Adopţia şi încredinţarea temporară, modalităţi de trăire autentică a iubirii
(RV – 10 martie 2008) A atrage şi mai mult atenţia creştinilor asupra copilăriei
abandonate şi a relansa un apel familiilor: aceste propuneri au fost făcute de mai
multe ori în ultimii ani şi de către magisteriul ecleziastic, insistându-se asupra
deschiderii faţă de adopţii şi faţă de încredinţarea temporară. Pe aceste
coordonate s-a desfăşurat întâlnirea de sâmbătă, 8 martie, de la Milano (Italia),
organizată de asociaţia non-guvernamentală „Prietenii copiilor”, cu titlul: „Să nu
ne limităm doar la adopţie. Sensul creştin al primirii familiale. Întrebări şi perspective”. Primirea
este un mod exigent de a fi creştini, iar abandonul nu este doar un răspuns la o dramă
socială. La strigătul copiilor abandonaţi, răspunde o nouă revistă trimestrială, intitulată
„Lama sabactani”, reluând strigătul lui Isus pe Cruce. O revistă care contribuie la
consolidarea unei culturi a adopţiei, ce porneşte de la teologie, pentru a reafirma
sensul unei experienţe creştine, cea a primirii. Iată reflecţia domnului Marco
Griffini, preşedintele organizaţiei italiene „Prietenii copiilor” care promovează
această revistă: • „În peste 20 de ani de istorie a acestei organizaţii – şi deci
de istorie a primirii copiilor abandonaţi – am înţeles că, fără spiritualitate, această
primire rămâne un lucru mic. Şi atunci, am încercat să facem să se înţeleagă că primirea
– acest lucru minunat – nu se limitează doar la adopţie”.
Monseniorul Sergio
Nicolli, directorul Oficiului Naţional pentru Pastorala Familiei, al Conferinţei
Episcopale din Italia, a subliniat necesitatea de a pune din nou tema primirii în
centrul pastoralei familiale, propunând familiilor posibilitatea adopţiei şi încredinţării
temporare ca o modalitatea de a trăi iubirea. În lumina unor recente şi dureroase
fapte de cronică neagră din Italia, ce-au avut ca victime copii, situaţii care l-au
impresionat profund pe Sfântul Părinte, monseniorul Nicolli îşi exprimă speranţa aprofundării
– de către comunitatea creştină – a temei dramatice a abandonului: • „În spatele
actului de abandon al fiilor, există deseori abandonul pe care tatăl îl manifestă
faţă de mamă: slăbirea relaţiilor de iubire faţă de propria soţie – care este şi mamă
– creează în aceasta o asemenea singurătate, o asemenea descurajare şi depresie, încât
provoacă în ea hotărârea de a-şi abandona copilul, sau de a face avort. Aşadar, discursul
asupra abandonului trebuie să se extindă şi la nivelul relaţiilor dintre persoane
adulte, gestul traducându-se apoi, deseori, în abandonarea fiilor”.