2008-03-17 20:41:09

Reflecţie pentru Săptămâna Sfântă: "Iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit”


(RV - 17 martie 2008) Participând la slujbele din Săptămâna Sfântă vom auzi joi în bisericile catolice de rit roman un fragment din Evanghelia după Ioan ce nu poate să nu trezească emoţii puternice în ascultători: „Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că a sosit ceasul, ca să treacă din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13,1).

Despre ce sfârşit este vorba? Răspunsul îl aflăm, a doua zi, în Vinerea Sfântă, când se citeşte că Isus, murind pe Cruce, şi-a plecat capul spunând:”Consumatum est - S-a săvârşit” (In 19,30). Potrivit evangheliei după Ioan, Isus a murit pe cruce exact în momentul în care în templu erau înjunghiaţi mieii pentru cina pascală. Înţelegem că acel „până la sfârşit” vrea să spună „i-a iubit” până la împlinirea planului său de iubire. Nu este la loc nepotrivit, în timpul cinei pascale, lectura evangheliei cu episodul spălării picioarelor apostolilor. Cel care îşi dezbracă haina, se încinge cu un ştergar pentru a spăla picioarele celor pe care i-a chemat ca să stea cu el, este acela căruia Tatăl i-a dat toate în mâini şi prin aceasta vrea să-i facă pe apostoli să înţeleagă că în Biserica sa puterea se exercită dezbrăcându-se de orice pretenţie de prestigiu şi în a-i sluji pe alţii „până la sfârşit”.
Spălarea picioarelor a avut loc după instituirea Euharistiei când Isus le-a poruncit apostolilor să comemoreze ceea ce a făcut El la ultima Cină pascală: „Faceţi aceasta în amintirea mea”. Euharistia trebuie celebrată pentru a vesti moartea răscumpărătoare a Domnului „până când va veni”.
Nu ştim care erau sentimentele lui Isus în celebrarea Paştelui poporului său. Ştim din Evanghelia lui Ioan că nu lipsea niciodată de la această întâlnire solemnă, în care din toate regiunile Palestinei şi din tot imperiul urcau la Ierusalim poate peste un milion de persoane, cum atestă istoricii vremii.
Putem doar să ne imaginăm, în baza celor ce evangheliile lasă să se întrevadă, că celebra Paştele printr-o pregătire spirituală intensă, pe care o cerea şi apostolilor săi. Putem, de asemenea, fi siguri că de fiecare dată când participa în templu la jertfirea mieilor pentru sărbătoarea Paştelui, Isus se gândea la sine, El cel destinat să fie mielul noii eliberării, pentru noul preţ de răscumpărare.
Autorul Apocalipsului îl prezintă ca Miel străpuns dar stând în picioare, înjunghiat dar stăpânitor, întrucât biruitor al păcatului şi al morţii (Ap 5,6-14). Este Mielul la care Biserica priveşte în aceste zilele şi se roagă lui Dumnezeu să poată fi credincioasă consemnului lăsat, acela de a se pune mereu în slujba oamenilor „eìs télos”: “până la sfârşit”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.