Iubirea este adevăratul medicament al vieţii, ştiinţa nu poate garanta nemurirea: a afirmat Papa în biserica romană Sfântul Laurenţiu „in piscibus”. O reflecţie a sociologului italian Sabino Acquaviva

(RV - 10 martie 2008) „Iubirea este adevăratul medicament al vieţii”: este unul din pasajele omiliei, ţinută de Papa, vorbind liber, rostită duminică în biserica romană Sfântul Laurenţiu "in piscibus”. O predică asupra adevărului despre om, despre valoarea ştiinţei şi a iubirii, despre demnitatea persoanei umane. La fel ca în Enciclica Spe salvi, Papa a reafirmat că iubirea şi nu ştiinţa răscumpără omul. Comentând tot duminică 9 martie evanghelia Liturghiei care povesteşte episodul învierii lui Lazăr, Papa şi-a imaginat un scenariu în care omul ar ajunge la o stare de nemurire a vieţii biologice. Dar ce s-ar întâmpla într-o lume îmbătrânită, care nu mai are spaţiu pentru tineri, s-a întrebat Pontiful.

Un interogativ de la care porneşte reflecţia sociologului italian Sabino Acquaviva, intervievat de Alessandro Gisotti.
• „Nemurirea fizică probabil nu se va obţine niciodată. Dacă nu din alte motive, cel puţin din raţiuni statistice aceasta este imposibil. Însă o prelungire a vieţii, aceasta da, o prelungire care psihologic va fi trăită de mulţi ca veşnicie. Atunci, se pun marile probleme: omul îşi schimbă natura? Personal, nu cred aceasta. Omul vede lărgindu-i-se orizonturile psihologice, dar continuă să nu aibă sensul material al infinitului şi al eternului. Atunci una este a trăi în veci şi alta este a avea noţiunea de nemurire, un mecanism, după mine, pur psihologic. Papa a făcut bine atrăgând atenţia asupra acestei probleme. Va exista o societate de bătrâni? Aceasta depinde, deoarece progresele geneticii fac să se întrevadă, posibilitatea realizării, poate mâine, a unui mecanism de blocare a procesului de îmbătrânire, pe măsură ce cunoaştem mai bine realitatea. Prin urmare, aş zice că Papa a făcut bine să atragă atenţia asupra unei probleme care va fi de mare actualitate, nu după mult timp”.

Papa, tot duminică, a subliniat un aspect fundamental, şi anume faptul că omul este o fiinţă care simte o sete infinită de cunoaştere, dar omul nu este numai o fiinţă care cunoaşte, trăieşte în relaţie de prietenie şi de iubire...
• „Trăieşte în relaţie de prietenie şi de iubire iar societatea noastră face din ce în ce mai precar acest tip de raporturi, deoarece face ca relaţia dintre indivizi să devină artificială, prin intermediul mijloacelor tehnice, televiziunea, radioul, Internetul, şi altele. Deci, raportul este între om şi un sistem de maşini, de tehnologii, de rezultate ale ştiinţei, cu care se confruntă. Există astfel marele pericol ca omul să se dezumanizeze, într-un anumit sens. Omul are o structură psihologică de umanitate şi această umanitate ajunge într-o stare de criză. Când îi construiesc în jur o reţea tehnologică din ce în ce mai densă, îi permit tot mai puţin să fie un bărbat şi o femei în sensul adevărat al cuvântului".