Cu Liturghia Cinei Domnului, Papa a început Triduumul pascal. Spălarea picioarelor, gest profetic simbolic ce înlătură murdării şi falsităţi. Subliniată de Papa necesitatea purificării lăuntrice în sacramentul Reconcilierii pentru a putea sta la masă cu Domnul

(RV - 20 martie 2008) Celebrarea misterului pascal a început în seara Joii Sfinte cu Liturghia Cinei Domnului când reuniţi cu apostolii în jurul Învăţătorului celebrăm memorialul răscumpărării noastre. Vestind moartea lui Cristos şi mărturisind învierea sa oferim Tatălui sacrificiul care salvează lumea.

Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia Cinei Domnului începând de la ora 17.30 în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei. Pontiful a introdus Liturghia cu această invitaţie:
• „Dragi fraţi şi surori, începem solemna liturgie a Triduumului Pascal cu celebrarea Cinei Domnului. Cuvintele şi gesturile sacramentale ale acestei zile ne fac să retrăim ultima Cină:
- Mister al umilinţei lui Cristos şi al iubirii sale pentru noi în spălarea picioarelor;
- Testament al poruncii sale celei noi de a ne iubi unii pe alţii aşa cum el ne-a iubit;
- Memorial al instituirii Euharistiei şi al Preoţiei pentru a face prezentă până la venirea sa jertfa noului Legământ. Înainte de a celebra aceste sfinte taine, să implorăm de la Domnul Isus iertarea păcatelor pentru ca, purificaţi de iubirea sa, să putem avea parte cu el la masa Împărăţiei”.

Aşadar la Liturghia din seara Joii Sfinte, Biserica aminteşte acea Ultimă Cină în timpul căreia Domnul Isus, în noaptea în care era vândut, iubindu-i până la sfârşit pe ai săi care erau în lume, a oferit lui Dumnezeu Tatăl Trupul şi Sângele său sub forma pâinii şi a vinului, dându-le apostolilor ca hrană şi poruncind lor şi succesorilor în preoţie să facă din ele ofranda.

La liturgia Cuvântului au fost proclamate trei lecturi biblice. Prima din cartea Exodului cuprinzând vechile prescrieri pentru Cina pascală din Vechiul Testament, urmată de câteva versete din psalmul 115 la care adunarea credincioşilor a răspuns cu refrenul: „Potirul tău, Doamne, este dar de mântuire”. Lectura a doua luată din prima scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni, a fost proclamată în limba greacă: „Fraţilor, eu Paul, v-am vestit ceea ce am primit de la Domnul; că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea, şi după ce a mulţumit, a frânt-o şi a spus: ‚Acesta este trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea. După Cină a făcut la fel cu potirul, zicând: ’Acest potir este noul legământ prin sângele meu;…Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, moartea Domnului o proclamaţi până când va veni’” (1Cor 11,23-26).
Evanghelia după Ioan cu episodul în care Isus spală picioarele apostolilor a fost proclamată de doi diaconi mai întâi în limba latină iar apoi în limba greacă: „Poruncă nouă vă dau vouă - spune Domnul - să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi” (In 13,34).

După omilie, asupra căreia vom reveni, papa Benedict a spălat picioarele a 12 preoţi împlinind „mandatul” dat de Isus de a fi în serviciul fraţilor. Fiecare creştin este invitat să găsească un gest care exprimă caritatea fraternă a ucenicului Domnului. De altfel, credincioşii au fost invitaţi să facă un act de caritate destinat anul acesta susţinerii orfelinatului „La edad de oro” din capitala Cubei, Havana. Suma oferită de credincioşii prezenţi a fost încredinţată Sfântului Părinte în momentul aducerii darurilor în timp ce adunarea cânta Ubi caritas est vera ibi Deus est - Unde caritatea e adevărată, acolo este Dumnezeu”, veche compoziţie liturgică din secolul 9 a lui Paulin din Aquleia.

Mai înainte, la rugăciunea universală Papa amintind că în Domnul Isus avem un mare preot care dă viaţă tuturor celor care privesc la el, a invitat credincioşii ca în numele lui să se adreseze lui Dumnezeu Tatăl, conştienţi că a pus toate în mâinile sale.

Dar să revenim la predica lui Benedict al XVI-lea, o predică densă, aproape imposibil de redat pe scurt. Papa a observat că Sfântul Ioan începe povestirea despre felul cum Isus a spălat picioarele ucenicilor folosind un limbaj deosebit de solemn, aproape liturgic: „Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că a sosit ceasul, ca să treacă din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13,1). Sosise „ceasul” lui Isus, spre care era orientată toată activitatea sa încă de la început. Conţinutul acestei ore este descris de evanghelist prin două cuvinte, trecere şi agape, adică iubire, care se explică reciproc descriind amândouă Paştele lui Isus: crucea şi învierea, răstignirea ca înălţare, ca „trecere” la slava lui Dumnezeu, ca „o trecere” din lume la Tatăl. Nu este o simplă plecare din nou sau întoarcere la Tatăl ci o transformare. El poartă cu sine fiinţa sa umană. Pe Cruce, dăruindu-se pe sine, Isus este transformat într-un nou mod de a fi, în care acum este mereu cu Tatăl şi în acelaşi timp cu oamenii. Transformă Crucea, actul uciderii, într-un act de dăruire, de iubire „până la sfârşit”. Cu această expresie „până la sfârşit”, Ioan anticipează ultimul cuvânt al lui Isus pe cruce: totul a fost purtat la capăt, „s-a săvârşit - ’consumatum est’”(19,30).

Prin iubirea lui Isus Crucea devine „metabasis”, transformare fiinţei omului în fiinţă părtaşă la slava lui Dumnezeu. Şi în această transformare Isus ne poartă cu sine pe toţi, antrenându-ne în forţa transformatoare a iubirii sale în aşa fel încât, în existenţa noastră cu El, viaţa noastră devine „trecere”, transformare. Astfel primim răscumpărarea - a fi părtaşi ai iubirii veşnice, o stare la care tindem cu toată fiinţa noastră.

Papa Benedict continuând explicaţiile sale profunde, aduce exemple concrete. Acest proces esenţial al ceasului lui Isus este reprezentat în spălarea picioarelor într-un fel de act profetic simbolic. În ea Isus evidenţiază printr-un gest concret tocmai ceea ce marele imn cristologic al Scrisorii către Filipeni, descrie drept conţinut al misterului lui Cristos. Isus dezbracă hainele slavei sale, se încinge cu „ştergarul” umanităţii şi se face sclav. Spală picioarele murdare ale ucenicilor şi îi face capabili să se apropie de ospăţul divin la care El îi invită. În locul purificărilor cultice şi externe, care purifică omul în mod ritual, lăsându-l totuşi aşa cum este, se petrece baia nouă: „Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am anunţat”, va spune ucenicilor în discursul despre viţa cea adevărată (In 15,3). Mereu-mereu Isus ne spală cu cuvântul său. Da, a subliniat Papa, dacă primim cuvintele lui Isus în atitudine de meditaţie, de rugăciune şi de credinţă, ele dezvoltă în noi forţa lor purificatoare. Zi de zi suntem ca şi acoperiţi de felurite murdării, de cuvinte zadarnice, goale, de prejudecăţi, de înţelepciune redusă şi alterată; o multiplă semi-falsitate sau falsitate deschisă se infiltrează continuu înlăuntrul nostru. Toate acestea ne întunecă şi ne contaminează sufletul, ne ameninţă cu incapacitatea pentru adevăr şi pentru bine. Dacă primim cuvintele lui Isus cu inima atentă, atunci ele se dovedesc adevărate spălări, purificări ale sufletului, ale omului interior.

La aceasta ne invită Evanghelia spălării picioarelor: la a ne lăsa iar şi iar spălaţi de această apă curată, la a ne face capabili de comuniunea convivială cu Dumnezeu şi cu fraţii. Dar, a continuat papa Benedict, din coasta lui Isus, după lovitura de suliţă a sutaşului, a ieşit nu numai apă, ci şi sânge (In 19,34). Isus nu numai a vorbit, nu ne-a lăsat doar cuvinte. El se dăruieşte pe sine. Ne spală cu puterea sacră a sângelui său, adică cu dăruirea de sine „până la sfârşit”, până pe Cruce. Cuvântul său este mai mult decât o simplă vorbire; este carne şi sânge „pentru viaţa lumii”(In 6,51). În Sacramente, Domnul se îngenunchează, se pleacă mereu din nou înaintea picioarelor noastre şi ne purifică.
Să-L rugăm, a invitat Benedict al XVI-lea, ca prin baia sacră a iubirii sale să fim pătrunşi din ce în ce mai profund şi astfel purificaţi cu adevărat!

Continuând explicaţia sensului spălării picioarelor de către Isus la ultima Cină, Papa a arătat că evenimentul are două aspecte diferite. Spălarea pe care Isus o face ucenicilor să este înainte de toate acţiunea sa - darul purităţii, „al capacităţii pentru Dumnezeu” oferit lor. Dar ce devine apoi un model, îndatorirea de a face acelaşi lucru unii pentru alţii. Părinţii Bisericii au calificat acest dublu aspect al spălării picioarelor prin cuvintele sacramentum şi exemplum. Sacrament înseamnă în acest context nu unul din cele şapte, ci misterul lui Cristos în ansamblul său, de la întrupare până la cruce şi înviere: acest ansamblu de devine forţă de reînsănătoşire şi de sanctificare, forţa transformatoare pentru oameni, devina „metabasis”, transformarea noastră într-o nouă formă de a fi, în deschiderea pentru Dumnezeu şi comuniunea cu El.

Îmbinarea dintre dar şi exemplu pe care o găsim în pericopa spălării picioarelor, este caracteristică pentru natura creştinismului în general. Creştinismul, în raport cu moralismul, este ceva mai mult şi ceva diferit. La început nu stă capacitatea noastră morală, a face ceva. Creştinismul este înainte de toate dar: Dumnezeu ni se dăruieşte - nu ne dă ceva - ci pe sine însuşi. Şi aceasta se petrece nu numai la începutul, în momentul convertirii noastre. El rămâne mereu Acela care se dăruieşte. Ne oferă mereu darurile sale. Ne precede mereu. De aceea actul central al existenţei creştine este Euharistia: gratitudinea pentru fi fost copleşiţi da „gratia”, de harul său, bucuria pentru viaţa nouă pe care El ne-o dă.

Totuşi, prin aceasta, noi nu rămânem destinatari pasivi ai bunătăţii divine. Dumnezeu de dă harul său ca unor parteneri personali şi vii. Iubirea dăruită este dinamica pentru „a iubi împreună”, vrea să fie în noi viaţă nouă pornind de la Dumnezeu. În felul acesta înţelegem cuvântul pe care, la terminarea povestirii spălării picioarelor, Isus spune ucenicilor săi şi nouă tuturor: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13,34). „Porunca nouă”, nu consistă într-o normă nouă şi dificilă, ce nu exista până atunci. Porunca nouă consistă în a iubi împreună cu Acela care ne-a iubit mai întâi. Nou este darul care ne introduce în modul de gândire a lui Cristos. Tocmai de aceea avem nevoie de mai multă rugăciune pentru ca Domnul să ne facă, prin purificarea sa, maturi pentru noua poruncă.

Papa a explicat apoi textul care vorbeşte despre baia totală, aşa cum cerea Petru, după ce mai înainte încercase să refuze ca Învăţătorul să-i spele picioarele. Având în vedere prima comunitate creştină, pentru evanghelistul Ioan baia care purifică definitiv şi care nu trebuie repetată este Botezul - scufundarea întru moartea şi învierea lui Cristos, un fapt ce schimbă profund viaţa, dându-ne o identitate nouă care rămâne, persistă, dacă nu o aruncăm aşa cum a făcut Iuda. Dar chiar rămânând această nouă identitate, pentru comuniunea convivială cu Isus avem nevoie de „spălarea picioarelor”. Despre ce este vorba? Prima Scrisoare a Sfântului Ioan pare să ofere cheia pentru justa înţelegere: „Dacă spunem că suntem fără păcat, ne înşelăm pe noi înşine şi adevărul nu este în noi. Dacă recunoaştem păcatele noastre, el care este credincios şi drept ne va ierta păcatele şi ne va purifica de orice vină (1,8). Avem nevoie de „spălarea picioarelor” , de spălarea păcatelor de fiecare zi, şi de aceea avem nevoie de mărturisirea păcatelor. Pentru a fi capabili să participăm la comunitatea convivială cu Isus Cristos trebuie să fim sinceri. Trebuie să recunoaştem şi că în noua noastră identitate de botezaţi păcătuim. Avem nevoie de mărturisire aşa cum ea a căpătat formă în Sacramentul Reconcilierii. În ea Domnul ne spală mereu picioarele murdare şi noi putem să ne aşezăm la masă cu El.

În felul acesta capătă o nouă semnificaţie şi cuvântul prin care Domnul lărgeşte „sacramentum” făcând din el „exemplum”, un dar, un serviciu pentru fraţi: „Deci dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să vă spălaţi picioarele unii altora”(In 13,14). Trebuie să facem aceasta în serviciul zilnic reciproc de iubire precum şi iertându-ne reciproc. La aceasta ne invită Joia Sfântă: la a nu lăsa ca aversiunea faţă de altul să devină în interior o înveninare a sufletului. Ne îndeamnă la a ne purifica memoria, la a ne ierta reciproc din inimă, spălând picioarele unii altora, pentru a ne putea astfel duce împreună la masa Domnului.

- După terminarea liturghiei, Preasfântul Sacrament a fost purtat în procesiune la un altar secundar frumos împodobit în capela „San Francesco”, şi depus în tabernacol spre a fi adorat de credincioşi până noaptea târziu, meditând la Cina cea de Taină, la agonia din grădina Ghetsemani, trădarea de către Iuda, arestarea, biciuirea încununarea cu spini, osândirea la moarte, purtarea Crucii - acea „Via dolorosa” până pe Calvar, răstignirea şi moartea pe lemnul Crucii pe care le celebrăm în Vinerea Sfântă.
 
Aici serviciul audio: