fi dus unde nu vei
voi'.A ne lăsa conduşi acolo unde nu vrem este o dimensiune esenţială
a slujirii noastre, şi este tocmai ceea ce ne face liberi. Într-o asemenea călăuzire,
care poate fi contrară ideilor şi planurilor noastre, experimentăm aspectul cel nou:
bogăţia iubirii lui Dumnezeu".
În fine, Papa s-a referit
la gestul spălării picioarelor prin care Isus, adevăratul Mare Preot al lumii, afirmă
că vrea să fie slujitorul tuturor. Prin gestul său de iubire pînă la sfârşit, Cristos
spală picioarele noastre murdare şi prin slujirea umilă, ne vindecă de bolile mândriei
noastre, pentru a ne face vrednici să stăm cu Dumnezeu la masă.