2008-03-19 14:26:25

În Joia Sfântă papa Benedict prezidează dimineaţa Liturghia Sfinţirii Crismei în bazilica vaticană, seara Liturghia Cinei Domnului, în bazilica laterană: reflecţia cardinalului Fr. Arinze


(RV - 19 martie 2008) Joi dimineaţă, Joia Sfântă, la ora 9.30, Papa va prezida în bazilica vaticană Liturghia Sfinţirii Crismei. În cursul după amiezii, la 17.30, în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, va începe perioada Triduumului pascal cu celebrarea Liturghiei Cinei Domnului. În timpul slujbei va avea loc ritul spălării picioarelor unui număr de 12 preoţi vârstnici iar adunarea credincioşilor va fi invitată la un gest de caritate printr-o ofertă. Suma încredinţată Papei în momentul aducerii darurilor este destinată unui orfelinat din Havana, în Cuba. Despre semnificaţia gestului spălării picioarelor, la Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă, să-l ascultăm pe cardinalul nigerian Francis Arinze, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor:
• „Caritatea. Isus spune apostolilor: „Vedeţi ceea ce v-am făcut eu vouă? Dacă eu, Învăţătorul, vă spăl picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora”. Astăzi, noi nu spălăm picioarele nimănui, în viaţa noastră socială; cel mult dăm un semn de bun venit în casă, un semn de îmbrăţişare, un sărut… În tradiţia noastră locală, în Nigeria, se dă apă pentru a-şi spăla mâinile şi apoi se oferă o nucă de cocos ca semn de bun venit. În orice caz, spălarea picioarelor a fost un semn de iubire pentru alţii, faptul că Isus s-a umilit: El, Învăţătorul, s-a îngenuncheat pentru a spăla picioarele apostolilor, primii săi preoţi, spunându-le să continue acest gest. Acesta este legat de Euharistie. Evanghelistul Ioan, nu povesteşte instituirea Euharistiei, dar vorbeşte despre spălarea picioarelor. Sunt legate între ele: caritatea şi Euharistia. Deus caritas est - Dumnezeu este iubire”.
 
În Joia Sfântă celebrăm înfiinţarea Euharistiei; dar la Liturghie trebuie să predomine mai mult aspectul sacrificiului sau cel al cinei?
• „Amândouă. Euharistia ca jertfă este oferire de sine pe care o face Isus lui Dumnezeu Tatăl, şi Isus îşi asociază Biserica. Iată pentru ce sacrificiul euharistic este izvorul şi culmea, punctul cel mai înalt al cultului creştin. În acel sacrificiu Isus ni se dăruieşte, în Sfânta Împărtăşanie. De aceea, este totul este un act de închinare lui Dumnezeu, de preamărire, de mulţumire, iar Isus, ca răspuns, ne dă Trupul şi Sângele său. Cine separă cele două dimensiuni face rău, deoarece Isus nu ne-a spus astfel: „Iată Trupul meu care va fi dat pentru voi. Luaţi şi mâncaţi”: totul o unitate. Primirea Trupului şi Sângelui lui Isus se face în cadrul jertfei, a sacrificiului! Fără Liturghie nu există Sfânta Împărtăşanie: e clar!”

Aici serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.