2008-03-13 19:35:02

Joi - sumarul emisiunii


RV 13 mar 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale transmisiunii noastre:
- Un act de o inumană violenţă: cu acest cuvinte Benedict al XVI-lea a calificat tragica moarte a arhiepiscopului de Mosul, mons. Paulos Faraj Rahho, răpit la 29 februarie în Irak, al cărui trup lipsit de viaţă a fost găsit joi la Mosul. Într-o telegramă trimisă card. Emmanuel al III-lea, patriarhul de Babilonia al caldeenilor, Sfântul Părinte îşi exprimă toată durerea sa pentru acest tragic eveniment şi îşi manifestă "apropierea sa particulară" faţă de Biserica caldeeană şi întreaga Comunitate creştină a Ţării.

- Apelurile lui Benedict al XVI-lea în audienţa acordată joi dimineaţă episcopilor din Haiti în vizită ad Limina: ţara caraibiană are nevoie de ajutoare economice dar şi de preoţi „fidei donum”, adică provenind de la alte Biserici particulare în care Domnul a făcut să încolţească şi să se dezvolte mai multe vocaţii la preoţie.

- Celebrare de pocăinţă, joi seară în bazilica Sfântul Petru prezidată de papa Benedict al XVI-lea pentru pregătire la Ziua Mondială a Tineretului. La Ritul reconcilierii pentru mai mulţi penitenţi cu mărturisirea şi dezlegarea individuală au participat mii de tineri din dieceza Romei. După celebrarea penitenţială din bazilica vaticană, procesiune până la Centru Internaţional de Tineret „San Lorenzo” din apropiere, unde tinerii au participat la Sfânta Liturghie şi la veghea de rugăciune cu adoraţia Preasfântului Sacrament în program până la miezul nopţii.

- "Un exemplu de dăruire faţă de familie şi Biserică": astfel l-a definit Benedict al XVI-lea pe fratele papei Ioan Paul I, Edoardo Luciani, decedat la aproape 91 de ani, la Belluno în nordul Italiei. Om de alese virtuţi umane şi creştine, scrie Sf. Părinte, Edoardo Luciani s-a distins prin dăruirea sa exemplară faţă de familie, slujirea generoasă a Bisericii şi intensa angajare civică.

- Va fi inaugurată vineri la Doha, prima biserică catolică din Qatar, după 14 secole: informează un comunicat al asociaţiei "Ajutor Bisericii care Suferă", opera de drept pontifical care a contribuit la construcţia edificiului de cult. Biserica va fi dedicată Sfintei Fecioare a Rozariului şi nu va avea niciun semn creştin în exterior, fiind deschisă doar pentru cultul credincioşilor. Pînă acum, slujbele catolice s-au desfăşurat în case private sau în campusul american ori filipinez din Doha, capitala emiratului islamic de tradiţie wahabită.

- Datorită condiţiilor de sănătate din ce în ce mai grave, Chiara Lubich, fondatoarea Mişcării Focolarelor, a ieşit miercuri din spital şi s-a întors acasă, în localitatea Rocca di Papa, din sudul Romei. Medicii au dat asigurări că ea continuă să primească sprijinul farmacologic şi respirator necesar dar "din nefericire, în situaţia actuală nu se observă niciun răspuns la tratamentul aplicat".

- S-a încheiat miercuri în Vatican reuniunea Comisiei pentru China, voită de Benedict al XVI-lea: a făcut cunoscut un comunicat al Sălii vaticane de presă; reuniunea a avut ca temă Scrisoarea Papei adresată catolicilor chinezi la 27 mai 2007 şi s-a încheiat cu audienţa la Benedict al XVI-lea care a îndemnat la continuarea eforturilor în favoarea comunităţii catolice din China.

- Din actualitatea internaţională. Statele Unite: ministerul american al apărării exclude legături între Saddam Hussein şi Al Qaeda. Serbia: preşedintele Tadici a dizolvat parlamentul; alegeri anticipate la 11 mai.

-Vineri 14 martie, în calendarul bizantin român, Sfântul Benedict de Norcia, cuvios, Patron al Europei, anul 547 şi Sfântul martir Alexandru din Pidna; Liturghia Înaintesfinţitelor; în calendarul roman sau latin Sfânta Matilda, regină, anii aproximativ 895-968.








All the contents on this site are copyrighted ©.