Benedict al XVI-lea la Liturghia de pomenire a mons. Rahho: moartea sa să inspire irakienilor de bunăvoinţă, creştini şli musulmani, voinţa de a trăi în pace şi dreptate

(RV - 17 martie 2008) „Un om de pace şi de dialog” condamnat la un sfârşit „inuman” urmat de o „înmormântare nedemnă”. Sunt cuvinte de intensă participare, prin care Benedict al XVI-lea şi-a început ziua în amintirea arhiepiscopului caldeean ucis în Irak, Paulos Faraj Rahho, celebrând luni dimineaţă o Liturghie de pomenire în capela Redemptoris Mater din Vatican. Fie ca exemplul său - fost invocaţia Papei - să poată susţine toţi irakienii de bună voinţă în construirea unei naţiuni paşnice şi solidare.

Regretul pentru moartea unui om drept şi conştiinţa, dictată de credinţă, că în această moarte este sămânţa şi exemplul pentru ca irakienii, creştini şi musulmani, să poată contribuie împreună la o convieţuire „bazată pe fraternitatea umană şi pe respectul reciproc". Este gândul lui de pomenire pe care Benedict al XVI-lea l-a dedicat arhiepiscopului Paulos Faraj Rahho, victimă lipsită de apărare a unei violenţe care - având în vedere coincidenţa timpurilor - nu poate să nu ducă gândul la o moarte şi la un calvar vechi de două mii de ani.

• Secvenţe muzicale orientale din timpul Liturghiei .
Notele Liturghiei orientale, constituie fundalul pentru vocea Papei, vădit, plină de emoţie şi îndurerată. Pronunţă cuvintele omiliei întristat de un caz ce l-a impresionat în adâncul inimii prin cruzimea sa. Monseniorul Rahho care conducea o comunitate catolică în Irak sub semnul bucuriei şi al carităţii - cele două cuvinte care dau numele asociaţiei înfiinţate de el pentru ajutorarea persoanelor purtătoare de handicap - brutalizat de o răpire şi de o moarte culminând în supremul şi nemeritatul ultraj al unui „mormânt” săpat în locul depozitării gunoaielor. Evanghelia Liturghiei de Luni din Săptămâna Sfântă, cu episodul Mariei din Betania care unge picioarele lui Isus, i-a sugerat Papei un semnificativ paralelism liturgic şi existenţial.

„Am păşit în Săptămâna Sfântă purtând în inimă marea durere pentru tragica moarte a iubitului Mons. Paulos Faraj Rahho, arhiepiscop de Mossul al Caldenilor”. Astfel şi-a început scurta dar densa omilie, papa Benedict, mulţumind tuturor celor care au acceptat invitaţia sa de a se ruga împreună pentru el. Papa a spus că îi simte aproape pe patriarhul de Babilonia al Caldeenilor, cardinalul Emmanuel al III-lea Delly şi episcopii iubitei Biserici care în Irak suferă, crede şi se roagă. Tuturor acestor fraţi în episcopat, preoţilor lor, călugărilor şi credincioşilor Benedict al XVI-lea le-a trimis un cuvânt special de salut şi mângâiere, convins că în credinţă vor şti să găsească forţa pentru a nu-şi pierde curajul în dificila situaţia în care trăiesc.

Contextul liturgic în care trăim este cât se poate de elocvent: sunt zilele în care retrăim ultimele momente ale vieţii pământeşti a lui Isus, ceasuri dramatice, copleşite de iubire şi de teamă, mai ales în sufletul ucenicilor. Ore în care devine net contrastul dintre adevăr şi minciună, între blândeţea şi rectitudinea lui Cristos şi violenţa şi înşelăciunea duşmanilor săi. Isus a trăit apropierea morţii violente, a simţit strângându-se în jurul lui uneltirea persecutorilor. A experimentat angoasa şi frica, până la ora crucială din grădina Ghetsemani. Toate acestea - a accentuat Papa - Isus le-a trăit cufundat în comuniunea cu Tatăl şi reconfortat de „ungerea” Duhului Sfânt.

Apoi papa Benedict s-a referit la evanghelia zilei care aminteşte cina din Betania, care în privirea plină de credinţă a ucenicului Ioan, dezvăluie semnificaţii profunde. Gestul Mariei, de a unge picioarele lui Isus cu un parfum de preţ, devine un extrem act de iubire recunoscătoare în vederea înmormântării Învăţătorului; parfumul, care se răspândeşte în toată casa, este simbolul carităţii sale imense, al frumuseţii şi bunătăţii sacrificiului său care umple Biserica.

 
• Aici Papa a spus că se gândeşte la sfânta Crismă, uleiul sacru amestecat cu felurite balsamuri, care a uns fruntea mons. Rahho în momentul Botezului şi al Mirului; care i-a uns mâinile în ziua hirotonirii preoţeşti şi apoi capul şi mâinile când a fost consacrat episcop. Mă gândesc - a continuat Sfântul Părinte - şi la atâtea „uncţiuni” de afecţiune filială, de prietenie spirituală, de devoţiune pe care credincioşii săi le-au rezervat persoanei sale şi care l-au însoţit în ceasurile teribile ale răpirii şi ale închisorii sale dureroase - unde a ajuns poate deja rănit - până la agonia şi moartea sa, până la acea nedemnă îngropare, unde apoi au fost găsite rămăşiţele sale mortale. Dar acele ungeri sacramentale şi spirituale, erau - a afirmat papa Benedict - chezăşia învierii, chezăşia vieţii adevărate şi depline pe care Domnul Isus a venit să ne-o dăruiască.

Având în inimă misterul durerii celebrat în Săptămâna Sfântă, Episcopului Romei i-a venit spontan asemănarea dintre suferinţele îndurate de mons. Rahho şi chinurile la care a fost suspus „Servitorul Domnului” descris în liturgie de profetul Isaia, atât de misterios în identitatea sa şi atât de asemănător în toate lui Cristos în timpul Patimilor. Slujitorul, a observat Papa, este prezentat ca acela care „va aşeza Legea pe pământ”, „va proclama legea”, „va stabili legea” cu o insistenţă asupra acestui termen ce nu poate trece neobservată. Domnul, l-a chemat „pentru dreptate” şi el va realiza această misiune universală cu forţa neviolentă a adevărului. În Pătimirea lui Cristos vedem împlinirea acestei misiuni, atunci când El, în faţa unei condamnări nedrepte, aduce mărturie pentru adevăr, rămânând credincios legii iubirii.
• „Pe aceeaşi cale - a observat Pontiful - mons. Rahho şi-a luat crucea şi l-a urmat pe Domnul Isus şi astfel a contribuit la a aşeza dreptul în zbuciumata sa ţară şi în lumea întreagă, dând mărturie în favoarea adevărului. Papa a amintit că arhiepiscopul Rahho a fost un om de pace şi de dialog; că ştie despre el că avea o predilecţie deosebită pentru săracii şi purtătorii de handicap, pentru a căror asistenţă fizică şi psihică înfiinţase o asociaţie specială numită Bucurie şi Caritate („Farah wa Mahabba”), cărei îi încredinţase sarcina de a valoriza asemenea persoane şi de a susţine familiile, dintre care multe învăţaseră de la el să nu ascundă asemenea rude şi să-l vadă pe Cristos în ele. Invocaţia lui Benedict al XVI-lea a fost ca exemplul său să poată susţine toţi irakienii de bunăvoinţă, creştini şi musulmani, să contribuie la o convieţuire paşnică, bazată pe fraternitatea umană şi pe respectul reciproc.

Acest apel al Papei - după cel lansat duminica trecută la rugăciunea „Angelus”, foarte apreciat de comunitatea catolică locală, cum a confirmat luni telefonic episcopul auxiliar de Bagdad, mons. Shlemon Warduni - urmează după cel care a deschis luni omilia, când Benedict al XVI-lea a invitat irakienii să nu-şi piardă curajul, şi precede cu puţin un alt apel dedicat şi acesta mons. Rahho şi speranţei ca în special creştinii din Irak să fie primii în a crede într-un „viitor mai bun” în ţara lor.

În încheierea omiliei, Sfântul Părinte a spus că în aceste zile, în profundă uniune cu Comunitatea caldeeană din Irak şi din diasporă, am plâns moartea sa, modul inuman în care a trebuit să încheie viaţa pământească. Dar astăzi, la această Euharistie pe care o oferim pentru sufletul său consacrat, vrem să aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-a făcut în el şi prin intermediul lui. Nădăjduim în acelaşi timp că, din Cer, el mijloceşte la Domnul pentru a obţine credincioşilor din acea ţară atât de încercată curajul de a continua să spere într-un viitor mai bun.
• „Aşa cum iubitul arhiepiscop Paulos s-a consumat fără rezerve în serviciul poporului său, la fel creştinii săi să poată persevera în angajarea edificării unei societăţi paşnice şi solidare pe calea progresului şi a păcii. În încheiere, Papa a încredinţat aceste dorinţe mijlocirii Fecioarei Preasfinte, Mama Cuvântului întrupat pentru mântuirea oamenilor, şi de aceea, pentru toţi, Mama speranţei.

• „Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei de pomenire.

Aici serviciul audio: