În Spania, Biserica se angajează împotriva extinderii legii privind avortul şi eutanasia
(RV - 11 martie 2008) Arhiepiscopul de Toledo şi primat al Spaniei, cardinalul
Antonio Cañizares, într-un interviu acordat cotdianului italian Il
Corriere della Sera felicită premierul José Louis Rodriguez Zapatero pentru victoria
partidului socialist în alegerile politice de duminică 9 martie. Cardinalul
asigură şi voinţa Bisericii spaniole de a colabora pentru promovarea binelui comun.
Dar reafirmă că Biserica se va bate întotdeauna „împotriva unei eventuale extinderi
a legii privind avortul şi eutanasia”, deoarece - a spus - „ar fi o trădare dacă am
renunţa la apărarea vieţii, de la concepere până la moartea naturală”. Potrivit cardinalului
de Toledo, „cine neagă dreptul la viaţă este împotriva democraţiei şi conduce societatea
la dezastru”. Subliniază apoi, că a apăra valori ce sunt în pericol nu înseamnă ingerinţă
a Bisericii. Creştinismul - adaugă - este unica religie care face o separaţie dintre
credinţă şi politică: „aparţin lui Dumnezeu viaţa, adevărul, omul”. Pentru cardinalul
arhiepiscop de Toledo, viitorul societăţii spaniole se joacă „într-o mare bătălie
culturală pe care nici un catolic, în orice partid ar milita, nu poate dezerta”. Primatul
Spaniei afirmă, în fine, că unitatea ţării este „un bine moral care aparţine tuturor
şi că toţi ar trebuie să o apere”. La fel şi cardinalul Antonio Maria Rouco Varela,
preşedinte al Conferinţei episcopale spaniole, îl felicită pe premierul Zapatero pentru
victoria în alegerile politice de duminică. Arhiepiscopul de Madrid îl asigură totodată
de rugăciunea sa pentru ca Domnul să-i de „lumină şi forţă pentru ca să acţioneze
în serviciul păcii, al dreptăţii şi păcii”.